Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie /Gastronomie

Din han in han

Hanul Spread Eagle, Stourton, Wiltshire In acest sat cu o singura ulita e greu sa ratezi the Spread Eagle, care beneficiaza de pe urma apropierii de una din cele mai renumite gradini englezesti, cea a conacului Stourhead House, aflat in patrimoniul statului

Din han in han
Din han in han · Foto: După Afaceri

Hanul Spread Eagle, Stourton, Wiltshire
In acest sat cu o singura ulita e greu sa ratezi the Spread Eagle, care beneficiaza de pe urma apropierii de una din cele mai renumite gradini englezesti, cea a conacului Stourhead House, aflat in patrimoniul statului. Stephen Ross, proprietarul hanului, a reusit sa puna in valoare superba cladire in urma unor lucrari de renovare.
Printre elementele innoite se numara dalele din piatra, grinzile vopsite si cinci dormitoare imaculate. Meniul nu cuprinde o oferta foarte bogata si nici nu isi propune sa epateze prin rafinament. Iata cateva preparate tipice: pateu tararnesc presat, cu chutney de fructe, nuci murate si paine prajita (toast), un meniu traditional britanic cuprinzand mai multe feluri de branzeturi din vestul Angliei, precum si un fel mai imbelsugat, alcatuit din copan de rata Barbary, asezonat cu jambon afumat si o garnitura de fasole boabe.
* spreadeagleinn.com
Hanul Pear Tree, Whitley, Wiltshire
O fosta ferma, datand din 1750, Pear Tree acopera o zona intinsa, ce cuprinde mai multe gradini, in care flori de liliac inmiresmate si trandafiri marginesc pajisti ingrijite pana la ultimul detaliu. Atmosfera este extrem de relaxata, cu mese din lemn ce poarta patina timpului si cu un foc de busteni ce trosneste vesel. Opt dormitoare in stil contemporan sunt impartite intre han si un hambar transformat in spatiu de cazare. “Sufletul” locului e bucataria. Proprietarii hanului, Martin si Debbie Still, sunt adepti ai produselor organice; cat despre carne, ea trebuie sa provina de la animale lasate sa zburde liber in timpul vietii, si nu tinute la cotet. Incercati burta crocanta de porc, cu salata de chimen si capere, sau bibanul delicios cu garnitura de rosii si ierburi.
* thepeartreeinn.com

The Westcote Inn, Nether Westcote, Oxfordshire
Detinut si condus de Steve si Tracey Hunt, originari de prin partea locului, si de vecina lor Julia Reed, acest splendid han se mandreste cu fatada sa din piatra de Cotswold si dormitoare sic, dotate cu cabina de dus si cu produse de toaleta Jo Malone. Bucatarul Mathew Dare se inspira din oferta bogata de ingrediente locale, pentru a crea meniurile moderne britanice, ce includ diferite varietati de branza Cotswold si carne de miel Evenlode, mieii fiind crescuti la ferma fostul chitarist de la Blur, Alex James. In barul adiacent, infruptati-va din sandvisuri la pranz sau din imbelsugatul mic dejun Westcote, ce poate fi clatit cu o halba spumoasa de bere Hooky. In restaurantul spatios, dispus pe doua niveluri, incercati scoici sau niste pancetta (burta de porc, sub forma de mezel), continuati cu peste John Dory, alaturi de risotto cu macris de balta, si, in incheiere, savurati un parfait de vanilie.
* thequeensarms.com

Hanul Puesdown, Comton Abdale, Gloucestershire
Pe vremuri loc de popas pentru postalioane, astazi hanul atrage pasionati de curse de cai, oameni aflati in trecere, amatori de vin si fani ai jazz-ului. Asteptati-va la o suprafata extinsa, cu podele din lemn de stejar, si la canapele confortabile in care te cufunzi, la un amestec eclectic de postere inramate si fotografii ce decoreaza peretii. Proprietarul John Armstrong a gatit peste tot in lume. La pranz, incercati un chefal la gratar cu risotto cu ciuperci si spuma de mazare cu sos de bere. Oferta gastronomica pentru cina devine mai sofisticata, cu ciuperci rumenite, salata calda de varza confiata, pui cu foie gras sau somon scotian. La desert puteti gusta o inghetata cu marmelada, ce se ridica la inaltimea celor mai pretentioase asteptari.
* puesdown.cotswoldinns.com

The Kimmel Arms, St George, Conwy
Un han rural, ascuns undeva la marginea conacului Kinmel Estate, in Valea Elwy, hanul Kinmel Arms a fost renovat in 2001 de Lynn Cunnah-Watson si Tim Watson. Atractia acestui han stilat este data de meniul bogat, ce cuprinde peste proaspat, adus direct din hala de peste, preparate din carne de miel si mai multe feluri de branzeturi din muntii Snowdon. Fructele de mare sunt foarte prezente in meniu, cu midii de Menai si crab din Conwy. Pentru combinatii inventive, uitati-va pe tabla cu meniul si nu ratati serile gourmet, in care vinurile sunt la loc de cinste.
* thekinmelarms.co.uk

Hanul Three Crowns, Ullingswick, Herefordshire
Lespezi de piatra pe jos, mese de lemn natur, foc de lemne, acest local are toate datele unui pub de calitate. Bucatarul Brent Castle ofera preparate “echilibrate”, care nu au scopul de a impresiona prin artificii. In afara de excelentul peste, ingredientele, in mare parte organice, sunt de provenienta locala, multe dintre ele chiar din gradina lui Brent. Meniul se schimba zilnic si poate cuprinde friptura de cocos de munte la felul intai, sau midie rumenita bine cu fasole neagra, ghimbir si ceapa verde. Felurile principale sunt burta de porc crocanta sau calcanul cu capere. La etaj, hanul dispune de un dormitor stilat, unde sicul urban se imbina cu farmecul unei case taranesti, si de o baie imensa.

The Bildeston Crown, Bildeston, Suffolk
La sapte sute de ani de cand a fost construit, Bildeston Crown si-a creat un renume in domeniul gastronomic, datorita noilor sai patroni. Respirand istorie prin toti porii, aceasta cladire plina de farmec se scalda in opulenta, proprietarii sai neprecupetind niciun efort pentru a pastra elementele originale de epoca. Bucatarul si patronul Chris Lee este in forma maxima, printre operele sale cele mai de seama numarandu-se meniul numit Pork Head to Toe (ce cuprinde opt parti diferite ale porcului, de la falci si urechi pana la picior, fiecare portiune fiind gatita si garnisita separat, iar slanina de porc se prezinta sub forma de fasii crocante si sarate de nu mai putin de 25 de cm).
* thecrownbildeston.com

The Hoste Arms, Burnham Market, Norfolk
Semetul han de un galben palid al lui Paul Whittome, datand din secolul XVII, da atat inspre zona verde din mijlocul satului, cat si inspre biserica parohiala din acest satuc instarit. Calatorii sunt gazduiti fie in han, fie in cladirile din spate, designul camerelor fiind realizat de Jeanne Whittome, care a proiectat si o aripa “zulu”, ce reflecta originile sale sud-africane. Stilul gastronomic este eclectic, avand drept sursa de inspiratie bucataria asiatica, europeana, si bucataria moderna britanica. Dar, chiar daca influentele sunt globale, meniul bogat si plin de imaginatie are in centru produse proaspete din Norfolk. Incepeti cu stridii Brancaster, apoi niste biban invelit intr-un aluat de susan cu cartofi condimentati, apoi o tarta tatin cu inghetata cu aroma de lemn dulce.
* hostearms.co.uk

Royal Oak, East Lavant,West Sussex
Acest micut han satesc, vechi de 200 de ani, s-a transformat recent dintr-un local amortit intr-un pub in care se poate manca bine. De pe terasa aflata ceva mai la inaltime, intrati in zona de bar si de restaurant, unde veti putea savura atmosfera animata si decorul rustic, pe fondul bustenilor ce trosnesc in foc. Delicioasele mancaruri atrag oameni de la mare departare, meniul traditional britanic oferind reinterpretari reusite ale unor feluri traditionale.
Totul e pregatit din ingrediente de calitate si provine din piete londoneze precum Billingsgate, Smithfield sau New Covent Garden, dar si de la furnizori locali.
* thesussexpub.co.uk

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția