DJ Culture: O tinta cu accente orientale

Sa te duci la Point Blank daca iti place zona Izvor. Si Schitu Magureanu. Daca iti place Bulandra. Decorul cu influente orientale. Si mai ales daca ploua afara.
Chiar daca la inceput mi-am spus ca Point Blank lite/nite trebuie sa fie, dupa nume, un local “rece”, decorul care se zarea de la intrare m-a imblanzit. Am primit o masa undeva in stanga, situata vizavi de Bulandra. M-a surprins senzatia de intimitate, caci nu-mi plac ferestrele cat un perete. Si nici cafenelele-vitrina. Insa, privind afara, puteam urmari trecatorii alergand grabiti de ploaie, dar si turnul teatrului. Se vedea parca altfel strada, asa ca mi-am imaginat ca locul e bun nu numai pentru seara, ci si pentru o intalnire matinala, la o cafea pentru ca ferestrele cat un perete iti permit sa privesti intreg peisajul, fara sa te simti neaparat privit.
Decorul localului m-a surprins prin comparatie cu numele si mai ales cu logoul firmei – cu O-ul gaurit ca de-un glonte. Sunt doua spatii diferite, dar aflate in aceeasi incapere. In dreapta usii, se deschide un fel de lounge cu scaune solide, cu brate masive din lemn. Acestea pastreaza “motivul” locului, adica O-ul decupat. Mesele (vreo 5) aliniate in zona aceasta dispun de scaune grupate in perechi. Se poate sta doi cate doi in aceasta zona. Sau chiar zece – deoarece langa perete, in dreptul acestui sir de mese se afla o canapea foarte lunga, comuna. Aranjarea acestui colt de local pare sa fi fost gandita special pentru grupuri reintregite.
Point Blank este situat cumva pe coltul cladirii, cu iesire atat in Schit, cat si in strada Gutenberg. Ferestrele care dau in aceasta strada sunt voalate de perdele vaporoase cu motive la fel de “cercuite”. Textura ? la anii ’60-’70 in nuante maronii si aurii ascunde destul de bine mesele dinauntru de privirile trecatorilor.
Mai sunt doar cateva mese in tot localul. De parca Point Blank ar fi gandit pentru grupuri restranse. Sau pentru cei de-ai casei. Fapt care mi-a fost confirmat putin mai tarziu, atunci cand, incercand sa descopar drumul catre toaleta, am ajuns intr-o alta incapere. Am banuit ca e un separeu al barului. Dar m-am trezit intr-o receptie de hotel, poate chiar un boutique hotel, am presupus eu. Si nu numai datorita dimensiunilor cladirii, ci si datorita chelnerului care a fost foarte “saritor” cat timp am stat acolo. A fost atent la fiecare tigara din scrumiera si chiar la lipsa acestora – caci s-a oferit sa mearga prin ploaie la magazinul de vizavi sa ne cumpere. Si s-a intors intr-o clipa.
Ferestrele termopan de pe partea cu Schitu Magureanu sunt “indulcite” cu ajutorul unor draperii cu falduri atent rasucite de jur imprejur, astfel incat dau senzatia de scena sau de decor oriental. De fapt asta este senzatia din cea de-a doua zona a localului: elemente destul de colorate pentru un nume atat de… blank. Pe pereti sunt mici lampi cu abajur si ornamente de aceeasi factura.
Mesele din lemn de doua sau trei persoane se asorteaza ideii orientale, desi ar fi fost bine ca piciorul mesei – din metal – sa nu inspire atata raceala. Scaunele cu spatar inalt, usor arcuit in exterior, imbracate si ele intr-un soi de catifea rosiatica, aduceau insa senzatia de confort. Ideea era intregita si de muzica ambientala, foarte placuta pentru vremea ploioasa, care capata uneori influente electro.
La Point Blank ceaiul nu se serveste in cesti, ci in recipiente speciale cu infuzor. Iar daca nu stii prea bine sa jonglezi cu strecuratoarea, chelnerul vine sa te ajute, din nou.
In meniu se gaseau si o serie de cafele, dar si vinuri sau bauturi tari. Printre cocteilurile obisnuite (Grandmother, Grandfather, White si Black Russian, Kaipiroshka si Kaipirissima, Mojito, Cosmopolitan – la 18 ron), am descoperit unul cu un nume neobisnuit: Boo Room. Desi nu l-am incercat, am banuit ca trebuie sa fie dulce acrisor pentru ca avea vodca citron, Bacardi si bitter lemon.
Cand am plecat din Point Blank, mi-am mai aruncat o data privirea la firma localului. Dar ploua prea tare afara ca sa stau in contemplare. Insa chelnerul s-a oferit sa cheme un taxi. Si atunci mi-am zis, intr-adevar: “punct ochit”.

Gastronomie /Unde mergem