Domino nu sta-n picioare
Keira Knightley nu sta deloc degeaba. Te face, chiar daca schimba instrumentele de fiecare data: arc/sageti in "King Arthur", sabii/pusti/rochii cu crinolina in "Piratii din Caraibe", vorbe in "Mandrie si prejudecata". Si iata ca-si diversifica si mai mult arsenalul in ultimul film al lui Tony Scott, "Domino": cutite/lanturi/pistol/chilotel negru pe un fund care nu era al ei
Keira Knightley nu sta deloc degeaba. Te face, chiar daca schimba instrumentele de fiecare data: arc/sageti in “King Arthur”, sabii/pusti/rochii cu crinolina in “Piratii din Caraibe”, vorbe in “Mandrie si prejudecata”. Si iata ca-si diversifica si mai mult arsenalul in ultimul film al lui Tony Scott, “Domino”: cutite/lanturi/pistol/chilotel negru pe un fund care nu era al ei.
Promovat drept un film biografic “sau cam asa ceva”, “Domino” incearca sa spuna povestea unui personaj insolit in lumea celebritatilor: Domino Harvey, fiica foarte rasfatata a unui mare actor (Laurence Harvey, primul actor de origine lituaniana nominalizat la Oscar). Domino, plictisita de casa din Beverly Hills, de prietenii vedete ai parintilor ei si de cariera de fotomodel, isi schimba viata la 180 de grade si devine… vanator de recompense. O viata foarte interesanta (adevarata Domino a murit in 2005, la cateva luni dupa incheierea filmarilor, din cauza unei supradoze cu analgezice), care ar fi putut captiva spectatorul, daca acesta nu ar fi atent mai degraba la giumbuslucurile vizuale ale regizorului.
Pe langa viata tumultuoasa pe care a avut-o, Domino a simtit nevoia si de o altfel de celebritate: a acceptat sa joace intr-un reality show inspirat din propria ei viata. Poate de aici si tehnica de filmare a regizorului: numai buna pentru o reclama de maximum doua minute in timpul careia vrei sa-ti tii telespectatorul cu sufletul la gura. Dar, din pacate, “Domino” tine 120 de minute si e cam prea mult. E unul din filmele cele mai solicitante care au aparut in ultimul timp pe marile noastre ecrane: secvente extrem de scurte, aproape subliminale, panoramari fulgeratoare, un montaj de-a dreptul fracturat, o adevarata frenezie mai potrivita pentru thrillere tehno (“Resident Evil” si “13 Ghosts” sunt primele care-mi vin in minte) decat pentru un film zice-se biografic.
Filmul este ajutat de distributie: pe langa Keira Knightley, mai avem parte de Mickey Rourke (in rolul sefului lui Domino), Christopher Walken (producator tv sarit de pe fix), Mena Suvari (asistenta lui), Lucy Liu (ireprosabila politista), Delroy Lindo (vanator de recompense), plus colorata Mo”Nique si doua prezente aiuritoare: Ian Ziering si Brian Austin Green, actorii din “Beverly Hills 90120”, in propriile lor roluri.Tony Scott e departe de a fi un neica nimeni la Hollywood. Fara a se numara printre cei care au facut istorie, Scott e unul dintre regizorii cei mai constanti: la cativa ani o data scoate un film care atrage atentia.
Ultimul a fost “Man on Fire”, film in care regizorul incearca cu degetul marea de efecte speciale de care face exces in “Domino”.
Dar, inainte ca Denzel Washington s-o salveze pe Dakota Fanning din ghearele railor, Scott a facut o multime de alte lucruri notabile: i-a cuplat pe Tom Cruise si Nicole Kidman in “Days of Thunder”, a facut celebrul “Top Gun” (mie unul mi-a placut mai mult parodia), un “Beverly Hills Cop” (al doilea) si reusitul “Enemy of the State”. Din pacate, “Domino” arata unde ajungi cand nu te opresti la timp. stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția