De ce să mergi în vacanță în Coreea de Sud, una dintre țările din Asia trecute adesea cu vederea? Nu e cu nimic mai prejos decât Japonia. GALERIE FOTO

Când spui Asia, primele destinații care-ți vin în minte sunt, probabil, cele din sud-estul continentului, urmate de Japonia, China, India și, de ce nu, de „stan-urile“ care au început să câștige tot mai multă popularitate. Prea puțini sunt cei care vor menționa în topul preferințelor sau care vor pune la vârful bucket list-ului Coreea de Sud. Și totuși…

Prima dată am ajuns în Coreea de Sud acum aproape un deceniu, când am fugit din Hong Kong pentru un city break la Seul, orașul „sufletelor“, după cum l-am supranumit atunci, dat fiind că localnicii îi pronunță numele „Soul“ (suflet în limba engleză), și nu „Seoul“. Am mers fără așteptări și am descoperit un mix de modă, mâncare, arhitectură și istorie care m-a cucerit iremediabil.

Dar am avut prea puțin timp pentru această metropolă care nu doarme niciodată, care a ridicat gastronomia la rang de artă și care are un simț estetic ca nicio alta. Așa că (circa) zece ani mai târziu m-am întors. Doar că, de această dată, mi-am luat timp să văd mai mult decât Seulul.

Am început totuși itinerarul prin a mă opri (din nou), timp de câteva zile, în orașul-capitală. Și am realizat încă o dată că Seul este atât de mare, de divers și de ofertant, că iarăși timpul s-a dovedit prea scurt. Mi s-a scurs parcă printre degete.

Dacă cineva m-ar întreba câte zile să aloce doar pentru Seul, n-aș ști ce să răspund. Aș zice că undeva între șapte și zece, probabil. Deși sunt sigură că și dacă ar avea mai mult timp, nu s-ar plictisi.

Seul e orașul meu preferat din Asia, fiind acolo sus, pe prima treaptă a podiumului, alături de Hong Kong. Doar că e vorba de Hong Kongul anilor 2015-2016, nu de cel de astăzi.

Îmi place mai mult decât Tokio, Singapore sau Bangkok. Asta dacă e să-l compar cu alte metropole. Are suflet, are o energie aparte și are, deloc de neglijat, o gastronomie total diferită de ce am găsit eu în alte colțuri de lume. De fapt, gastronomia e o bună parte din tot ce înseamnă Coreea de Sud, și asta atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

Este interesant totuși că, acum zece ani, am decretat rapid, sus și tare, că pe cât iubesc eu mâncarea asiatică, pe atât nu-mi place cea de aici. Așa că acum, când m-am întors, am fost puțin temătoare, deși convinsă că trebuie să îi mai dau o șansă pentru că, între timp, papilele mele s-au educat și și-au lărgit în mod clar „orizonturile“.

Dar înainte să vorbesc (pe larg) despre mâncare, despre preparatele al căror nume nu îl știu și despre „lighioanele“ mării pe care nu le-am văzut niciunde altundeva, trebuie să spun că în Coreea de Sud am descoperit una dintre cele mai mari concentrații de cafenele pe metru pătrat, comparabilă doar cu cea din nordul Thailandei.

Deci, cu siguranță, oriunde ai fi, la poarta unui palat istoric, la mal de mare, într-un sat tradițional sau lângă un templu, nu vei muri nici de foame și nici de sete. Ai cafenele de specialitate, dar și cafenele de lanț (local ori internațional). Ai restaurante tradiționale, clasicele tarabe la colț de stradă, ai fast-food-uri și piețe (celebrele food markets).

Unele tarabe vând castane coapte. Altele, carp bread – un tip de prăjiturele sub formă de pește, umplute cu brânză, cu gem sau cu pastă de fasole roșie. Nici egg McMuffins (tartele cu ou) nu lipsesc și nici caracatița gătită în zeci de feluri. Nicio tarabă nu stă mult fără clienți. Localnicii, îmbătați de miros, se apropie timid, își comandă o porție și își continuă drumul.

În piețe e coadă în permanență, iar zecile de arome te îmbată pur și simplu, așa că nu mai știi ce să alegi. Te uiți în stânga și-n dreapta, în farfuriile vecinilor, și încerci să te decizi. E un soi de alegere a Sofiei, niciodată ușoară.

Pentru cei mai puțin aventuroși din punct de vedere culinar, un tradițional grătar pregătit direct la masă poate fi o opțiune. Doar că nici grătarul nu e chiar simplu, acest festin gastronomic fiind compus din vreo zece garnituri mici, menite să completeze perfect carnea, dar și să acopere întreaga paletă de gusturi.

De altfel, orice masă în Coreea de Sud e compusă dintr-un fel (sau mai multe feluri) principal(e), plus multiple garnituri, suficiente cât să umple masa. Nu o să mai zăbovesc mult la capitolul gastronomie momentan, pentru că altfel ar părea că doar asta am făcut în această călătorie. Și nu ar fi întru totul adevărat. M-am mai și plimbat – o să ajung imediat și aici – și am făcut și shopping, lucru deloc caracteristic mie. Dar dacă am ajuns în paradisul cosmeticelor și al produselor de îngrijire (nu degeaba k-beauty e un etalon în industria frumusețe), iar buticurile cu haine fix pe stilul meu erau peste tot, am cedat tentației.

Dar nu înainte de a lua la pas orașele, de a vizita palate istorice (recomand Changdeokgung – The Palace of Illustrious Virtue și Gyeongbokgung – Royal Palace), de a mă pierde pe străduțele din tradiționalul cartier Bukchon Hanok Village și de a admira apusul de pe malul râului Cheong-gye-cheon.

Fiecare cartier din Seul are farmecul lui. În Seochon și Insa-dong mergi pentru galerii de artă, cafenele cochete și buticuri. Myeongdong e „capitala“ shoppingului, deși printre magazine ai și câteva opțiuni bune de streetfood. Îar Itaewon e destinația ideală pentru cei în căutare de distracție.

O vizită la Seul nu ar fi însă completă fără să admiri orașul de sus, din Seul Tower sau de la baza lui, din „vârful“ Namsam, un deal aflat în inima urbei. Indiferent când mergi, în ce moment al zilei, o să te minunezi de priveliște, dar noaptea e cu atât mai spectaculos view-ul pentru că ai senzația că orașul se întinde cât vezi cu ochii. Că nu mai există altceva decât Seul.

Cu imaginea asta pe retină, cu mintea încântată de o vizită la biblioteca Starfield și cu burta plină după o vizită la Gwangjang Market, un alt „obiectiv“ de neratat, am plecat către Jeju, cea mai mare insulă din Coreea de Sud. Nu știam, dar această țară se află în top zece state din lume după numărul de insule, câteva mii bune.

De departe cea mai vizitată este Jeju, pe care eu am descoperit-o datorită cinematografiei coreene, unde insula este descrisă adesea drept un paradis natural. Printre localnici este atât de populară ca destinație încât zilnic există peste 200 de zboruri doar dinspre Seul. Acestora li se adaugă și altele dinspre alte orașe.

După un zbor de o oră din capitală, am aterizat în ceea ce s-a dovedit a fi un mix de Islanda, Scoția și Maldive. Cu plaje tropicale, cu nisip alb ca laptele și apă turcoaz, dar și cu unele cu nisip negru „tuci“, cu dealuri bătute de vânt și de soartă, cu cascade ce se varsă direct în mare și cu câmpuri întregi de flori, Jeju este o splendoare. Doar că, la fel ca în Islanda sau Scoția, poți avea norocul ca într-o singură zi să prinzi toate cele patru anotimpuri. Iar eu fix norocul ăsta l-am avut. Dar nici ploaia, nici vântul tăios și nici temperaturile mult mai scăzute decât în Seul nu au putut să-i știrbească din farmec.

Așadar, după o scurtă urcare către craterul Seongsan Ilchul-bong pe o ploaie mocănească și după o supă de fructe de mare la tradiționalul restaurant Umutgae Ilbeonji, unde cele câteva mese se umplu cât ai clipi, a ieșit soarele. Exact la timp pentru a merge să le întâlnesc, pe o plajă cu nisip negru ca smoala, pe femeile scufundător care călătoresc către adâncuri în căutare de fructe de mare. Unele au și 80 de ani, altele „doar“ vreo 60 plus. Și se scufundă câte șapte ore pe zi (de fiecare dată când coboară își țin respirația câte un minut), 90 de zile pe an, coborând până la zece metri adâncime, pentru a pune pe farfuriile pofticioșilor deliciile mării.

Unele dintre aceste delicii ce poartă nume precum ananas de mare sau pește-penis nu arată deloc apetisant, dar odată ce treci peste aspectul vizual, descoperi un puternic gust marin, diferit de orice altceva ai mai încercat. Diversitatea de fructe de mare pe care am văzut-o în Coreea de Sud e impresionantă.

Și dacă tot sunt la capitolul mare, trebuie să spun că plaja Woljeong din Jeju este demnă de un wallpaper, fiind la fel de fotogenică precum cele din Maldive ori Republica Dominicană. Chiar și când e nor și plouă, multiplele nuanțe de turcoaz se fac văzute.

Dar insula are plaje pentru toate gusturile. Cele din sud, de lângă Seogwipo, sunt mai degrabă pe model irlandezo-islandez, peisajul fiind presărat cu cascade, coloane de bazalt și stânci dramatice. Pe una dintre aceste plaje, cea de lângă cascada Jeongbang, care se varsă direct în mare, am mâncat pentru prima dată ananas de mare și ceva alte „lighioane“ al căror nume probabil nu o să-l aflu niciodată. Le-am cumpărat de la două bunici care le „pescuiseră“ recent și care le țineau proaspete în mai multe ligheane cu apă.

Le-am ales pe cele mai apetisante vizual, îndreptând degetul către ele. Viețuitoarele au fost scoase din apă, curățate rapid, tăiate în bucăți mici și puse pe o farfurie de plastic. Le-am savurat (crude) împreună cu un sos iute, stând pe un taburet de plastic și cu o piatră care mi-a servit drept masă. În față aveam marea infinită. Aceasta este una dintre amintirile mele preferate din Coreea de Sud. O alta, tot din Jeju, este vizita la piața de ziua a cincea, un loc unde-și dau întâlnire producătorii de zarzavaturi și fructe, cei de haine, obiecte pentru casă și flori. E un spațiu cu de toate pentru toți, un ansamblu „pictat“ în toate culorile curcubeului.

Nu cred că există călătorie în care eu să nu vizitez măcar o piață, fie ea de mâncare, legume-fructe sau orice altceva. În această călătorie am „bifat“ însă multe la număr, inclusiv Jagalchi Fish Market din Busan, cea mai mare piață de pește și fructe de mare din țară. Nu o să mai povestesc ce am mâncat, deși e clar că nu puteam rata ocazia să mă delectez cu bunătăți care mai de care mai exotice. Dar dincolo de acest motiv evident, piața merită o vizită și pentru a descoperi pe pământ o parte din toate comorile pe care le ascunde marea, comori pe care eu, personal, nu le-am mai văzut prin alte părți.

Busan e al doilea oraș ca mărime din Coreea de Sud, dar are un vibe complet diferit față de cel din capitală. E mai relaxat, deși e la rândul său o metropolă. Oamenii merg adesea la plajă în mijlocul zilei ca să ia prânzul pe nisip ori la apus pentru a admira cum cerul parcă ia foc.

Una dintre cele mai populare plaje este Haeundae, lângă care se află piața Haeundae Traditional Market. Și tot acolo aproape este și stația Haeundae sky capsule, punctul de pornire ori sosire (depinde de direcția de mers) pentru un soi de minivagoane de tren care circulă – unul câte unul – la înălțime. În timpul călătoriei, care a devenit extrem de populară datorită social media, de-o parte ai marea, iar de alta orașul.

Totuși, cred că cea mai frecventată plajă este Gwangalli, un soi de golf îmbrățisat de zgârie-nori și care este mărginit de podul Gwangan, care mie-mi amintește de Golden Gate Bridge din San Francisco. Dacă cumva vă prinde sâmbăta prin Busan, pe plaja Gwangalli, seara, are loc un show de drone, un soi de concert și coregrafie pe cer.

Dar Busan e mai mult decât doar despre plaje. Ai, bineînțeles, un district dedicat shoppingului – Ariranggeori, unde chiar și cei mai cumpătați dintre cumpătați riscă să-și piardă cumpătul. Ai și un loc de unde poți vedea orașul de sus – Busan Tower, un turn care oferă o priveliște 360 de grade, astfel încât ai și imaginea metropolei, dar și pe cea a portului unde navele de mari și mici dimensiuni sunt parcă personaje într-un joc de tetris. Nu în ultimul rând, pentru cei care caută un strop de istorie, ceva mai multă culoare și un pic de kitsch există Gamcheon Culture Village. Acest cartier multicolor, construit de refugiați în timpul războiului coreean, este astăzi o destinație turistică atât de populară încât unii cârcotași spun că și-a pierdut din farmec. Dar, de fapt, casele construite pe coama dealului și pictate în tonuri de la albastru ciel la roz bombon au devenit atât de populare cu un motiv anume.

Și totuși, destinația mea preferată din Busan este Cherry Blossom lane, un drum lung, flancat după cum îi spune și numele de cireși. Japonia este țara pe care cei mai mulți o asociază cu această sărbătoare a cireșilor înfloriți. În realitate însă, Coreea de Sud are și ea cu ce se mândri. Și, de altfel, acesta este motivul pentru care am mers în această țară la final de martie, început de aprilie.

În Jinhae, un oraș aflat la o oră de Busan, se organizează anual un festival al florilor de cireș, eveniment care atrage un număr mare de localnici. Turiști am fost prea puțini. Dar nu e nevoie să mergi până în Jinhae pentru a admira poezia copacilor înfloriți. Deși merită o vizită, nu e neapărată nevoie să te abați din drum, pentru că ei sunt peste tot.

În Gyeongju, un oraș istoric supranumit muzeul în aer liber, cireșii flanchează cele mai multe dintre drumuri, în unele cazuri coroanele lor unindu-se pentru a forma o adevărată cupolă de flori. Astfel, fără să vrei, ajungi să fii parcă personaj într-unul dintre poemele lui Neruda. Și dacă vrei să rămâi în sfera poveștilor, poți da o fugă la templul Bulguksa, aflat la vreo 30 de minute de Gyeongju. Acest lăcaș istoric, fondat în 794, este una dintre cele mai importante destinații pentru coreenii care vin cu mic cu mare să-i admire frumusețea.

Bulguksa, ca de altfel mai multe temple din Coreea de Sud, permite vizitatorilor să se și cazeze aici, în ceea ce se cheamă programul temple stay. Ședințe de meditație, ceremonii budiste și chiar ore de arte marțiale își fac loc în program.

Nu m-am înscris pe listă, și nu pentru că nu m-ar fi tentat, așa că am înlocuit această „activitate“ cu o vizită la Yangdong Folk Village, un sat tradițional inclus pe lista UNESCO World Heritage. Un soi de muzeu al satului, dar unde oamenii locuiesc în continuare. Circa 160 de case și colibe cu acoperiș de stuf, construite acum câteva sute de ani, stau mărturie pentru istoria acestei țări.

Tot istorie respiră și Gyeongju, un oraș pe care îl descoperi la pas și unde te gândești că de fapt ai făcut o călătorie în timp. Departe e zumzetul continuu din Seul. Chiar și Busan pare la ani-lumină.

Ultima destinație din periplul nostru prin Coreea de Sud a fost un alt oraș istoric, de această dată supranumit capitala culinară a țării.

Cu un centru istoric bine conservat, cu zeci sau poate sute de case tradiționale frumos restaurate, Jeonju este o destinație populară în rândul coreenilor și al turiștilor deopotrivă.

Mulți îl vizitează într-o excursie de o zi, variantă pe care eu nu o recomand neapărat pentru că doar drumul până la Seul durează trei ore. Dar dincolo de asta, Jeonju este mult mai popular decât Gyeongju, mult mai aglomerat deci, și nu la fel de spectaculos. Asta nu înseamnă că e lipsit de farmec, nicidecum. Dar alte destinații au chiar mai mult șarm.

Și asta ne aduce înapoi la Seul – căruia i-am mai acordat ceva timp înainte de lungul drum spre casă. Și bine am făcut pentru că este, de departe, perla coroanei.

Călătorii