De ce Rhett Butler?

Prietena mea care a avut ambitia (si a si reusit) sa strabata Roma pe tocuri cui are acum o dilema. Nu una legata de incaltari, pentru ca sunt sigura ca si atunci cand va merge intr-un safari sau prin piramide, o va face tot pe vreo 5-7 centimetri de tocuri. Dilema ei e de o cu totul alta natura, desi deloc originala: intre un barbat normal (si, prin urmare, plictisitor) si un ticalos sarmant, pe cine alegi? Evident ca, exact ca si alte sute de mii sau chiar milioane de femei inaintea ei, prietena mea inclina serios spre ticalosul fermecator. De ce? Pentru ca, pe langa crizele de nervi, accesele de depresie si sesiunile de bocete, acesta ii mai ofera si altceva, si anume un dram (sau chiar doua) de adrenalina. Pentru ca vine si pleaca exact ca trenurile din Romania sau cursele Alitalia – adica nu se supune vreunui program prestabilit.
Deci lipseste complet rutina, care, in unele cazuri este calmanta si datatoare de siguranta, dar, in cazul multor femei, echivaleaza cu moartea pasiunii.
Nu stiu de ce, majoritatea femeilor, chiar si cele presupus lucide, rationale, destepte si foarte practice, isi pierd toate aceste calitati cum dau de un barbat “complex”, “profund”, “torturat”. Poate ca fac o confuzie intre toane si profunzime si au senzatia ca barbatul “complex”, care “gandeste”, e genul care, spre deosebire de masculul microbist, va sta cu ele noaptea la gura focului (sau, ma rog, langa calorifer, dupa caz) si le va citi din “Mandrie si Prejudecata” sau din Novalis. Intre timp, cei cuminti si responsabili sunt respinsi din start, cu o ridicare dispretuitoare din umeri, pentru ca sunt “plictisitori”, adica nu ofera senzatii de montagne russe – cand esti pe culmea fericirii, cand iti vine sa te stabilesti pe fundul unui lac.
Daca tot am vorbit de poezie, nu trebuie decat sa ne amintim cum “damnatul” si, prin urmare irezistibilul Byron era haituit de legiunile de fane insetate dupa profunzime si romantism intunecat, in vreme ce unii mai sanatosi precum Wordsworth sau Coleridge erau ignorati cu desavarsire.
Pana si Maugham a observat fenomenul si a trantit repede un roman in care o femeie ce e aparent un monument de ratiune isi paraseste sotul care o adora si caminul confortabil, alegand in schimb un pictor genial si complicat, care ii face viata iad. Dar ce mai conteaza cand e vorba de un barbat profund?
Prietena mea are la dispozitie, bineinteles, si un specimen din a doua categorie, care este, desigur, pus “pe hold”, adica salasluieste pe banca rezervelor, sperand sa aiba si el parte de cateva minute de joc, in cazul in care ticalosul nu-si face aparitia.
Ceea ce se intampla destul de des. Probabil ca, precum multe altele inaintea ei, se va casatori cu barbatul cuminte, dar, in sinea ei, va regreta toata viata ca nu a pus mana pe un Heathcliff. Sau macar un Rhett Butler, care sa o zguduie putin si sa-i tranteasca: “Frankly, my dear, I don’t care”.

Cultură /Despre lume si viata