Dincolo de aparente

Una dintre indeletnicirile mele preferate consta in observarea indeaproape a oamenilor, un mod de altfel fascinant de petrecere a timpului avand in vedere ca fiecare zi de contemplare imi zdruncina tot mai mult credinta ca majoritatea persoanelor sunt totusi oarecum normale. Pe de alta parte insa, imi aminteste de proverbiala expresie “A innebunit lumea si nici eu nu ma simt prea bine”.

Sa incep, de pilda, cu unul dintre bunii mei prieteni, a carui infatisare sanatoasa ascunde o grava boala a contradictiei. Precum un faimos actor simtea nevoia sa parieze exact contrariul oricarei afirmatii facute de interlocutorul sau, tot asa amicul meu se simte obligat sa preschimbe orice discutie intr-o polemica si sa transforme orice remarca, indiferent cat de inofensiva, intr-un punct de pornire pentru o dezbatere care nu de multe ori a generat un conflict fizic. Aceasta boala serioasa l-a obligat sa-i declare unei tinere israeliene ca, de fapt, Holocaustul nu a existat pentru ca toate acele camere de gazare nu puteau fi cu nici un chip perfect etanse (!), iar apoi sa afirme cu seninatate in prezenta unui cetatean libanez ca natiunile arabe poarta toata vina pentru conflictul din Orientul Mijlociu. Avand in vedere ca femeile din Israel sunt intr-o conditie fizica de invidiat, datorita serviciului militar obligatoriu, e lesne de inchipuit ca argumentatia si chiar persoana prietenului meu s-au lovit de ceva mai mult decat un contraargument.

Tot din ciclul “Ma contrazic pana in panzele albe, deci exist” – o zi in viata redactiei din care fac parte nu este completa fara unul sau doua meciuri de polemici indarjite intre doi colegi, care efectueaza acest ritual asa cum unii fac gimnastica de dimineata pentru a scapa de stres. Poate parea un “sport” inofensiv, dar va asigur ca o jumatate de ora de tipete incrancenate pe tema pensiilor private sau a deficitului comercial nu sunt teribil de relaxante cand un articol de vreo doua pagini trebuie scris “pana ieri”. Si, exact ca in bancul despre cele doua detinute care, dupa ce au impartit aceeasi celula vreme de 20 de ani si in ziua eliberarii mai stau o ora de vorba i n fata portii, tot asa cei doi colegi, dupa ce combat cu ardoare in mijlocul redactiei, petrec apoi o ora sau doua la telefon certandu-se pe exact aceeasi tema. Pe de alta parte insa, poate ca aceasta defulare pe nervii nostri este benefica pentru familiile celor doi combatanti, care probabil ca ajung acasa storsi de orice zvacnire razboinica.

As mai putea scrie despre femeia de afaceri care este convinsa ca pekinezul Bobi este de fapt mama sa reincarnata sau despre o buna prietena care este complet atehnica si care era convinsa ca telefonul mobil poate fi dotat cu un “Brutus” (pentru cei la fel de atehnici este vorba de Blue Tooth).

Dar ma opresc inainte de a fi tentata sa scriu si despre sefi.
raluca.badea@zf.ro

Tehnologie