Din vorba-n vorba cu Florian Libocor - Cand argumentul devine element central al comunicarii
Descrie exact genul de caz in care cauza si efectul sunt greu de separat. Prin natura profesiei, trebuie sa argumenteze orice judecata de valoare pe care o emite, insa pare intrinsec legat de notiunea de "argument", iar acest cuvant apare aproape spontan in frazele sale, indiferent de contextul la care face referire
Descrie exact genul de caz in care cauza si efectul sunt greu de separat. Prin natura profesiei, trebuie sa argumenteze orice judecata de valoare pe care o emite, insa pare intrinsec legat de notiunea de “argument”, iar acest cuvant apare aproape spontan in frazele sale, indiferent de contextul la care face referire.
La aproape 33 de ani, Florian Libocor este analist economic sau, mai exact, omul din BRD-SocGen care trebuie sa ofere un feed-back asupra evolutiei economiei.
Si atunci cand vorbeste despre prognozele sale privind evolutia inflatiei anul acesta in lumina noilor decizii ale BNR, dar si cand se refera la motivatiile pentru care nu a putut sa poarte parul lung inca din scoala generala, asa cum si-a dorit, cuvantul care ocupa locul central in constructia frazei este “argument”.
Ardelean din Sighetu Marmatiei, Libocor lasa impresia unui mix greu de definit intre simplitate, direct, fara multe ocolisuri si analistul bancar versat, cu multe cunostinte economice, dar si printre cei care misca economia. El considera insa ca “economia este vie, se misca singura”.
Libocor a intrat in echipa BRD la jumatatea lui 2002, venind din Ministerul Finantelor. Acolo lucra inca din 1998.
Isi aminteste ca a ajuns in minister la scurt timp dupa ce si-a luat licenta.
“Am gasit un anunt intr-un ziar. Ministerul Privatizarii facea pe atunci angajari si m-am dus si am luat bibliografia”, spune el.
Inainte sa fie organizat concursul pentru Ministerul Privatizarii, Libocor a descoperit insa, tot in presa, un anunt de angajare din partea Ministerului Finantelor; a participat la examen si a fost acceptat.
“Examenul la Finante era organizat inaintea celui la Ministerul Privatizarii. Mi-am spus ca pot sa incerc la amandoua, presupunand ca bibliografia trebuie sa fie asemanatoare. De fapt, o singura ordonanta, referitoare la stimularea investitiilor straine, era comuna”, povesteste Libocor. Oferta de post a venit chiar pe 1 aprilie 1998. “M-am temut ca ar putea fi o gluma. Dar nu a fost”, spune el. Primul post a fost referent debutant, in cadrul Directiei Generale Legislatie Impozite Indirecte.
Isi aminteste ca la scurt timp de la angajare salariul i-a crescut considerabil, insa dupa alte cateva luni s-a constatat ca se produsese o eroare si a fost nevoit sa dea inapoi o parte din sumele primite.
“Mi s-a parut ca este o decizie incorecta din punctul de vedere al Codului Muncii. Nu aveam insa cum sa ma opun si am dat banii inapoi”, spune el.
La un an de la intrarea in minister a fost cooptat in Serviciul de Coordonare si Corelare a Politicilor Macroeconomice, de doi colegi pe care ii cunoscuse la niste cursuri de specializare.
Schimbarea regimului politic in 2000 a adus mutarea serviciului la Directia Buget, dupa unele restructurari in minister. Spre sfarsitul lui 2001 a fost infiintata o unitate, Colectivul de Studii si Analize Macroeconomice. “Initial ni s-a spus sa ne alegem un lider, insa ulterior am fost pusi sa alegem o persoana de pe o lista”, mai spune el.
Spre finalul anului a aplicat pentru un stagiu de pregatire in afara tarii.
“Am fost acceptat, am plecat,
l-am absolvit si m-am intors”, spune el, refuzand totusi sa dea mai multe detalii. Pentru ca seamana a lauda, iar “cine trebuie sa stie, stie”.
La scurt timp dupa ce s-a intors in tara a plecat de la Ministerul Finantelor, pentru ca “nu s-a inteles utilitatea unui astfel de serviciu”. Din Finante a ajuns direct la BRD-SocGen.
Spune ca nu mai are de gand sa plece in strainatate, desi la un moment dat a cochetat cu aceasta idee. Dar nu are planuri concrete nici pentru ce va face in tara.
“Momentan nu m-am gandit la asta. Imi place aici si imi place ce fac aici. Am alte prioritati acum, mai acumulez informatii, le mai aprofundez pe cele pe care deja le am. Ceea ce s-ar putea sa-mi ia toata viata”, spune in gluma.
In timpul liber ii place sa-si “reincarce bateriile” in natura; dar daca se poate, din aceea cat mai putin marcata de oameni. Povesteste despre o cabana de langa Sighet, unde nu exista nici apa curenta, nici gaze si nici macat curent electric. Nu era decat un izvor.
“Sunt niste lampi cu carbid pentru lumina. Dar in general se face focul si se sta afara”, spune el. La asa conditii, si tarife pe masura, pretul era modic la ultima excursie.
Vara destinatia frecventa este insa Vama Veche, si nu de putine ori isi petrece week-end-ul la plaja.
“Sunt nascut pe 2 mai, dar imi place in Vama”, spune Libocor. Desigur, mai draga este imaginea din urma cu multi ani, cand in Vama “era un singur bec, in centru, si un singur magazin mixt, unde gaseai cam orice, de la cizme de cauciuc la pasta de dinti Cristal cu aroma de menta”. Preferatul ramane insa muntele, pe care il considera un loc special, indiferent de anotimp.
Ii plac mult animalele si mai ales cainii si caii.
“In Bucuresti stau la bloc. Nu am un caine pentru ca l-as chinui”, explica el. In schimb, pe cand era in facultate a dus un catel din Bucuresti acasa la Sighet.
“Atunci cand era mic parea un veritabil pui de lup. Dar nu a mai crescut mult de atunci. M-am inselat”, admite Libocor. Cainele a ramas cu numele de DuduÃ.
Cand are timp liber, adica mai mult prin concedii, citeste cu placere. Dar cum concediile sunt lucru rar in Bucuresti, multe carti sunt in stand-by, asteptand sa fie terminate. Subiectele preferate sunt cele istorice. Prima carte care ii vine in minte este insa una citita in copilarie, “scrisa in vorbirea veche”.
Intre cartile pe care le-a citit cu placere numara insa fara discriminare aproape orice, de la Dumas la Nietzche si Nichita Stanescu.
Dar nu s-a oprit la citit, ci a si scris poezii. “In scoala generala scriam pe verso-ul paginii cu Ceausescu”, spune el. Motivul: cum cartile erau date gratuit, erau in buna parte distruse, cu exceptia acestei pagini. Asa ca s-a gandit sa o fructifice. Placerea de a scrie pe cartile de la scoala l-a costat insa multe poezii, pe care nu a apucat sa le transcrie.
Placerea de a scrie s-a prelungit pana in facultate. “Scriam cateodata in timpul unui curs sau seminar deosebit de plictisitor”, spune el.
In paralel cu scrisul a invatat si sa cante la chitara. Scopul era sa ajunga sa cante ceea ce scria chiar el. “Si am reusit, dar asta nu inseamna ca am facut un album”, spune el. Primul instrumente muzical pe care i l-au cumparat parintii era insa un acordeon mic, pentru ca nu reusisera sa gaseasca o chitara.
Muzica preferata era si a ramas rock-ul, iar pe langa acesta si muzica veche. De aici si tentatia de a purta parul lung, ceea ce era insa incompatibil cu statutul de elev si cu cel de “fiu al parintilor mei”. Abia in facultate a reusit sa poarte parul asa cum dorea.
La exmanenul de licenta a fost insa nevoit sa se tunda, pentru ca “era de ajuns ca veneam de la o facultate particulara si nu voiam sa le dau inca un argument pentru a ma privi altfel”, spune Libocor.
Astfel a ajuns treptat la “freza actuala”, de tuns zero. Cand vine vorba de muzica enumara cu rapiditate multe formatii, de la AC/DC, CCR, Santana la Iris, Phoenix si Metallica.
Din nou, spune ca a fost greu sa gaseasca “argumente” pentru a explica celorlalti preferinta pentru aceste formatii si in acelasi timp pentru Nana Muscuri sau Joe Dassin.
“In sfarsit, cel mai greu a fost cu un cantaret de origine rusa, nu imi mai aduc aminte numele. Avea o voce foarte ragusita si nu era agreat de autoritati insa canta aparte fata de restul folosind doar o chitara rece in acord rusesc, fara efecte electronice”, mai spune el.
In facultatea a facut primul “business”: vanzarea de martisoare, impreuna cu un prieten din Sighet. “Erau versuri din Arghezi, scrise cu litere gotice. Am folosit o hartie maro, pe care am trecut-o prin ceara de albine, astfel ca parea foarte veche”, spune el. Isi aminteste ca profitul a fost neasteptat.
De altfel, spune ca nu face deosebire intre meserii sau varste.
“Am sa respect intotdeauna un om pentru simplul fapt ca e om. Dar niciodata nu am sa respect nesimtirea, chiar daca o sa aiba 300 de ani”, afirma pe tonul calm, dar sigur, specific ardelenilor.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția