Cum sa scapi de prietene

Tin minte ca, in ultimii ani de viata, bunica avea o problema: daca voia sa-si sarbatoreasca ziua de nastere sau sa marcheze vreun eveniment printr-o reuniune a cercului ei de cunostinte, nu prea mai avea cum pentru ca multe dintre prietenele ei se calatorisera deja de pe aceasta lume. Asa ca singura legatura cu amicele de-o viata se realiza, in acei ani, prin intermediul rubricii de Decese, pe care ajunsese sa o lectureze asa cum citesc persoanele tinere paginile de monden si societate.
Fara sa devin (foarte) morbida, mi-am dat seama zilele trecute ca si pe mine ma paste acelasi pericol. Nu ca as fi atat de batrana incat sa inceapa sa-mi dispara prietenele (desi zilele trecute am avut un atac de panica si o mega criza existentiala, pentru ca mi s-a parut ca vad un fir alb). Prietenele mele dispar intr-un ritm ametitor, dar nu din lumea aceasta, ci din Romania.
Cand o buna prietena a plecat la Paris “temporar”, ca sa fie cu sotul ei care era acolo pentru o bursa de studii, nu m-am stresat prea tare pentru ca m-am gandit ca se intoarce. Au trecut zece ani si tot nu a revenit in tara. Si nici nu da vreun semn ca ar avea de gand. Dupa care, anul acesta mi-am mai pierdut o prietena pentru ca a decis sa-si lase familia, prietenii si o slujba buna ca sa se faca functionar UE.
Ce-i drept, dadea de mult semne ca nu-i mai place iarba verde de acasa – adica mizeria, praful, lipsa de politete si alte atractii ale Bucurestiului.
Asa ca mi-a parut rau, dar nu m-a mirat decizia ei de a pleca printre straini, cu tot cu sot si cu copil.
Evident ca initial a promis ca se intoarce, dar acum isi face planuri sa cumpere o casa acolo, deci cred ca deja a uitat de plaiurile mioritice.
Iar saptamana viitoare imi pleaca cea mai buna prietena, cu care am stat in aceeasi banca patru ani de liceu, cu care am complotat sa ne asasinam profesoara de matematica, cu care am analizat obsesiv atitudinea lui X si Y in Gradina Icoanei (unde X si Y sunt bineinteles baieti de care ne amorezaseram noi, iar Gradina Icoanei era locul unde chiuleau centralistele). Stiu ca toata lumea deplange deja starea in care se afla sistemul romanesc de invatamant, dar pentru mine e graitor faptul ca, dupa 8-9 ani in care s-a incapatanat sa creada ca poate sa isi construiasca o viata si o cariera ca profesor, prietena mea a abandonat lupta (sau i-a venit in sfarsit mintea la cap, dupa cum spune al ei sot) si se duce la Bruxelles sa castige bani.
Pentru ca e poate romantic sa mori de foame de amorul artei un an-doi cand esti tanara, dar pe la 30 de ani devine deja ridicol.
Asa ca cercul meu de prietene se subtiaza mai repede decat surorile Olsen. Mai ales ca am aflat ca fiinta cu care sunt prietena de vreo 25 de ani se gandeste sa se mute in Italia. Ceea ce imi da apa la moara sa ma gandesc si eu la o evadare. Poate in Noua Zeelanda sa cresc oi. Sau in Scotia, dar neaparat intr-un castel bantuit…

Stil de viață /Despre lume si viata