Cursa de sezon
La începutul fiecărui an sunt anunțate cele mai importante noutăți ce urmează să fie lansate, special pentru a crea acea așteptare care determină mulți clienți să cheltuiască sume impresionante pe automobile exclusiviste.
Primăvara industriei auto începe la Salonul auto de la Geneva la care sunt prezente aproape toate casele de tuning, alături de constructori precum Ferrari sau Rolls Royce, care vin cu ultimele noutăți.
Anul acesta peste 50 de noi modele au fost deja anunțate. Printre acestea se numără Bugatti Veyron Grand Vitesse, un roadster capabil să atingă o viteză de peste 400 km/h, dar și un nou Ferrari F12 Berlinetta sau noile Porsche 911 și Boxter.
În lumea automobilului e greu să găsești un simbol al exclusivismului mai grăitor ca un Veyron decapotabil. Iar în versiunea Grand Sport Vitesse, cu 1.200 CP dezvoltați de cei 16 cilindri ai motorului și o viteză maximă de peste 400 km/h automobilul nu este doar cel mai puternic roadster, ci și cel mai rapid, depășind chiar și viteza maximă a Veyron-ului “standard” cu 2 km/h, cu toate că vorbim de un roadster.
În acest context, nici cei de la Ford nu se lasă mai prejos. Cu toate că Mustang nu face parte din aceeași categorie ca și Veyron, și emblema americană poate atinge viteze impresionante. Cursa “cailor-putere” continuă printre marii constructori auto americani. Chevrolet Camaro a ajuns “din fabrică” la 550 CP, Mustang la 650 CP, conform americanilor de la autoblog.com. Dar cel mai puternic rămâne Shelby, un Mustang modificat pentru a ajunge la 1.000 CP Shelby 1000 – mașina dezvoltă 950 CP în versiunea de stradă, și 1.100 CP în cea preparată pentru circuit. Pentru a face “utilizabilă” o asemenea putere, Shelby a schimbat suspensia, frânele, dar și cardanul care transmite puterea roților spate.

Pentru a menține caracterul exclusivist, numai 1.000 de mașini vor fi produse din noul model, iar prețul în SUA pornește de la 150.000 de dolari, adică la jumătate de preț față de un Ferrari.
Mercedes-Benz continuă extinderea gamei SL cu SL65 AMG, cea mai puternică versiune a acestuia, echipată cu un motor V12 de 6,0 litri supraalimentat care dezvoltă nu mai puțin de 621 CP și care “garantează” un preț de pornire de peste 150.000 de euro. V12-le reprezintă maximul de performanță în gama Mercedes-Benz, cu toate că cel mai cunoscut rămâne celebrul 63 AMG cu noul motor V8 bi-turbo de 5,5 litri.
Până acum cel mai performant era SL63 AMG prezentat în urmă doar cu câteva săptămâni în cadrul Salonului auto de la Geneva, în timp ce SL65 va fi prezentat luna viitoare la Salonul de la New York. În aceste condiții, pe piața locală va veni cel mai probabil în a doua jumătate a anului.
Dar acum nu doar prețul contează, ci și tehnologia. Iar pe această “carte” pariază cei de la BMW care anul acesta vor lansa nu doar unu, ci trei hibride. Primul este ActiveHybrid 5 care deja poate fi comandat, după care vor urma ActiveHybrid 3 și noul ActiveHybrid 7 odată cu faceliftul Seriei 7. Aproape aceeași strategie o regăsim și la Audi, care anul acesta a venit cu A8 Hybrid, prima limuzină a constructorului german care pe lângă un motor pe benzină dispune și de unu electric.
Ferrari pariază în continuare pe motoarele V12. Noul F12 Berlinetta a fost lansat la Geneva special pentru a înlocui celebrul 599 GTB Fiorano, model cunoscut și pentru versiunea sa de top, 599XX Evoluzione cel mai puternic și mai rapid model lansat vreodată de constructorul din Maranello. Sub capota noului F12 se regăsește un V12 de peste 700 CP care are misiunea de a concura de la egal la egal cu Lamborghini Aventador.
Range Rover, divizia de lux a lui Land Rover, continuă expansiunea “pe nișe”. La doar câteva luni de când a fost lansat Evoque, la Geneva britanicii au venit cu Evoque roadster, primul SUV decapotabil care ar urma să fie lansat pe piața europeană.
Jaguar, cel de-al treilea brand al grupului, vine cu un coupe sportiv anul acesta, ce va avea la bază conceptul C-X16. Acesta nu va veni să înlocuiască actualul XK, ci să completeze gama mărcii, care în ultimii ani a pus accentul pe limuzinele XF și XJ, dar și pe “R-uri”, versiunile sport și supersport ale modelelor sale.

Pe piața locală, în timp ce brandurile exclusiviste precum Ferrari, Lamborghini sau Maserati așteaptă primăvara pentru primele înmatriculări, BMW, Audi și Porsche profită de ocazie și au livrat încă din februarie mașini de lux (adică în valoare de peste 100.000 de euro) în valoare totală de peste 1,5 milioane de euro.
BMW a fost brandul cu cele mai multe modele sport și de lux înmatriculate în luna februarie, în număr total de aproape zece unități. Printre acestea se numără un BMW M5 cu un preț de pornire de 107.000 de euro cu TVA și motor V8 bi-turbo de 560 CP, dar și două X6 M – versiunea de top a modelului 4×4, care costă de la 114.000 de euro. Alături de cele două M-uri se numără însă și patru unități din noul coupe Seria 6, inclusiv un model de top – 650i xDrive, care are un preț de pornire de peste 98.000 de euro. În cazul limuzinei Seria 7 s-au livrat două modele 740d xDrive, cu un preț de pornire de aproape 90.000 de euro, dar și un 750iL xDrive cu ampatament alungit, care costă de la 106.000 de euro.
Dintre mașinile livrate în primele trei luni cel mai scump model este limuzina sport Panamera Turbo S, cu un preț de pornire de 183.000 de euro, cu TVA. În cazul Audi, cel mai spectaculos model înmatriculat luna trecută este un RS5.

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția