Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Despre jeansi, diamante si platina

Va intrebati probabil cine este Calvin Stewart si cum de vinde jeansi la care doar accesoriile costa 1.000 de dolari, fara sa fie un brand arhicunoscut. Raspunsul este cat se poate de simplu - este la moda sa porti jeansi personalizati si ce brand ar putea fi mai original decat unul de care nu a auzit nimeni in afara catorva initiati? Acest trend este extrem de actual in capitalele modei in acest…

Va intrebati probabil cine este Calvin Stewart si cum de vinde jeansi la care doar accesoriile costa 1.000 de dolari, fara sa fie un brand arhicunoscut. Raspunsul este cat se poate de simplu – este la moda sa porti jeansi personalizati si ce brand ar putea fi mai original decat unul de care nu a auzit nimeni in afara catorva initiati? Acest trend este extrem de actual in capitalele modei in acest moment. Cu cat firma este mai obscura sau mai de nisa, cu atat jeansii sunt mai cautati – in felul acesta nici o vedeta nu risca sa-si vada perechea de pantaloni purtata si de altcineva in afara de ea. S-a ajuns la un grad atat de mare de “originalitate” incat cei mai moderni jeansi au ajuns sa fie cei second hand prelucrati si customizati de diverse firme, vanduti apoi cu cateva sute bune de dolari in plus.

“Am vrut sa devenim Maybach-ul industriei denim”, declara Stewart la un moment dat. Acum, nu este foarte departe de aspiratiile sale. A.P.O Jeans (firma sa) vinde piese al caror pret incepe de la 1.000 de dolari – piese cu accesorii din pietre pretioase (diamantele fiind cele mai folosite) si detalii din aur sau platina.

Jeansii A.P.O. sunt confectionati din denim indian care costa 40 de dolari/metru, in timp ce majoritatea creatorilor de moda folosesc pentru jeansi un denim care costa numai 2-3 dolari/metru. Nasturii si emblema sunt din metale pretioase. Daca cel care achizitioneaza produsul este dispus sa dea pana la 5.000 de dolari, Stewart ii ofera piesa de rezistenta – diamante de 48 de carate pe nasturele principal.

“Foarte multi vin si-mi cer sa le transform o pereche de jeansi uzata, pe care nu o mai pot purta, dar a caror croiala ii avantajeaza foarte mult”, spune Stewart. Dupa ce ii modifica, insa, pantalonii se vand sub marca A..P.O si au chiar si un certificat de autenticitate.

Si daca 5.000 de dolari vi s-a parut o suma exorbitanta pentru o simpla pereche de jeansi, inseamna ca nu ati vazut cea mai recenta colectie de haute-couture de la Escada. Semnati Neiman Marcus, pantalonii valoreaza “numai” 7.500 de dolari si au ca semn distinctiv aplicatii din cristale Swarovski si broderie manuala. La un pret de zece ori mai mic sunt jeansii Crystal A, extrem de cautati pe eBay, de asemenea accesorizati cu cristale Swarovski.

In timp ce afara se cauta piese cat mai originale si de la firme cat mai necunoscute, la noi fenomenul de big brand-awareness este in toi. Ioana Sima este manager la DesignerÕs Best, un magazin unde se vand piese de vestimentatie din cele mai noi colectii Versace, Mosquino, Cavalli, D&G, Valentino.

“Oamenii vin la noi dupa firma. Vad colectiile designerilor pe internet, la televizor sau in magazinele de afara si vin sa ne ceara o pereche anume de jeansi. Iar acestia trebuie sa fie cat mai recent aparuti si cu firma cat mai la vedere”, spune Sima. Pretul nu este foarte important pentru ei, dar nici foarte mare, daca il comparam cu standardele straine. Cea mai scumpa pereche de jeansi costa 690 de lei noi – 230 dolari (Mosquino). In acelasi timp, cel mai bine vanduti au fost jeansii Cavalli la un pret de 580 de lei noi (190 dolari).

In magazinul Miss Sixty de pe Calea Victoriei, deschis acum doua luni, situatia este aproximativ aceeasi. Jeansii nu depasesc in general valoarea de 500 de lei noi (165 dolari) si sunt cautati de fanii brandului respectiv, cei care au vizitat deja reprezentantele firmei din alte tari. “Liderul” preturilor in Romania ramane insa Diesel, care are in colectia actuala o pereche de jeansi de 965 de lei noi (322 dolari). Intrebata care este profilul standard al unui cumparator de jeansi scumpi la noi in tara, Sofia Saguna, administratoarea magazinului, spune “tanar si bogat”, explicand ca, in primele zile de la deschidere, Diesel a vandut 50 de perechi de jeansi care costau 770 de lei noi (256 dolari) fiecare. Faptul ca jeansii cei mai scumpi din colectia actuala deja nu mai sunt pe rafturi este un lucru obisnuit, mai ales ca acestia au venit in editie limitata. Cat despre clienti, Saguna spune ca au in baza de date 400 de persoane care cumpara frecvent produsele acestui brand.

De la uniforme pentru mineri, jeansii au ajuns adevarate opere de arta ravnite de cele mai infocate victime ale trendului. Definitia cea mai actuala a acestei piese de vestimentatie a ajuns: o pereche de pantaloni in care te simti comod, dar arati sexi si esti si foarte original. Cel putin la asta se tinde in strainatate, pentru ca in Romania, pentru inca un timp, jeansii vor ramane acei pantaloni pe care trebuie neaparat sa se vada firma.

anca.negoita@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția