De la nunti si botezuri la aromaterapie
De la nunti si botezuri la aromaterapie
In urma cu vreo zece ani, erau asociate doar cu nunti, botezuri si inmormantari. Acum, multi le colectioneaza si platesc peste un milion de lei pentru un singur exemplar. Lumanarile, si mai ales cele aromate, sunt, cu siguranta, unul dintre produsele de rasfat care au prins cel mai bine in Romania.
Daca nu de mult aromaterapia era perceputa ca un soi de snobism, acum produsele de acest gen si-au creat un public fidel, interesat de modalitati de a se simti mai bine pe cale naturala.
Investitiile intr-o companie care produce lumanari nu sunt enorme – de ordinul a cateva mii sau zeci de mii de dolari, iar ideea de afacere se dezvolta repede, firmele romanesti care s-au lansat pe piata fiind din ce in ce mai interesate de branding si design.
Careme, prima firma romaneasca producatoare de lumanari aromate, este opera a patru absolventi de arte plastice din Cluj, care s-au gandit ca ideile lor creative se pot concretiza in lumanari cu stil. Din 2001 s-au extins, iar acum s-au lansat chiar in exporturi spre Franta, Italia si Norvegia.
“Am ales productia de lumanari in ideea ca nu necesita o investitie foarte mare (lucru care s-a dovedit total eronat) si parea ca exista un gol in piata. Am inceput cu economiile noastre. Cautam o noua perspectiva de a aborda piata, o imagine noua si asa am descoperit gelul care era un material nefolosit in Romania in acea perioada. La inceput asociatii firmei erau singurii angajati. Am invatat pe parcurs regulile economiei de piata”, spune Paul Potfalean, unul dintre asociatii firmei.
De la cele cateva mii de dolari investite initial, anul trecut firma ajunsese la o cifra de afaceri de 350 de mii de euro. Daca la inceput lumanarile erau facute manual, acum, pentru ca productia a crescut, Potfalean spune ca toti banii sunt reinvestiti in automatizare. Din ratiuni sentimentale, se mai fac si lumanari artistice.
“O lumanare nu e doar un produs de consum. Are personalitate si poate avea si imagine. Cei care cumpara lumanari aromate vor sa se simta bine, se uita la forme, cauta arome. Ceea ce mi se pare surprinzator dar si imbucurator este ca am inceput sa ne educam si din punctul acesta de vedere, oamenii sunt interesati de aceste produse mai putin conventionale”, spune Florian Heghes, administratorul francizei clujene a companiei americane Affordable Luxuries, cel mai mare producator si distribuitor de lumanari aromate din lume.
Firma sa a intrat pe piata acum un an, iar reteaua de distributie e inca locala, in Cluj si Timisoara, dar Heghes spune ca anul acesta se vor extinde si in Bucuresti.
Lumanarile sunt importate din America, de la firma mama, si sunt prezentate pe trei sortimente: Yankees, Root, si Al Soy.
Fiecare dintre ele are o istorie si un nume: Yankees sunt cele mai vandute lumanari din lume, Root sunt considerate lumanarile de cea mai buna calitate, iar Al Soy sunt singurele lumanari care au soia in compozitie, fapt care, testat, face ca perioada de ardere a lumanarilor sa fie cea mai mare.
Lumanarile Root au patruns si in capitala prin magazinele DeCorina. Corina Robu, proprietara celor doua magazine spune ca investitia initiala de 30 de mii de euro, facuta atat in decorarea magazinelor cat si in produse, nu s-a amortizat inca, dar ca afacerea merge bine, mai ales in perioada sarbatorilor.
Robu spune ca “oamenii sunt interesati, dar intervine problema banilor. Lumanarile aromate pe care le comercializam sunt produse de lux, iar preturile sunt in consecinta, asa ca nu ne putem astepta la un public foarte larg. Merg mai degraba ca idei de cadou, in perioada Craciunului, in martie sau de Pasti”.
Preturile variaza intre un euro – pretul minim – si 30 de euro – pretul maxim. La DeCorina, lumanarile cele mai cautate sunt cele in jur de 10 euro. Cam aceleasi sunt preturile in general, Heghes spunand ca lumanarile cele mai dorite de clientii firmei sale sunt cele scumpe, de 30-40 de euro.
“Piata este intr-o crestere vizibila. Noi incercam sa ne stabilizam pe aceasta nisa, de lux”, spune Heghes.
Pentru a vinde bine trebuie sa te supui cerintelor pietei, astfel ca si in materie de lumanari se poate vorbi de tendinte, spune Corina Robu. In magazinele sale produsele se schimba in functie de sezon si moda, dar exista permanent 30 de arome care se afla in oferta.
Desi clientii nu sunt foarte numerosi, cei care intra pleaca intotdeauna cu ceva. “Cand cumpar o lumanare, ma intereseaza, in primul rand mirosul, aroma. Vreau sa o folosesc pentru mine, cu placere. Nu cumpar foarte des, dar imi place sa am si asemenea lucruri in casa”, spune Miruna Badea, clienta a magazinului din Calea Victoriei. ruxandra.gubernat@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția