Două antreprenoare pasionate de design au lansat The Edit, un showroom virtual pentru produse de mobilier și accesorii, iar acum, în plină pandemie, pariază pe dezvoltare în offline. „Anul 2020 ne-a oferit încredere și o cifră de afaceri care s-a triplat față de anul anterior“
„Ne-am cunoscut în 2012, atunci când am lucrat împreună la amenajarea locuinței Magdei din București. Am descoperit imediat că apreciem același stil estetic și că ne plac în mod special obiectele simple, dar sofisticate“, spune Irina.
Magda Staicu și Irina Pogonaru s-au cunoscut acum circa opt ani sau chiar mai bine. Mult mai recent, în 2019, au pus bazele unui proiect antreprenorial comun – The Edit, un showroom virtual pentru produse de mobilier și accesorii pe care le selectează chiar ele, pentru a îndeplini trei criterii: design sofisticat, atenție la detalii și eleganță atemporală.
„Ne-am cunoscut în 2012, atunci când am lucrat împreună la amenajarea locuinței Magdei din București. Am descoperit imediat că apreciem același stil estetic și că ne plac în mod special obiectele simple, dar sofisticate“, spune Irina. De atunci, cu o consecvență pe care au realizat-o mult mai târziu, și-au trimis una alteia imagini care le inspirau, au împărtășit idei și impresii.
„Iar în anul 2019 am decis să pornim împreună într-o aventură antreprenorială care să exprime universul nostru vizual comun“, adaugă ele.
Irina Pogonaru, fiica omului de afaceri Florin Pogonaru, a studiat la University College London, una dintre cele mai bune instituții de învățământ din Marea Britanie, iar încă din perioada facultății a pus pe picioare propriul său business – Photoliu, un business de design și producție de mobilier personalizat.
„Photoliu a început în vara anului 2009, pe vremea când eram încă studentă. Am simțit nevoia să adaug camerei mele puțină personalitate și am găsit să fac acest lucru printr-un fotoliu în stil Ludovic al XVI-lea retapițat cu o țesătură cu influențe pop. De atunci, linia estetică spre care am migrat a fost influențată de cursurile de la KLC Design School și de participarea la târguri precum Salone Del Mobile, 100% Design, Maison & Objet și altele“, spunea ea anterior într-un interviu pentru După Afaceri Premium despre începuturile acestui business.
Mai târziu, a început alături de Magda Staicu al doilea pariu antreprenorial – The Edit. Le place să spună că The Edit este un match made in heaven. Sunt două prietene care iubesc același stil estetic, dar au competențe de business complementare.
„Irina și-a construit universul profesional la intersecția dintre design și antreprenoriat. După ce a finalizat cursuri de design la KLC Design School sau Istituto Marangoni, a lucrat în biroul de design al Nataliei Miyar din Londra, revenind apoi în țară cu determinarea necesară pentru a crea The Edit“, spune Magda.
Ea și-a construit cariera în cadrul gigantului american Colgate-Palmolive pentru care lucrează de circa 15 ani.
„Magda are o experiență de peste 10 ani în retail, marketing comercial și vânzări, cu roluri de leading executive în companii multinaționale, și nutrind mereu o pasiune infinită pentru universul creativ și estetic“, explică Irina.
Astfel, The Edit a fost creat de două prietene care împărtășesc pasiunea pentru design și mai ales pentru legătura intimă care se stabilește între oameni și interioarele lor. „The Edit este o selecție pe care o creăm împreună, cu multă grijă și zero compromis în ceea ce privește valoarea estetică“, spun Irina și Magda.
Le place să creadă că toate aventurile, căutările și experiențele anterioare ale fiecăreia dintre ele le-au pregătit de fapt pentru ceea ce este acum The Edit, dar și pentru ceea ce își doresc cu pasiune să devină.
„Alegem doar piese pe care le iubim și pe care ni le dorim, fără excepție, la noi acasă. Așa s-a născut și numele proiectului nostru: The Edit înseamnă selecție. De altfel, întreaga colecție este o expresie a lucrurilor pe care noi le prețuim cel mai mult: designul sofisticat, atenția la detalii și eleganța mereu actuală.“
Colecția creionată sub umbrela The Edit include atât obiecte atent selecționate din portofoliile unor branduri internaționale – peste 30 -, cât și o linie proprie de accesorii lucrate manual în ateliere mici din România. „Procesul de selecție a pieselor The Edit este o călătorie lungă în care căutăm, întrebăm, dezbatem, alegem și revenim asupra alegerilor.“ E ca un proces de rafinare, pentru ca la final să rămână doar obiectele pe care cele două antreprenoare le iubesc cu adevărat.
„Important e să fim deschise, mereu curioase, consecvente, foarte pasionate, dar și foarte lucide în alegeri. Ne dorim să includem în selecția The Edit obiecte care se integrează armonios cu celelalte piese.“
Astfel, aleg creații de design din portofoliile unor branduri internaționale cum ar fi Ferm Living, Miniforms sau Atelier Areti, dar și obiecte semnate de designeri mai puțin cunoscuți, acele hidden gems realizate de exemplu de Kristina Dam sau Schneid Studio.
„De asemenea, lucrăm o linie proprie de accesorii și mic mobilier în ateliere din România. Propunem astfel o selecție unitară, sofisticată, pentru oamenii care apreciază designul de calitate, combinațiile stand out, dar mai ales care caută o notă cât mai personală pentru interioarele în care trăiesc.“
Și într-o perioadă în care petrecem mai mult timp ca niciodată acasă, adică la interior, acest spațiu capătă parcă o importanță de proporții. Tocmai de aceea, bugetele care în alți ani, cei normali, mergeau către călătorii sau către ieșiri în oraș, în 2020, în pandemie, au fost redirecționate către creionarea sau redecorarea propriilor cuiburi.
Cele două antreprenoare spun și ele că în 2020 oamenii au devenit mai atașați de interioarele lor în încercarea de a se armoniza cu noua realitate în care petrec mai mult timp acasă. Astfel, includ mai mult în agendă planurile de reamenajări interioare, dar păstrează prudența financiară în ceea ce privește achizițiile.
„Anul 2020 a fost un an al provocărilor în care The Edit s-a maturizat. Am lucrat într-un ritm dinamic pentru a extinde portofoliul cu noi categorii de produse relevante și cu peste 10 branduri noi, dar mai ales pentru a defini soluțiile strategice optime care să ne consolideze dezvoltarea în contextul sensibil pe care îl traversăm.“
Cine este clientul The Edit? Magda și Irina spun că este vorba de o comunitate de iubitori ai unei estetici simple, dar în același timp sofisticate. Sunt persoane care apreciază ideea de „intentional living“ – atunci când selecția tuturor pieselor din casă este una conștientă și când inclusiv mătura și fărașul, prelungitorul, sau accesoriile de baie au, pe lângă funcționalitate, o valență estetică.
„Tocmai de aceea, noi ne dorim ca selecția The Edit să evolueze în permanență și să fie un manifest pentru legătura care se stabilește între oameni și interioarele lor. Și pentru că oamenii evoluează în permanență, noi trebuie să fim mereu atente să ne completăm colecția și să le oferim piese cu care să rezoneze în orice moment al vieții lor și al călătoriei lor estetice.“
Astfel, în următorii ani planurile The Edit se axează pe extinderea selecției cu noi branduri și crearea spațiului perfect în care acestea să coexiste în perfectă armonie cu clienții. Momentan, terenul de joacă al acestei afaceri este în online. Există posibilitatea trecerii și-n offline?
„Planurile noastre pentru anul 2021 includ finalizarea spațiului The Edit care va fi în același timp concept store și un cadru pentru arhitecți și clienții acestora. Ne dorim să creăm mediul care să inspire un lifestyle curatoriat – a considered home -, un spațiu în care vei regăsi toate categoriile de produse de pe site, dar prezentate în context.“
Obiectivul fondatoarelor este ca The Edit să devină un brand consacrat, apreciat pentru identitatea sa de stil, un brand care se va regăsi în din ce în ce mai multe case frumoase și interioare sofisticate.
„Anul 2020 ne-a oferit încredere și o cifră de afaceri care s-a triplat față de anul anterior (circa 150.000 de lei în 2019, primul an de funcționare – n. red.)“, spun ele privind spre viitor.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția