Din nou despre fobii

Stiu ca am mai scris despre lucrurile care ma sperie, despre Psycho si cartile de groaza, despre vanzatoarele si despre cumparatorii din Bucuresti, dar am remarcat ca teama e atat de la moda in ultima vreme, incat mai merita un articol. Parca nu esti in randul lumii daca nu ai o anxietate despre care sa discuti cand iesi cu prietenii sau cunoscutii la o cafea. Daca nu poti sa spui lucruri de genul “Am atacuri de panica atunci cand vad culoarea galben” sau “Mi se declanseaza crize de anxietate cand cineva mentioneaza numele lui Roman Polanski”, esti instant catalogat drept o persoana fada, fara niciun subiect interesant de conversatie.
Recunosc, poate ca nu ma invart eu in cele mai normale cercuri din orasul asta, dar 90% dintre oamenii cu care discut sunt fanii unui antidepresiv sau “mood enhancers” cum le zic americanii. Unii incearca hipnoza, iar altii homeopatie. Nu am auzit nimic de vrajitorie pana acum, dar nu bag mana-n foc ca nu ar fi cazul. Nu stiu daca secolul 20 a fost pana la urma religios sau nu a fost deloc, dar pun pariu ca secolul 21 este secolul fricii, al fobiilor si al anxietatilor. Si, inainte sa mi se spuna ca astea sunt betesuguri muieresti, tin sa mentionez ca mult mai multi barbati decat femei mi s-au plans de panici, temeri etc.
Prin urmare, analizandu-mi cunoscutii, am ajuns la unele concluzii. Cum ar fi – fiecare om are o anumita teama, care il defineste si care, de obicei, ii face viata amara. Nu am gandit eu singura cugetarea asta profunda, ci mi-am amintit de anxietatile omului modern in vreme ce, la o ora la care ar fi trebuit sa muncesc din greu pentru a respecta un deadline foarte strans, eu ma hlizeam uitandu-ma la un filmulet care circula pe internet, despre un grup de oameni si fobiile de care sufereau (in paranteza fie spus, cel mai mult mi-a placut de biata femeie care avea groaza de tacerile penibile, poate si pentru ca sufar de aceeasi fobie, drept pentru care sunt recunoscuta pentru enormitatile pe care le debitez in asemenea momente).
In orice caz, dupa ce am stat si am meditat la subiect, am conchis ca, totusi, ferice de cei care au o singura fobie, pentru ca asa ceva e inca suportabil. Dar ce se fac bietii oameni care nu mai prididesc cu spaimele si anxietatile? Bietii oameni asa ca mine, de pilda. Pe langa teama de fantome si vampiri si monstrii din debara sau de sub pat (e dureros sa recunosc, dar chiar m-am regasit in copii din Monsters, Inc.), mai sunt asaltata si de anxietati de natura mai speciala.
De exemplu, am o teama de esarfe. Nu cred ca sunt reincarnarea Isadorei Duncan, dar mi s-a intamplat sa ma sperii foarte tare de propria esarfa care flutura in vant in coltul campului meu vizual.
Mai cunosc pe cineva care sufera de fobia jeansilor – nici macar nu o sa intru in detalii in cazul asta, pentru ca e mult prea ciudat.
Dar poate cea mai interesanta fobie este a unei colege blonde si sensibile care e terorizata de prajituri. Si anume de prajiturile de casa. Care, dupa ce le mananca, o fac sa se simta “necurata”. Drept pentru care intrevad o noua nisa profesionala: exorcist de prajituri. Sigur ar face cariera.

Gastronomie /Despre lume si viata