Două platforme industriale cu istorie se pregătesc să revină la viață ca centre culturale începând cu 2025. Despre ce proiecte este vorba și ce istorie poartă în spate?

Hangar 40, numele sub care este cunoscută fosta fabrică de avioane IAR din Brașov, în prezent parte integrantă din proiectul imobiliar mixt Coresi, și Hala Ford din cartierul Floreasca din București, ultima piesă din puzzle-ul pe care îl reprezintă proiectul One Floreasca City, sunt două platforme industriale cu istorie care se pregătesc să revină în circuitul economic începând cu 2025. De această dată însă, ele se dezbracă de hainele industriale, urmând a deveni centre culturale, de entertainment, cu o componentă de HoReCa, mai exact locuri unde oamenii să vină să se relaxeze, nu să lucreze și, poate, să învețe despre ce au reprezentat acele locuri odinioară.

Fosta uzină Ford România, cea din cartierul Floreasca din Capitală, ce are o istorie de aproape 90 de ani, și Hangar 40 din Brașov, fosta fabrică de avioane IAR din anii ’30 și ’40, se pregătesc să revină la viață începând cu 2025. Doar că povestea lor nu continuă în aceeași direcție cu care a început, mai exact imobilele nu vor fi din nou centre de producție, ci parte integrantă a unor proiecte imobiliare mixte. Astfel, noii acționari au decis să pună în valoare vechile structuri, dar să le aducă la noi standarde, unele de actualitate.

În momentul în care a fost construită, în anii ’30, Hala Ford din Capitală avea un stil modernist, iar de arhitectură s-a ocupat o echipă de la București. În partea din față exista un etaj pentru birouri, pentru ca parterul să fie ocupat de un showroom Ford.

Această platformă a fost și rămâne însă cunoscută în special pentru activitatea de producție, dat fiind că avea să fie locul unde au fost realizate cele mai moderne automobile din România interbelică – Fordurile V8. Planurile erau și mai mari de atât, iar dacă nu izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial, uzina ar fi trebuit să devină una cu amprentă regională, care să exporte din inima Bucureștiului către țările din jurul României.

Clădirea situată astăzi în cadrul dezvoltării One Floreasca City a companiei One United Properties a fost acum circa nouă decenii prima fabrică a gigantului american Ford din Europa de Est, cu o linie de asamblare operațională.

Terenul pe care a fost construită uzina a fost cumpărat la începutul anilor 1930 chiar de Henry Ford, fondatorul și cel care a dat numele producătorului auto. Fabrica s-a deschis în 1936, având 100 de angajați. Aproximativ 2.500 de vehicule au fost asamblate anual, autoturisme Ford V8 și camioane Ford, dar asta până în 1940. Apoi, doar producția de camioane a fost păstrată pentru armata română. Iar odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea de producție s-a oprit cu totul. Totuși, în scurta ei viață, în Hala Ford a participat la producție inclusiv Regele Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia.

Odată cu venirea comuniștilor, în 1948, uzina a fost naționalizată și a devenit Autoindependența, în subordinea Ministerului Industriei Metalurgice. Nici două decenii mai târziu, în 1960, hala devine Automatica. Aceasta va funcționa până în 2008, când terenul este vândut unor investitori care însă lasă clădirea abandonată.

La început de 2022, dezvoltatorul imobiliar One United Properties achiziționează clădirea monument istoric, pe care intenționează să o transforme în One Gallery, ultima piesă componentă a proiectului One Floreasca City. Acesta din urmă cuprinde deja clădirea de birouri One Tower și cele trei clădiri de rezidențial parte a One Mircea Eliade. One Gallery era elementul lipsă din acest puzzle. Clădirea la care se lucrează în prezent va fi gata în prima parte a anului 2025, termen estimat pentru finalizarea lucrărilor de consolidare și modernizare.

„Estimăm ca termen de finalizare primul trimestru din 2025. Valoarea brută de dezvoltare (GDV) pentru acest proiect este de 90 de milioane de euro. Cele mai mari provocări sunt date de complexitatea dezvoltării celor două niveluri de subsol interconectate cu parcarea existentă, în timp ce construcția supraterană rămâne pe poziție“, a spus Mihai Păduroiu, CEO office division în cadrul One United Properties.

În prezent, deja sunt în derulare lucrările de restaurare a halei fostei uzine Ford din Calea Floreasca.

„Procesul este unul complex. Fațadele originale sunt conservate. Se reconstruiește structura. Apoi, fațadele sunt atașate de noua structură.“ Acesta este un procedeu de restaurare foarte des utilizat de specialiști din întreaga lume, pentru a conserva aspectul original al clădirii istorice, explică Mihai Păduroiu. „Este un procedeu prin care materialele și tehnicile de construire moderne sunt integrate în proiectul original, permițând păstrarea aspectului original al imobilului.“

După restaurare, clădirea va deveni One Gallery, un spațiu modern, dar care păstrează accentele sale de istorie, cu funcțiuni comerciale și office.

„One Gallery va completa oferta de servicii de la One Floreasca City, astfel că toți rezidenții și chiriașii, alături de locuitorii din cartier, se vor putea bucura de o paletă extinsă de servicii comerciale.“ În plus, clădirea va avea panouri solare de ultimă generație, montate pe acoperiș, ceea ce va permite reducerea dependenței de gaz și energie din rețea, a explicat executivul.

Cazul Halei Ford nu este singular. De partea cealaltă a Carpaților, la Brașov, o altă veche uzină primește o nouă șansă la viață. Este vorba de Hangar 40, locul unde în anii ‘30 și ‘40 erau produse avioane, inclusiv avionul de vânătoare IAR 80, care a participat în cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă Hala Ford a devenit Automatica în perioada comunistă și și-a pierdut statutul de uzină auto, IAR a fost integrată în cadrul fabricii de tractoare, iar hangarul a devenit o altă secție din platforma de 100 de hectare. Uzina a fost închisă în 2006, iar terenul a fost preluat de grupul francez Immochan (devenit ulterior Ceetrus) în 2012. Fosta platformă industrială a devenit treptat proiect imobiliar – Coresi, pentru a cuprinde 100.000 mp de retail, 80.000 mp de birouri, 3.000 de apartamente livrate și 2.300 în construcție, o investiție totală de 350 mil. euro până astăzi.

„Ce nu se vede la Coresi? Businessul creat pe orizontală, taxele plătite la stat, calitatea vieții (a locuitorilor – n.red.) și imaginea îmbunătățită a Brașovului. Sigur, este regretabil că nu mai facem tractoare la Brașov, că nu mai există Tractorul, însă este foarte probabil ca modelul social, economic și comunitar de astăzi să fie net superior celui din perioada 1990-2006 (când încă funcționa uzina – n. red.)“, explică Tatian Diaconu, CEO al Nhood, o companie care oferă servicii de consultanță imobiliară, care a fost mandatată de dezvoltatorul imobiliar Ceetrus să îi administreze portofoliul de proiecte.

În cadrul Coresi urmează să se deschidă noi magazine – Momax, XXXLutz și Mobexpert în 2024, Decathlon și Bebe Tei în acest an, o nouă componentă de entertainment de 20.000 mp în 2025 și Hangarul. Tot în 2025. În timp ce Hala Ford din București este monument istoric, Hangar 40 nu este, iar cei care dezvoltă Coresi aveau posibilitatea de a demola clădirea, nu de a investi în ea. Nu au făcut-o.

Proiectul Coresi va fi completat de un campus educațional public și de continuarea proiectului rezidențial cu alte 2.300 de apartamente livrate între 2023 și 2030.

„Pe lângă cele 350 de milioane de euro investite deja, vor mai urma alte 350 de milioane de euro în toate aceste noi funcțiuni private sau publice. Un proiect de 700 mil. euro (bani ce vor fi investiți până la finalul anului 2030) este probabil un model mai bun decât fosta uzină, cu tot respectul pentru istoria locului“, subliniază Tatian Diaconu.

Amplasarea fabricii de avioane la Brașov, în șesul Bârsei, cunoscut în epocă drept „reduitul României întregite“, a fost o decizie strategică ce reflecta noile realități geografico-politice născute după Marele Război și înfăptuirea României Mari. Existența unui vast teren în zona nord-estică a orașului, cu acces la utilități, plat, pretabil ca aerodrom, precum și cu acces facil dinspre oraș și Gara Brașov, toate au fost elemente hotărâtoare în decizia de a amplasa aici noua fabrică. S-a ținut cont, de asemenea, de tradiția industrială anterioară anului 1918 și de numărul mare de persoane calificate în diverse ramuri ale industriei, formate în numeroasele școli de profil existente în oraș.

Terenul pus la dispoziție de statul român era de 340 de jugăre, respectiv 2,2 milioane de metri pătrați. Pe acest teren, suprafața acoperită de clădiri, în prima fază, a fost de 30.000 de metri pătrați.

Complexul IAR a fost gândit încă de la început sub forma a două entități distincte, Fabrica de celule și Fabrica de motoare, fiecare cu anexele sale, ambele funcționând separat sub aspect tehnico-administrativ. Construcția a început în 1926, iar în 1927, la momentul inaugurării fabricii, clădirile principale erau gata. Doar clădirile de locuințe, transformate ulterior în cămine pentru ucenici, au fost finalizate un an mai târziu.

Planurile după care s-au realizat construcțiile din prima etapă au fost opera arhitectului George Matei Cantacuzino, care la momentul acela (ianuarie 1926) avea 27 de ani, fiind încă student în ciclul al doilea la Ecole des Beaux-Arts din Paris. Proiectat cu mare curaj, ansamblul de construcții al fabricii se evidenția prin simplitatea formelor, acuratețea spațiilor interioare și îmbinarea funcționalităților într-o armonie desăvârșită, caracteristici care se vor păstra pe tot parcursul creației sale.

Toate clădirile au fost construite din beton armat, cu excepția câtorva ziduri exterioare din cărămidă. Clădirea care avea să domine compozițional ansamblul fabricii a fost Hangarul nr. 1, sau hala de montaj general, cu o înălțime de 18 metri, adâncime de 40 de metri și o spectaculoasă deschidere în arc de cerc de 63 de metri. Sprijinită pe arce parabolice în două articulații din beton armat, bolta era turnată după curba de contur a hangarului și a reprezentat o premieră în România pentru acea vreme, spațiul util rezultat fiind de 2.560 de metri pătrați. Meritul punerii în practică a acestui proiect i-a revenit inginerului Alexandru Ulescu, care a condus mai multe echipe de antreprenori angrenați în construcția complexului industrial IAR. Hangarul mai avea de asemenea o poartă spectaculoasă, formată din două părți ce pivotau în jurul unui ax orizontal.

Încă de la început, pentru a facilita transportul materiilor prime necesare construcției, și apoi al materialelor necesare producției, fabrica a fost legată printr-o linie de garaj cu Gara Mare din Brașov, sistemul de linii de legătură de cale ferată modificându-se pe măsură ce fabrica a evoluat. La momentul inaugurării, fabrica IAR putea asigura 2.400 de salariați, lucrând din plin pentru randamentul de 100 de avioane și 100 de motoare pe an, cum se angajase Ministerul de Război să comande pentru perioada 1926–1930. Din păcate, statul român nu și-a ținut promisiunea în ceea ce privește comenzile anuale, fapt care a influențat negativ producția și dezvoltarea fabricii în primii ani de după inaugurare. Lipsa de comenzi din partea Ministerului de Război s-a datorat părții franceze care se angajase să aducă tehnologie modernă, respectiv construcții metalice, fapt care nu s-a realizat până la retragerea din acționariat.

O a doua etapă în ceea ce privește ansamblul arhitectural începe în anul 1936. Trecerea la fabricarea avioanelor de construcție metalică, procedeu complex, care a necesitat transformarea întregului proces de producție bazat pe tâmplărie, a însemnat automat și completarea clădirilor existente cu unele noi. Astfel, apar treptat noi unități de producție – de elice, de armament, de accesorii, ateliere speciale de prelucrări metalice – ce necesitau spații pe măsură. Din anul 1938, statul român a preluat problema finanțării investițiilor, răscumpărând părțile celorlalți acționari, transformând societatea în regie autonomă. Numirea inginerului Aurel Perșu ca director general al fabricii începând cu anul 1938 a dat un nou impuls extinderilor. Conflictul mondial ce se anunța tot mai amenințător a adus și el comenzi substanțiale.

Noua formă de administrare vine însă și cu necesitatea dezvoltării unui ansamblu administrativ nou, format din birouri și spații de producție extinse, un turn simbol care avea și rol de castel de apă, un pavilion de protocol, precum și o clădire dedicată festivităților, numită în acea vreme „Cazinoul IAR“. Cel care se va ocupa de proiectarea și coordonarea acestui nou ansamblu administrativ a fost reputatul arhitect Octav Doicescu.

Noul ansamblu, cu clădiri monumentale, care s-au păstrat până în zilele noastre, cu mici modificări datorate în principal bombardamentelor din anul 1944, a căpătat o identitate vizuală proprie, mulțumită stilului modernist interbelic. Finisarea exterioară în cărămidă aparentă de bună calitate, completată cu basorelieful „Aripi“ realizat de sculptorul Constantin Baraschi, a accentuat vizual această identitate.

Extinderea noului ansamblu s-a făcut în partea de sud, în zona de acces către vechea platformă a fabricii. Odată cu noua extindere, statul român, prin Ministerul de Război, a fost nevoit să treacă la expropriat terenuri agricole și parcele rezidențiale, unele având chiar și clădiri construite pe ele. S-a apelat la această soluție deoarece fabrica pierduse în anul 1936, spre folosul Ministerului de Război, partea de nord a aerodromului, unde se construiau șase hangare de foarte mari dimensiuni pentru nou-înființata Flotilă.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a găsit fabrica bine organizată, având peste 7.000 de salariați ce dispuneau de facilități sociale greu de egalat în epocă: transport asigurat până la uzină din centrul orașului cu autobuze proprii, cantină, băi, bibliotecă,

vestiare, secții sportive. Aceste facilități amintesc, într-o anumită măsură, de ce se întâmplă astăzi pe același teren. Proiectul Coresi cuprinde spații de retail, de birouri și apartamente. Urmează și componenta de educație și dezvoltarea celei de entertainment.

Hangarul unde se produceau anterior avioane (cunoscut de tractoriști drept T40), care are o suprafață de circa 2.000 mp, va fi reintrodus în circuitul public ca spațiu de evenimente.

Astfel, ceea ce se întâmplă acum aproape simultan la Brașov și la București reprezintă o nouă șansă la viață pentru două clădiri istorice. Rămâne de văzut cum vor fi primite ele de locuitorii orașelor care știu prea puține despre poveștile acestor imobile. Poate noile dezvoltări reprezintă totodată o ocazie ca aceste povești să fie (re)descoperite.

Hala Ford din Floreasca

♦ În 1936 începe asamblarea la București a modelelor Ford V8 Fordor, cu patru uși. La început, 10 mașini se produceau pe zi, uzina având o capacitate maximă de 30 de automobile zilnic. Planul era ca această valoare să urce la 20.000 de mașini pe an (circa 80 pe zi).

♦ În 1940, fabrica devine parte a planului de război și livrează camioane Ford către armată.

♦ În 1948, este naționalizată și devine Autoindependența, în subordinea Ministerului Industriei Metalurgice.

♦ Nici două decenii mai târziu, în 1960, hala devine Automatica. Aceasta va funcționa până în 2008, când terenul este vândut unor investitori care însă lasă clădirea abandonată.

♦ One United a cumpărat imobilul monument istoric la început de 2022 și vrea să îl transforme în One Gallery, ultima componentă a proiectului One Floreasca City.

IAR/Hangar 40 din Brașov

♦ Între 1927 și 1946, pe platforma de la Brașov a funcționat o fabrică de avioane ce a produs, începând cu 1941, avionul de vânătoare IAR80.

♦ În perioada 1947-2006, la IAR Brașov funcționează o fabrică ce ajunge să realizeze tractoare.

♦ Începând cu 2012, fosta platformă industrială devine treptat proiect imobiliar, transformarea fiind realizată de către Immochan (Nhood) pentru a cuprinde 100.000 mp de retail, 80.000 mp de birouri, 3.000 de apartamente livrate și 2.300 în construcție, o investiție totală de 350 mil. euro.

Stil de viață