Digital Life
Experiente digitale complete oriunde: acasa, in masina sau pe strada.
Cinematograful
Cei de la Philips au lansat si in Romania noul lor televizor
Cinema 21:9, primul din lume cu dimensiuni care pastreaza
proportiile ecranului de cinematograf, favorizand in acest fel
vizionarea filmelor in formatul lor original, fara omniprezentele
benzi negre din partea de sus si de jos. Dispune si de optiunea de
autoformatare pentru redarea materialelor care nu sunt filmate in
acest format, acestea fiind redimensionate pentru a
umple tot ecranul. Vizionarile sunt asistate atat de rezolutia de
2.560 x 1.080 pixeli, cat si de tehnologia Ambilight Spector 3 care
amplifica intr-un mod extrem de placut calitatea experientelor.
Alte mici detalii tehnice ar fi timpul de raspuns al LCD-ului de
1ms, o frecventa de 200 Hz, rata dinamica a contrastului de
80.000:1, un total de 5 porturi HDMI pentru a putea conecta la el
cat mai multe dispozitive, port USB, prezenta unui modul WI-FI si
compatibilitatea DLNA, DivX sau mp3. WI-FI-ul ne este util pentru
navigarea pe internet sau utilizarea diverselor retele sociale
direct pe televizor. Astfel, functia Net TV incorporata ne asigura
accesarea paginilor de internet precum si a unora gen YouTube, eBay
sau Funspot cu care cei de la Philips au incheiat parteneriate,
direct din confortul canapelei. Televizorul Cinema 21:9 poate fi
achizitionat impreuna cu Blu-ray playerul BDP9100 la un pret
aproximativ de 16.999 lei. www.philips.ro
Omnia The Second
Cei de la Samsung lanseaza si la noi noul lor smartphone Omnia
II I8000 care ruleaza pe ultima varianta a Windows Mobile, 6.5. Are
caracteristici tehnice de top, cum ar fi ecranul AMOLED de 3.7
inchi a carui rezolutie de 480 x 800 pixeli afiseaza imagini vii si
natural colorate, urmeaza procesorul extrem de rapid la 800 Mhz,
conexiuni 3G la 7.2 mbps, WI-FI si Bluetooth 2.0, modulul A-GPS cu
navigare asistat de o harta 3D, precum si camera foto cu un senzor
de 5 Megapixeli care poate inregistra videoclipuri la rezolutia de
720 x 480 pixeli. Sa nu uitam de compatibilitatea cu diverse
codecuri video cum ar fi DivX, XviD, H.263, H.264, WMV9, MPEG4 sau
audio ca MP3 si AAC, acestea putand fi stocate in memoria interna
de 2, 8 sau 16 GB. Toate functiile sale multimedia sau cele de
business ca e-mail, browser de internet sau cele de tip office pot
fi accesate prin intermediul
interfetei TouchWiz 2.0 dotata cu icon-uri mai mari si o structura
mai simpla care favorizeaza rapiditatea in utilizare. Poate fi
gasit la un pret aproximativ de 500 euro fara TVA pentru modelul cu
memorie de 8 GB, www.samsungmobile.ro
La drum cu Mio
Cunoscutul producator de GPS-uri a lansat un model din clasa premium, Mio Spirit S568, intr-o editie eleganta si subtire, cu o carcasa in nuante metalice care il poate asorta foarte bine cu ornamentele cromate ale bolizilor vostri. Ecranul mare de 4,7 inchi asigura din plin o excelenta vizualizare a hartilor 3D. Acesta mai dispune si de functiile atat de necesare unei calatorii cat mai comode cum ar fi posibilitatea cautarii rapide a destinatiei, receptorul de trafic TMC, indicarea camerelor video radar, afișarea 3D a intersectiilor precum si vizualizarea punctelor de interes la 360 de grade in jurul zonei in care ne aflam. Prin intermediul ecranului tactil putem accesa noul software Spirit care a fost proiectat special de catre cei de la MIO si care are un meniu simplu, ergonomic si colorat, cu butoane mari care asigura rapiditatea in utilizare. Printr-un parteneriat incheiat cu Google si alaturi de o conexiune internet asigurata de un telefon mobil prin intermediul Bluetooth-ului avem mult mai multe criterii de cautare a celor ce ne-ar putea interesa la un moment dat in drumurile noastre. Iar memoria de 2 GB incorporata, compatibilitatea mp3 si transmitatorul FM ne pot garanta si buna dispozitie printr-un ambient muzical placut. Poate fi gasit la un pret de 1.499 lei, http://eu.mio.com/ro_ro/
Portabilitate High Definition
Panasonic ne prezinta primul player blu-ray portabil din lume, modelul DMP-BD15. Are un ecran de aproape 9 inchi pe care putem viziona filmele preferate de pe discuri optice dvd sau blu-ray, dar si pe cele inregistrate cu o camera video AVCHD pentru ca stie si acest format, timpul de redare fiind de aproape 2,5 ore cu bateria din pachet. Mai este compatibil si cu formatele DivX, Mp3 si JPEG, acestea putand fi vizionate sau redate chiar si pe un ecran mai mare pentru ca dispune de conector HDMI. Vine insotit de o telecomanda, precum si de sistemul de prindere pe tetiere, foarte util in calatoriile de durata cu masina. Costa 3.599 lei, www.panasonic.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția