Despre libertatea de a zbura
Starurile internaționale Paris Hilton și Kylie Jenner, alături de creatoarea de modă Tina Knowles și de cântăreața britanică Paloma Faith se numără printre celebritățile care au purtat creațiile ATU Body Couture. În spatele acestui nume se află Lăcrămioara Ilie, fondatoarea…
Starurile internaționale Paris Hilton și Kylie Jenner, alături de creatoarea de modă Tina Knowles și de cântăreața britanică Paloma Faith se numără printre celebritățile care au purtat creațiile ATU Body Couture. În spatele acestui nume se află Lăcrămioara Ilie, fondatoarea companiei, care a reușit să ducă un brand românesc pe platforme internaționale premium de fashion, alături de unele dintre cele mai mari nume din industrie.
Lăcrămioara Ilie se descrie simplu: o persoană activă, independentă și orientată spre construcție. Cu aceste atuuri a hotărât să-și facă propriul business în domeniul vestimentar, după mulți ani petrecuți în diverse roluri full-time într-o companie multinațională. Iar rețeta sa antreprenorială a dat roade. ATU Body Couture, brand apărut în urmă cu 11 ani la București, a depășit granițele României.
„Creațiile ATU Body Couture au fost purtate de personalități precum Kylie Jenner, Paris Hilton, Tina Knowles și Paloma Faith. Pentru un brand românesc, acesta este un motiv de mândrie și o confirmare că designul nostru poate ajunge și poate fi apreciat la nivel internațional. Sunt multe celebrități pe care ne-am dori să le vedem purtând creațiile ATU Body Couture, iar Raye, Rosalía și Beyoncé sunt doar câteva dintre ele. Le admir pentru impactul lor internațional și pentru autenticitatea, forța și identitatea artistică pe care și-au construit-o. Sunt femei care folosesc moda ca pe o formă de expresie, iar acest lucru rezonează cu valorile și universul nostru creativ“, spune antreprenoarea.
Astăzi, ATU Body Couture este prezent pe platforme internaționale premium de fashion, precum Farfetch, și concurează pe piața globală cu nume mari din modă. Cum a ajuns aici? Nu peste noapte, ci cu pași mici. Cea mai importantă decizie a venit odată cu nașterea primului copil al Lăcrămioarei, când a ales să renunțe la cariera din mediul corporate și să pună bazele propriului brand vestimentar.
„Îmi doream un proiect construit pe propriile valori, care să îmi ofere atât satisfacție profesională, cât și flexibilitatea de a păstra un echilibru între viața de familie și carieră. Moda a fost întotdeauna una dintre pasiunile mele, iar ceea ce m-a atras cel mai mult a fost zona pieselor premium, realizate în serii mici, cu atenție la fiecare detaliu, la calitatea materialelor și la execuția impecabilă. Am crezut încă de la început că există loc pentru un brand românesc care să pună accent pe rafinament, autenticitate și produse create cu grijă.“
Drumul nu a fost lipsit de provocări. Pentru a construi un brand românesc de fashion treci printr-un proces dificil, dar în același timp motivant. Una dintre cele mai mari provocări este faptul că în România cultura susținerii designerilor locali este încă în formare. Consumatorii asociază adesea prestigiul cu marile nume internaționale, astfel că un brand autohton trebuie să depună un efort mai mare pentru a-și demonstra calitatea, identitatea și autenticitatea.
În plus, spune antreprenoarea, dezvoltarea unui brand de modă înseamnă mult mai mult decât creație și design. Presupune investiții constante în dezvoltarea produselor, în producție, marketing și logistică. Totodată, necesită și construirea unei relații de încredere cu fiecare client. Este un proces de durată, care cere răbdare, consecvență și capacitatea de a te adapta și de a evolua permanent. Cu toate acestea, crede că acum lucrurile se schimbă. Din ce în ce mai mulți oameni încep să aprecieze calitatea, producția locală și povestea din spatele unei mărci.
„Unul dintre lucrurile care ne diferențiază este faptul că fiecare colecție este realizată în serii limitate. Adevăratul lux înseamnă să porți o piesă care nu se regăsește peste tot și care își păstrează valoarea în timp.“
Față de primii ani, observă că femeile care aleg să-i poarte creațiile sunt mult mai atente la calitatea materialelor, la croială și la valoarea unei piese bine realizate. Își doresc mai puține haine, dar mai bune.
„Multe dintre piesele noastre sunt actuale și astăzi, la câțiva ani de la lansare.“
România s-a dezvoltat mult ca piață de modă, însă mai e loc.
„Mi-aș dori ca ATU Body Couture să fie și mai prezent pe piața românească. În prezent, 95% din vânzările noastre sunt realizate în afara țării. (…) Cred că este important să susținem producția locală și brandurile românești care creează valoare aici, în România. În spatele fiecărei piese realizate local se află oameni, ateliere, know-how și foarte multă muncă.“
În segmentul premium, prețul este important, dar ea crede că trebuie să fie, înainte de toate, corect. Stabilirea lui nu ține doar de costul de producție, ci de mai mulți factori: valoarea pe care o oferă produsul, poziționarea și notorietatea brandului, calitatea materialelor, complexitatea execuției și nivelul de preț al produselor similare din piață. În cazul ATU Body Couture, fiecare piesă este realizată local, în serii limitate și acest proces presupune timp, implicare și o grijă pentru fiecare creație pe care producția de masă nu o poate oferi.
„Îmi amintesc perfect prima colecție, «Marie, Marie et la jeunesse», creată împreună cu designerul nostru Cătălin Vălean în urmă cu 11 ani. Inspirată de universul cinematografic al filmului Daisies al regizoarei Věra Chytilová, colecția avea o identitate foarte puternică și o poveste bine conturată. Pentru noi, nu a fost vorba doar despre haine.“
De-a lungul anilor, inspirația pentru colecțiile brandului a venit din artă și cinematografie. În ceea ce o privește pe cea mai recentă colecție, Neither/Nor, totul a pornit de la mitul harpiei, o ființă aflată între lumi, jumătate femeie, jumătate pasăre. Este o reflecție asupra transformării, a dualității și a identității. Aceste teme se regăsesc în siluete, în texturi inspirate de pene și în echilibrul dintre structuri bine definite și materiale fluide. În același timp, colecția păstrează elementele care definesc identitatea brandului și anume culoarea roșu, imprimeurile originale și estetica feminină și sofisticată.
„Eu am mare încredere în Cătălin Vălean, omul din spatele tuturor creațiilor ATU Body Couture. După 11 ani de colaborare, încă reușește să mă surprindă cu fiecare colecție, iar acesta este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le-am construit împreună.“
Într-o industrie în care tendințele circulă foarte repede și în care este ușor să copiezi, crede că originalitatea nu înseamnă să inventezi ceva ce nu a mai existat niciodată. Originalitatea înseamnă să ai o identitate clară și să interpretezi lucrurile prin propria viziune.
„Asta este ceea ce încercăm să facem cu fiecare colecție“, a explicat antreprenoarea.
Cătălin are libertatea de a crea și de a-și exprima viziunea artistică, iar ea se concentrează pe dezvoltarea businessului și pe strategia brandului. Această delimitare a rolurilor le permite să evolueze.
„Tendințele internaționale sunt importante și le urmărim constant, însă pentru noi ele reprezintă un punct de plecare, nu destinația finală. Fiecare colecție trebuie să rămână fidelă ADN-ului ATU Body Couture și să spună o poveste. Cred că un brand puternic nu este cel care urmează fiecare tendință, ci cel care reușește să o filtreze prin propria identitate.“
Lăcrămioara Ilie, fondatoare, ATU Body Couture: „Adevăratul lux înseamnă să porți o piesă care nu se regăsește peste tot și care își păstrează valoarea în timp“.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția