De ce calitatea vinului roșu și a șampaniei este net superioară în cazul sticlelor magnum, de 1,5 litri, față de cele obișnuite? „Eu îi spun măsura lui Dumnezeu”
Vinul este îmbuteliat, în cea mai mare parte, în sticle de 0,75 l.
Jeroboam, Methuselah, Mordechai – cunoscut și ca Salmanazar, Balthazar, Melchior sau Salomon te duc cu gândul – cel puțin inițial – la nume biblice prea puțin întâlnite în zilele noastre. Aceleași nume sunt însă folosite pentru a defini sticlele de vin în funcție de mărimea lor. Pentru că, de fapt, regii biblici au fost sursele de inspirație pentru jucătorii din industria lui Bacchus. Vinul nu este nici el străin de Biblie, fiind un actor important încă din cele mai vechi timpuri și fiind menționat inclusiv în „cartea cărților“.
Dar revenind în vremurile noastre, contează că sticla e standard (0,75 l), magnum (1,5 l), balthazar (12 l) sau midas (30 l)? Mai exact, cât contează mărimea sticlei când vine vorba de vin?
Vinul este îmbuteliat, în cea mai mare parte, în sticle de 0,75 l. Totuși, varietatea de ambalaje când vine vorba de licoarea lui Bacchus e foarte mare, pornind de la 187,5 ml și mergând – treptat – spre „regele regilor“, sticla supra-numită Midas (nume asociat personajului care transforma tot ce atingea în aur), de 30 de litri. Multe dintre aceste sticle sunt însă prea puțin folosite și, de altfel, cunoscute, cel mai adesea în pivnițe, crame, magazine ori restaurante găsindu-se variantele clasice – 0,375l, 0,75 l și 1,5l. Aceasta din urmă este cunoscută drept magnum.
Vinul este o licoare a cărui calitate e influențată de multipli factori, de la struguri la priceperea enologului și de la vreme la depozi-tare. Cât de mult contează în această ecuație ambalajul?
„Varianta magnum (cea mai folosită, după cea de dimensiuni standard – n.red.) a apărut inițial la producătorii de șampanie, după 1724 și înainte de standardizarea sticlelor, proces ce a avut loc în se-colul al XVIII-lea. Scopul ei era inițial unul economic, logistic, ulterior observându-se diferențe din punctul de vedere al calității când vine vorba de acest tip de ambalaj“, spune Dan Balaban, cofondatorul Davino, un producător de vin din zona Dealu Mare.
Tot în secolul al XVIII-lea, pluta a început să fie folosită ca o închizătoare pentru vin, completează Miron Radic, director executiv al Cramei Liliac din Transilvania.
„Începând de atunci, a devenit astfel posibil ca sticle cu un volum mai mare să poată fi închise cu un dop mic de plută; așa că, pornind de la dimensiunea standard (0,75l), a fost creată și varianta magnum, de două ori mai mare.“
Ideea inițială era să fie vândut cât mai mult vin cu același mecanism de a închide sticla.
Interesant este că dacă sticlele magnum au apărut cândva pe la 1750 (plus/ minus niște ani), cele standard nu fuseseră produse cu mult înainte, ci în jurul anilor 1700, după cum povestește Oliver Bauer, cofondator al cramei Bauer din Drăgășani, ale cărei baze le-a pus alături de soția sa, Raluca.
El adaugă că cele mai populare sticle mari sunt magnum (1,5 l), dublu magnum (3 l), jeroboam (3 l în regiunea Champagne și 4,5 l în alte regiuni) urmate de celelalte de dimensiuni și mai generoase.
„Sticlele magnum au toate aceeași capacitate, de 1,5 litri, dar forma lor poate varia, așa cum este și cazul celor standard, de 0,75 l, cu design diferit.“ Există forma Burgundy, Bordeaux, Jura, Champagne, Alsace etc. „Forma sticlelor nu influențează cu ceva vinul, ține mai mult de «tradiția» diferitelor zone viticole“, explică Oliver Bauer.
Dacă forma nu influențează calitatea vinului, oare mărimea contează? „Îmbutelierea vinului și a șampaniei în acest tip de sticlă (magnum – n. red.), acum, în epoca modernă, este legată în primul rând de calitatea superioară a vi-nului păstrat în această formă“, explică Dan Balaban de la Davino. În general, vinurile pretabile la învechire și cele de o calitate superioară se îmbuteliază în acest „ambalaj“.
„Calitatea este de fiecare dată net superioară în cazul magnumului, cel puțin la vin roșu și la șampanie. Acest raport nu se păstrează la sticlele dublu magnum sau mai sus.“
Doar capacitatea de învechire crește, dar calitatea net superioară o găsim doar la magnum, explică Dan Balaban. Explicații tehnice sunt câteva, dar niciuna nu lămurește exact de ce se întâmplă acest lucru. „Eu îi spun măsura lui Dumnezeu, pentru că nu s-a găsit de către niciun laborator din lume explicația pentru acest lucru.“
Cofondatorul Davino adaugă că dacă ar putea să aleagă, dacă ar exista piață mare pentru acest tip de volum, el ar îmbutelia tot vinul roșu al cramei sale în acest tip de sticlă.
„Nu putem să nu ținem cont și de aspectul elegant, atractiv al acestui tip de sticlă. Servirea dintr-un magnum, la o masă acasă sau la restaurant dă o notă în plus de distincție și rafinament.“
Deși costurile sunt mai mari pentru producția unei sticle mai mari și mai grele, cel mai mare avantaj al unui magnum este faptul că vinul îmbătrânește mai lent în ea, completează Miron Radic de la Crama Liliac.
„Într-o sticlă de vin obișnuită are loc un proces de oxidare – lent într-adevăr, dat fiind că dopurile nu etanșează 100%. Într-o sticlă magnum, pe de altă parte, aceeași cantitate de oxigen intră în contact cu o cantitate mai mare de vin, lucru care face procesul să fie mai lent, rezultatul fiind că vinurile pot fi păstrate pentru mai mult timp.“ Vinurile roșii beneficiază în mod special de acest proces mai lent.
Astfel, cu cât este recipientul mai mare, cu atât învechirea vinului îmbuteliat în acesta este mai lentă.
„De cele mai multe ori, un vin din același an, dar îmbuteliat în sticle de dimensiuni diferite, apare mai «tânăr“» în sticlele cele mai mari. Bineînțeles, asta dacă toate sunt păstrate în aceleași condiții de umiditate, temperatură și lumină. Se spune că după un anumit timp, nu se mai vorbește de vin bun, ci de sticle bune și păstrate în condiții optime“, completează Oliver Bauer.
El adaugă că sunt avantaje și, bineînțeles, dezavantaje când vine vorba de investițiile în sticle mari. La capitolul avantaje, enologul amintește faptul că sticlele mai mari sunt mai rare și în ediții limitate. „De exemplu, la Crama Bauer, îmbuteliem între 50 și 150 de sticle pe an, per sortiment și nu în fiecare an și nu din toate sortimentele.“
Un alt avantaj îl reprezintă imaginea impresionantă a produsului.
Există însă și dezavantaje.
„Investiția în astfel de sticle trebuie făcută după o analiză întemeiată, ce ia în calcul anul, zona, producătorul, vinificatorul. Celebrul defect de dop este mult mai «scump» dacă apare la o sticlă mare. Cantitatea de vin afectată este mai mare și la fel este și pierderea.“
Tot la capitolul dezavantaje, Oliver Bauer amintește faptul că acest tip de ambalaj necesită spațiu de stocare mai mare comparativ cu aceeași cantitate de vin, dar în sticle mici. În plus, este un tip de produs de valoare mai mare și care se adresează unui segment mai mic de posibili cumpărători.
„Acum, sticlele magnum sunt folosite cu două scopuri principale – pentru a permite vinurilor să se maturizeze perfect și pentru a oferi posibilitatea unui grup mai mare de oameni să încerce licoarea din aceeași sticlă. Sticlele magnum sunt destul de populare pentru șampanie sau spumant, în timp ce pentru vinuri ele rămân o nișă dedicată colecționarilor, care doresc să păstreze vinul pentru mai mult timp în pivnițele lor“, afirmă executivul Cramei Liliac. Ba mai mult, cofondatorul Davino spune că nu cunoaște niciun colecționar, din orice colț de lume, care să nu aibă sticle magnum în portofoliu. Aceeași e și situația investitorilor din acest domeniu.
„Sticlele mari/ magnum sunt populare mai ales în rândul colecționarilor și pasionaților de vin. Pentru majoritatea consumatorilor, «damigeana» are o conotație negativă și adesea se face confuzie între damigeană și sticle mari“, completează Oliver Bauer.
Crama Bauer îmbuteliază în magnum doar vinurile din ani excepționali, proporțional cu producția din anul respectiv. „De regulă, luăm în calcul un maximum de 5% din producție îmbuteliată în sticle mari.“
Cea mai scumpă sticlă mare pe care producătorul o are în portofoliu este un Petit Verdot la 5 litri din anul 2014.
„Petit Verdot este un soi pretențios și foarte puține crame la ni-vel internațional produc un vin 100% din acest soi. O sticlă costă 1.700 de lei, dar momentan nu este la vânzare.“
Cele mai valoaroase din punct de vedere sentimental sunt sticlele magnum din spumantul cramei, J.O.H.A.N.N.A., un spumant realizat pe metodă tradițională, din Feteasca Regală, an de producție 2013, degorjat abia în august anul trecut.
„Un vin care a stat pe drojdii, în sticle magnum, timp de aproape 10 ani este un vin «magnum»!“ Prețul e de 400 de lei și sunt disponibile 30 de sticle.
Alina Iancu, fondatoarea CrameRomania.ro și a Revino Gourmet, un spațiu de retail care, după cum îi spune și numele, are produse gourmet în portofoliu, inclusiv vin, afirmă că o mare parte dintre cramele din România îmbuteliază unu-două vinuri și doar 2-3% din producție în sticle magnum. Dacă la început acestea sunt teste pentru a descoperi evoluția, odată consacrate, ele se îmbuteliază anual.
„În România, vinul roșu îmbuteliat la 1,5 l este cel mai popular dacă raportăm situația la numărul de crame care-l au în portofoliu, însă cel roze, îmbuteliat în sticle moderne, cât mai sofisticate, pentru a atrage atenția, și gândit pentru a fi savurat la terase în perioada estivală, este la mare căutare, la fel și cel spumant“, adaugă ea. Astfel, dacă pentru cunoscători vinul roșu la sticlă magnum nu lipsește din colecție, pentru petreceri cu un număr mare de invitați sau pentru impresie cel spumant și cel roze sunt din ce în ce mai solicitate.
În portofoliul Revino Gourmet se găsesc vinuri de la patru crame care sunt îmbuteliate în sticle mari. E vorba de Fetească Regală, Spumant J.O.H.A.N.N.A 2013; Fetească Neagră 2019 de la crama Agape; Cabernet Sauvignon 2019 de la același producător; cele trei spumante Carassia de la Carastelec; Anima, 3 Fete Negre de la crama Aurelia Vișinescu și Argilla de la Villa Vinea.
„Am patru sticle de Carassia Magnum Blanc de Blancs, 2017, Vintage, care a câștigat finala la Campionatul Mondial de Spumante din 2023.“
În ceea ce privește Crama Liliac, Miron Radic spune că la ca-tegoria magnum, din portofoliul companiei pe care o conduce, recomandă Private Selection by Liliac White Sparkling.
„Vinurile spumante evoluează mult mai bine într-o sticlă magnum, dezvoltând arome îmbătrânite minunate și un profil aromatic mult mai complex. În plus, vinurile spumante albe, de obicei, îmbătrânesc mai bine decât cele roze.“ Vinul este disponibil atât online, cât și offline, la aproximativ 200 de lei.
„La Liliac, suntem cunoscuți în special pentru vinurile albe. Folosim sticlele magnum pentru vinurile care sunt de obicei consumate la mese mai mari în restaurante – Liliac Sauvignon Blanc, Liliac Rose și vinurile noastre spumante. În primii ani, am produs și câteva sticle magnum de roșu, vinuri pe care le păstrăm în «biblioteca» noastră.“
Când vine vorba de Davino, compania e cunoscută în special pentru vinurile sale roșii, zona Dealu Mare fiind potrivită mai ales pentru acest tip de struguri.
„Circa 5% din vinurile roșii Davino sunt îmbuteliate la magnum și dublu magnum (3 l). Alegerea este strict ghidată de calitatea vinului care va intra în acest volum.“
Cel mai valoros vin în sticlă magnum al cramei este cel mai vechi, e vorba de Rezerva Roșu Davino 2010.
„Este valoros în primul rând pentru că nu are valoare, adică aceste sticle nu au fost niciodată vândute. Rezerva Roșu nu există în varianta magnum sau dublu magnum în niciun magazin specializat sau restaurant“, explică Dan Balaban.
În general, prețul unei sticle de vin roșu sau șampanie îmbuteliată în magnum este mai mult decât dublu versus o sticlă normală, adaugă el.
Concluzia? Mărimea chiar contează, dar în anumite condiții.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
