Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Din vorbă în vorbă cu… Dominic Dormeuil

Dominic Dormeuil este reprezentantul celei de-a cincea generații a familiei Dormeuil și de peste două decenii conduce producătorul de țesături cu același nume ce a fost creat acum mai bine de 170 de ani de stră-străbunicul său, Jules Dormeuil.

Din vorbă în vorbă cu… Dominic Dormeuil
Din vorbă în vorbă cu… Dominic Dormeuil · Foto: După Afaceri

Dominic Dormeuil este reprezentantul celei de-a cincea generații a familiei Dormeuil și de peste două decenii conduce producătorul de țesături cu același nume ce a fost creat acum mai bine de 170 de ani de stră-străbunicul său, Jules Dormeuil.

Compania este astăzi unul dintre cei mai importanți jucători din producția de țesături de lux, având circa 200 de angajați, o fabrică în nordul Angliei, o rețea proprie de magazine, parteneri în toată lumea și o cifră de afaceri anuală de 40 de milioane de euro.

Dominic Dormeuil  se ferește să dea detalii despre clienții companiei sale, însă îi scapă numele prințului Charles, care stă alături de sportivi de top, șefi de stat, politicieni și oameni de business. Toți au purtat cel puțin o dată țesăturile Dormeuil. De altfel, cele mai mari branduri din lume, în frunte cu Chanel, Hermes, Ralph Lauren sau Christian Dior, le folosesc în creațiile lor.

„Suntem prezenți peste tot unde există Coca-Cola, deci suntem prezenți în toată lumea“, spune zâmbind Dominic Dormeuil. Executivul are 55 de ani și lucrează în cadrul companiei de la 21, când abia ieșise de băncile facultății. Își amintește că a început să lucreze de jos și a urcat treptat până la poziția de președinte. „Încă de când eram tânăr eram pasionat de businessul familiei. Mergeam cu tata la el la birou și lucram cu el, îi ceream detalii despre afaceri.“ Deși speră ca și fiii săi să se implice în businessul familiei, spune că nu va încerca să îi convingă, pentru că vrea ca aceasta să fie alegerea lor naturală, așa cum a fost și în cazul său.

De altfel, tocmai pentru a înțelege mai bine businessul familiei el a ales să studieze Managementul textilelor la Universitatea din Leeds. „Studiile m-au ajutat în carieră, ele mi-au deschis orizonturile.“

Astăzi cunoaște businessul în toate detaliile sale și, deși se implică și în activitățile comerciale și cele de promovare, afirmă că cel mai mult îi place creația țesăturilor. Pentru a alege cele mai bune fibre pentru producție a călătorit în toată lumea.

„Merg în Argentina pentru că acolo este cea mai bună lână de vicuna- este mai deschisă la culoare decât în orice altă țară din lume.“ Merge în Mongolia după cașmir, în Kîrghistan după lână kîrghiză și în Australia sau Noua Zeelandă pentru lână specifică locului. În decursul unui an, circa șase luni le petrece pe drum, în interes de serviciu. Deși recunoaște că e obositor, se declară un norocos pentru că nu suferă niciodată de jet-lag și se simte odihnit după doar câteva ore de somn.

Din bagaj, indiferent în ce colț al lumii merge, nu îi lipsesc niciodată telefonul, stiloul (mereu același de la Caran D’ache) și iPad-ul. „De când eram copil mi-amintesc că mă jucam cu creioane și pixuri Caran D’ache și am rămas fidel brandului.“ Mai mult, întotdeauna poartă țesăturile Dormeuil, indiferent de călătorie. „Călătoritul mă ajută mult în business pentru că pe de-o parte mă inspiră, pe de alta mă ajută să înțeleg clientul nostru potențial. Când merg într-o țară studiez obiceiurile locale, studiez oamenii, intru în contact cu ei.“

În România a venit pentru prima dată acum circa 25 de ani la invitația autorităților de la acea vreme. Își amintește că a stat puțin și doar în București, fiind chemat pentru a da sfaturi privind dezvoltarea industriei locale de țesături. Nu a apucat să meargă să viziteze nicio fabrică pentru că toate erau departe de Capitală. Astăzi, la cea de-a doua vizită în România, spune că lucrurile s-au schimbat mult, orașul este vesel și plin de viață. Nu are timp însă nici de data asta să viziteze prea mult, stă doar două zile, fiind venit la invitația Ego Men’s Fashion Concept, un multibrand de lux pentru bărbați. „Avem mai mulți clienți pe piața din România, însă ei sunt principalul nostru partener.“

Despre piața locală el afirmă că are potențial de dezoltare în contextul în care tinerii sunt pasionați de modă, de lux și sunt deschiși către nou.

Tocmai pentru că nu are timp de vizitat, Dominic Dormeuil promite să revină, poate chiar în vacanță. Pe lângă călătoriile pentru muncă, acesta spune că merge cât poate de des cu familia în vacanțe. „Mi-ar fi greu să spun ce fel de vacanțe prefer pentru că de fapt sunt și un călător gurmand, și unul aventurier, dar îmi place și aspectul cultural.“ Nu se dă înapoi nici de la o ședință de shopping atunci când are timp.

Îi este greu și să aleagă o destinație preferată, îi place Japonia în general și Tokyo în particular pentru că și-au păstrat istoria și cultura, însă au reușit să le îmbine armonios și cu modernismul. Îi place de altfel și mâncarea japoneză, însă la ea acasă, nu în restaurantele europene. Tot pe lista destinațiilor preferate se numără și Africa, unde merge în safari, și Australia unde face escaladări. „Când vine vorba de relaxare aleg mereu casele proprii de vacanță pentru că aici îmi încarc bateriile. Am o casă de vacanță pe o insulă aflată în apropiere de coasta de vest a Franței și o altă casă la țară în apropiere de Paris.“

Când îl întreb unde locuiește spune că viața sa se desfășoară între Paris și Londra, ambele fiind  orașe apropiate de sufletul său. Despre Paris afirmă  că este cel mai romantic oraș din lume, însă dacă ar fi să aleagă un singur loc unde să locuiască ar alege Londra pentru că este un oraș internațional, cu un mix complet de populații, care au însă o mentalitate sănătoasă, pe placul său.

„Stră- străbunicul meu Jules Dormeuil a decis în 1842 să importe țesături englezești în Franța. Și astăzi, după toți acești ani, businessul s-a dezvoltat între cele două piețe și astfel sunt nevoit să fac naveta între Londra și Paris.“

Deși nu are un tabiet de călătorie, spune că încearcă pe cât poate să facă jogging indiferent în ce colț al lumii este, și dacă are timp, preferă să meargă la saună pentru că „te scapă de stres“.

După fiecare călătorie se întoarce acasă cu cadouri pentru familie, și de ce nu, dacă are timp face shopping, își cumpără ceva și pentru el.

Preferă costumele Brioni, hainele Stefano Ricci și Christian Dior, ceasurile Patek Philippe, bijuteriile Van Cleef & Arpels și Boucheron. De altfel, familia sa este înrudită cu familia Boucheron.

Nu știe ce suveniruri și ce cadouri va cumpăra din România, „însă cu siguranță nu voi pleca cu mâna goală.“

Citiți mai multe în ediția de mai a După Afaceri Premium, astăzi pe piață împreună cu Ziarul Financiar.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția