De sarit sari, da' unde?

Cateodata este greu sa alegi, iar Doug Liman, regizorul lui “Jumper: Oriunde, oricand” este cel mai bun exemplu. Sare in toate partile, dar ii e imposibil sa aleaga intre cele doua modalitati in acelasi timp oneste si inteligente de a face SF. Pentru prima, cea mai la indemana, nu-ti trebuie decat bani: cel mai bun exemplu este “Transformers”, un SF “adolescentin”, dar realizat ireprosabil.
Pentru a doua ar sta in picioare primul “Matrix”. Pe langa efectele speciale, ai o idee coerenta si rotunda, pe care o sustii din toate punctele de vedere.
Doug Liman, autorul celui mai mare succes al cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt, “Dl. si dna Smith”, voia initial o poveste pentru adolescenti. Avea actorii, decorurile, totul fusese bibilit si pus la punct.
Apoi regizorul s-a temut ca nu intereseaza pe nimeni (lucru foarte adevarat) povestea de dragoste dintre un pustan care se teleporteaza (da, despre asta e vorba) si o pustoaica perfect normala. Si-a concediat actorii, a pus productia pe stop, a blocat cateva hectare de studiouri si apoi au aparut Hayden Christensen si Rachel Bilson. Si tot degeaba…
Inspirat de romanul omonim al lui Steven Gould, “Jumper” a fost gandit din start ca o trilogie. Este vorba de Davey (Christensen), un pustan parasit de mama lui la varsta de cinci ani.
La aceeasi varsta, Davey descopera ca poate Sari, adica se poate teleporta in orice loc vazut intr-o fotografie sau deja vizitat. Baiatul descopera ca nu este unic si ca, de-a lungul vremurilor, au existat o multime de saritori, al caror grup se imputineaza pe zi ce trece din cauza paladinilor, o organizatie care-i ucide.
Nemesisul personal al lui Davey este chiar liderul paladinilor, Cox (Samuel L. Jackson), care foloseste o multime de gadget-uri hiper-performante pentru a-l “priponi” pe tanar si a-l ucide.
La prima vedere, totul suna perfect. Avem amor, conflict, efecte speciale. Dragul de Davey pare tipul perfect care sa faca pustoaicele sa suspine, iar pustii sa viseze la un picnic pe… capul Sfinxului.
Dar, din nefericire, scenariul trioului Goyer, Uhls si Kinberg (din creatiile carora mai fac parte mult mai onorabilele “Batman Begins” sau “Fight Club”) se teleporteaza in prea multe directii pentru a-ti mai ramane ceva pe care sa pui mana, in afara de efectele speciale. Prin urmare Davey se indragosteste de Millie si-o duce la Roma. In acelasi timp, isi cauta mama.
In acelasi timp, parca ar vrea sa se impace cu tatal sau.
In acelasi timp, fuge de paladini. In acelasi timp, se imprieteneste cu alt Jumper, Griffin (Jamie Bell, care acum cativa ani sarea de mama focului in “Billy Elliott”), si-l atrage intr-un fel de alianta anti-paladina, care se fleoscaieste intr-o cursa cu masini teleportate.
Deci da, din toate aceste fire narative ramai cu o mana de efecte speciale bine realizate, o mana de obiective turistice bifate in stil teleportat si o usoara senzatie de greata (provocata de un dialog dintre David si mama lui, adica Diane Lane). Cam putin pentru bugetul de 85 de milioane de dolari, nu?

Jumper/Jumper: Oriunde, oricand
R: Doug Liman
D: Hayden Christensen, Rachel Bilson, Samuel L. Jackson, Diane Lane, Jamie Bell
Din 7 martie

Tehnologie /FILM