Depresii microbiste si romantice

Oriunde ma uit zilele astea, exista persoane nefericite in jurul meu. Desi, fiind perioada vacantelor, toata lumea ar trebui sa fie multumita pentru ca are sansa sa scape macar doua saptamani de colegii de serviciu si de seful provocator de fantezii criminale, nu vad decat mutre lungi si transpirate.
Sa luam de pilda redactia noastra, unde, acum vreo trei saptamani, dupa cum am povestit deja, s-au facut niste pariuri destul de serioase pentru Campionatul Mondial. A participat toata floarea cea vestita a obsedatilor de fotbal din redactie, inclusiv El Microbisto Maximo, care a pornit drept favorit necontestat, avand in vedere ca pana acum si-a zdrobit adversarii. Cu toate acestea, a fost invins. Si inca in mod teribil de rusinos – toate milioanele si toata stima redactiei au fost castigate de … o fata. Care nici macar nu are vreun “bagaj de cunostinte” fotbalistice. Intrebata de voci admirative cum a reusit sa aiba nici mai mult nici mai putin de 36 (TREIZECI SI SASE) de rezultate corecte, a declarat cu inocenta: “am pus si eu la nimereala”. In comparatie, Marele Microbist a avut doar… 22 de nimereli. Iar colegul care s-a nascut, traieste si respira pentru o anumita echipa care e (inca) in divizia A a reusit un amarat de 27. Cred ca microbistilor veritabili le vine foarte greu sa accepte cruda realitate, si anume faptul ca, in loc sa fie cheltuite pentru a cumpara o minge super pentru fotbalul saptamanal plus 10 navete de bere, milioanele de pe pariuri vor merge catre pantofi sau parfum.
Un alt nefericit este al meu coleg de apartament, care are de suferit pentru ca in ultimele doua saptamani a muncit pe rupte. Dar nu oboseala il chinuie. Ci efectele secundare ale muncii in exces – eu, singura fiind, imi umplu timpul vizionand in fiecare seara “Mandrie si prejudecata” plus “Bridget Jones” (de fapt cam acelasi lucru), dupa care cad intr-o neagra depresie ca de ce el nu poate sa se comporte ca Mr. Darcy, de ce nu avem un palat in Anglia etc etc etc. Probabil ca, daca nu s-ar teme de consecinte, ar pune pe foc si cartile si DVD-urile, dar, in conditiile date, se multumeste sa stea stresat la serviciu si sa ma sune din cand in cand ca sa-mi ia pulsul. De fapt, discutiile noastre au ajuns ca un interogatoriu. Ceva de genul:
El: “Ce faci?”
Eu (toropita de caldura): “Stau”
El (neindraznind sa puna intrebarea care il roade): “Si?”
Eu (inocenta)” “Si ce?”
El (cedand presiunii): “Te rog, te implor nu te mai uita la porcariile alea romantice ca stii ca pe urma esti prost dispusa. Uita-te mai bine la ceva mai distractiv – un documentar despre tornade sau cutremure”.
Atat de terorizat a ajuns de Jane Austen incat i s-a dezvoltat o oarecare obsesie. De pilda, intr-o alta seara tarzie, cand dansul se afla tot la locul de munca, suna sa ma intrebe ce fac. Eu, calma si linistita de altfel, ma relaxam ascultand fondul sonor din “Mandrie si prejudecata”.
Avem o discutie placuta, dupa care ciuleste urechile si imi striga cu o voce brusc panicata si acuzatoare: “Da’ ce faci acolo?” Dupa ton ai fi zis ca m-a prins in flagrant delict de adulter sau droguri. Eu ii explic ca stau pe net dar el se lanseaza in acuzatii despre tagma inselatoare a femeilor care una zic si alta fac. Evident ca se temea ca in acele momente vorbesc cu el si, pe ascuns, ma holbez cu pofta la al sau dusman de moarte. In acele momente mi-am dat seama ce trauma profunda i-am produs, avand in vedere ca vorbim totusi despre un om care n-ar retine un pasaj de musica clasica nici picat cu ceara. Asa ca renunt deocamdata la intentia de a merge in vacanta in Anglia, pentru un tur organizat cu tema “Mandrie si prejudecata”. Ceva imi spune ca n-ar fi concediul visurilor lui.

Gastronomie /Despre lume si viata