Din vorbă-n vorbă cu... Jan Glas: Un expat dependent de România

S-a întors în Belgia la începutul lui 1990 și a început să lucreze în departamentul de audit al Touche Ross (unul dintre cei din Big 8 la vremea aceea). A rămas în companie – care mai târziu a devenit Deloitte – timp de 6 ani. În 1997 i s-a oferit un job într-o companie mai mică de consultanță care își deschisese birou în România. “Era pe vremea când primul val de investitori a venit în România. Să mă mut aici a fost o mare provocare. Era una dintre puținele țări din regiune în care nu fusesem încă. Am ales-o din două mari motive. Primul a fost limba, care părea mult mai confortabilă decât limbile slave, iar al doilea motiv au fost uriașele oportunități ale țării la momentul acela.”

După un an în România s-a decis să-și deschidă propria firmă de consultanță, numită Quintus. “Mi-am propus să intru pe nișa serviciilor financiar-contabile pentru companii mai mici, înființate de străini în România, poziționând Quintus între Big4 și firmele mici de contabilitate locale.” Compania a crescut repede. Cele două momente definitorii din viața firmei au fost alăturarea partenerilor români (“suntem 5 parteneri, fiecare cu o puternică competență specifică”) și integrarea Quintus în grupul de audit/contabilitate/taxe TPA Horwath din Austria, în 2007. “Suntem acum parte dintr-un grup cu birouri în 10 țări care numără aproape 1.000 de consultanți. Biroul din București are peste 70 de angajați.”

Mentorul său a fost partenerul din Deloitte Leo Van Steenberge. El i-a deschis ochii asupra afacerilor și i-a arătat cum plictisitoarea lume a cifrelor (auditori, contabili) este factorul hotărâtor în majoritatea deciziilor de business. Tot el este cel care l-a încurajat să vină în România. “Numele companiei mele Quintus vine de fapt de la numele labradorului său… Îi voi fi veșnic recunoscător lui Leo că nu și-a numit câinele Blacky sau Ham-Ham.”

Când era mic visa în secret să devină farmacist. “Aveam un unchi în Bruges care era farmacist și îmi plăcea ideea de a fi în mijlocul unei comunități și să întâlnesc oameni tot timpul. Dar am picat examenul la chimie, așa că s-a dus ambiția mea.” Când i-a spus tatălui său (fost bancher) că vrea să înființeze o firmă de contabilitate în România, prima lui reacție a fost o liniște de 10 secunde. “După asta m-a rugat să îi explic ce și cum. Trebuie că am fost foarte convingător, pentru că nu mi-a spus niciodată nimic negativ. Mă bucur că nu a făcut-o. Altfel puteam fi acum un farmacist, unul care nu știe prea multe despre chimie.”

Jobul de acum nu i-a schimbat stilul de viață, dar faptul că este expat da. “Când nu ai familia foarte aproape îți creezi un altfel de cerc social. Prietenii îți devin familie, iar astfel trăiești puțin diferit de cum ai fi făcut-o în țara ta. Expații sunt probabil mai puțin statici și au o viață mai activă, poate mai tânără decât colegii lor de acasă.” Între viața personală și cea profesională echilibrul se realizează cu ajutorul unui Blackberry. “Avantajul comunicării moderne este acela că ne permite să lucrăm și în afara biroului sau în afara orelor de lucru dacă este nevoie. Azi e suficient să ai un mic Blackberry pentru a deveni workaholic.”

De fapt, viața în România creează dependență multor străini, spune Glas. “Amestecul de potențial uriaș, progres lent, oameni calzi, infrastructură slabă etc. Creează un mediu de care te desprinzi greu. Nu știu vreo altă țară în care atât de mulți expați să vină cu un contract de 2-3 ani și să rămână să locuiască în continuare după 10 ani.”

O zi obișnuită din viața ui Glas începe cu micul dejun și știrile online. “Când ajung la birou atac e-mailurile și am foarte multe întâlniri – cam 50% din acestea sunt la sediu, 50% în afara lui. Serile sunt ocupate foarte des cu evenimente sociale sau cu afaceri”.

Weekendurile sunt dedicate hobby-ului principal, ciclismul. “Încerc să plec măcar în weekend, într-o expediție mai lungă cu bicicleta (ceea ce înseamnă între 3 și 7 ore) în și în afara Bucureștiului. Am foarte rar weekenduri «normale». Uneori îmi face plăcere și să stau o zi acasă fără niciun plan.”

Participă la evenimente ciclistice din România și din afara țării – “pe 10 iunie merg în fiecare an la Maratonul Dolomiților, o cursă clasică de urcuș din Italia, cu aproape 9.000 de participanți. Iar la începutul lunii iunie am organizat Maratonul Vinului împreună cu trei prieteni expați care trăiesc în București. E un eveniment de mountainbiking la Urlați la care au fost prezenți peste 400 de participanți”.

Tot la capitolul weekend sau “vacanță” intră și concertele. “Cel mai bun concert la care am mers a fost Elvis Costello în Carre, Amsterdam. Este un cântăreț și compozitor excepțional. Va face un tur de concerte în Europa lunile viitoare și mă gândesc să merg să îl văd în Oslo în noiembrie.” A fost recent și la Sting în București. “Acela a fost un concert minunat. Mai merg deseori să ascult formații mai mici în cluburi precum Control. Formația mea favorită «din România» este Zdob și Zdub, pe care i-am văzut-o și aici și la Chișinău și în Elveția.”

Pentru un power lunch sau o cină de weekend în oraș contează mai puțin locul și mai mult specificul bucătăriei. “Midii cu cartofi prăjiți. Un fel belgian standard. Cu cartofi prăjiți și maioneză, vă rog!” Cam așa sună comanda lui Jan Glas, care spune că restaurantele din București sunt atât de instabile, încât nu prea are sens să ai unul preferat.

“Acum mulți ani am încercat și eu experiența deschiderii unui restaurant. Împreună cu patru prieteni am înființat Amsterdam Grand Café în centrul vechi. A fost primul bar deschis în zona Lipscani. Cred că am făcut asta cu cel puțin cinci ani prea devreme…”

Gastronomie /Interviu