Cum sa devii mai catolic decat Papa: slujba de seara de la Notre Dame

Nu stiu altii cu ce s-au intors de la Paris, dar eu m-am dotat cu un nou reflex. Fara sa imi dau seama, mi-am insusit o maniera tipica (sau cel putin asa am citit eu) a oamenilor din tari mai civilizate: de cum cobor din metrou tintesc cu obstinatie partea dreapta a scarii rulante, pentru a face loc, chipurile, posibilului om de afaceri care trece grabit pe partea stanga. Inapoi in Bucuresti, acest obicei nu foloseste la nimic, pentru ca nimeni nu se arata dornic sa urce mai repede si oricum ritmul de viata al bucurestenilor este de cel putin doua ori mai lent decat goana pariziana. Acolo, benzile rulante de 500 de metri par insuficient de rapide pentru calatori, care sunt mereu intr-o cursa contra cronometru, sau cel putin asa mi s-a parut mie, caci aveam tot timpul impresia ca cineva nu ma lasa sa ma zgaiesc cat vreau la un monument sau la o vitrina.

Am ajuns in cel mai vizitat oras european cu scopuri exclusiv turistice, dar cand l-am parasit am simtit ca am vazut mai mult decat un calator care e purtat de ghid din “floare in floare”, de la un obiectiv la altul.

Daca mi se permite o recomandare, nu de specialitate, ci de bun-simt, o vacanta de calitate ar trebui facuta cu harta in mana, ca sa simti si sa descoperi locurile deosebite de unul singur, fara vocea ghidului si fara autocarul spre care sa te intorci mereu, in graba. In plus, sa stii sa folosesti o harta e cu adevarat folositor, mai ales ca nu toti oameni au instincte prea ascutite. Si aici ma refer cu predilectie la tovarasa mea de drum, care, singura data cand s-a preocupat de stabilirea traseului, ne-a condus intr-o directie aleatoare, care a insemnat multe metrouri gresite si cam doua ore pierdute aiurea in subteran.

Asadar mi se pare extraordinar sa bati drumurile in nestire, de unul singur, sa poti descoperi si stradutele boeme din Montmartre, dar si prea-luminatul Champs Elysees.

Asa am inceput si eu peregrinarile prin capitala franceza, de la Musee d’Orsay pana la Sacre Coeur, pe care am vazut-o in ultima seara. Desi incep cu sfarsitul, Montmartre, adica zona unde este amplasata si catedrala Sacre Coeur, mi s-a parut cu adevarat cireasa de pe tort. Poate pentru ca stiam ca a doua zi plec, sau poate ca de vina erau stradutele boeme, impanzite de cafenele si in egala masura nerecomandate dupa ora 20.00. Dupa cum se stie, in acest cartier salasluieste si celebrul cabaret Moulin Rouge, dar frumusetea lui nu e deloc angelica sau stralucitoare, ci modesta, intima si provocatoare. Deloc potrivita pentru trei fetiscane cu aspiratii de culturalizare, drept pentru care am parasit vrajite insulita de placeri care se uita sarcastic catre Parisul de la poalele ei. Am lasat in urma o piata plina de pictori doritori sa ne faca portretul si curtezanele vremurilor noastre, ascunse probabil dupa draperiile rosii.

Apropo de draperii, ce m-a surprins la parizieni e faptul ca isi trag obloanele imediat dupa crepuscul. Cu o regularitate de ceasornic. Si toate obloanele sunt la fel, ceea ce e foarte reconfortant pentru un ochi obisnuit cu multitudinea de rufe colorate puse la uscat sau termopane, termopane.

Sunetul muzicii

Ca tot veni vorba de muzica, ma va lega de Paris iremediabil de acum incolo sunetul orgii din Notre-Dame, din prima seara cand am mers la slujba. De fapt, a fost un fel de noroc al incepatorului (a se citi chiar al profanului), un fel de picatura de magie, pentru ca mi s-a intamplat de trei ori: ca a fost Sacre Coeur, Notre-Dame sau o alta bisericuta in care am pasit, am nimerit la slujba de seara. E un sentiment pe care am incercat sa-l impartasesc tuturor care m-au ascultat, in cat mai putine cuvinte: cu adevarat Biserica Catolica isi merita rolul pe care l-a avut in istorie. Slujba mi s-a parut cea mai inaltatoare ceremonie religioasa la care am luat parte vreodata, ca sa nu mai pun la socoteala mitul frumos cu care am crescut si care parea ca dainuie in peretii catedralei. Ma refer, desigur, la Esmeralda si Quasimodo, pe urmele carora chiar am calcat, urcand treptele catre Galeria Himerelor.

Cel mai straniu in timpul sederii la Paris a fost ca mi-am schimbat radical parerea din seara cand am ajuns pana cand am plecat. La sosire am fost foarte surprinsa de stradutele ingramadite si pustii, insa atunci inca nu ajunsesem in centru, unde e cu totul alta lume, aglomeratie si stralucire. Prima cladire impunatoare care mi-a iesit in cale a fost cea a Operei Garnier, pe care n–am apucat insa sa o vizitez (in fond, Parisul adaposteste nu mai putin de 700 de muzee!!) Am aflat dupa aceea ca este destul de misterioasa, iar turistii nu ezita sa dea si mai multa amploare fenomenului. Americanii, in special, sunt dispusi sa plateasca sume fabuloase pentru a fi condusi in culoarele secrete pe unde umbla, cica, fantoma de la Opera. Degeaba se chinuie gazdele sa explice ca nici o fantoma nu mai bantuie de mult asezamantul…

Trecand peste stupoarea pe care mi-au provocat-o cafenelele goale din periferie, ceea ce am vazut in miezul orasului era, desigur, ceea ce a dat faima Parisului.

Cel mai impresionant prin grandoare mi s-a parut Musee d’Orsay, poate din admiratia mea pentru Gustav Klimt, poate datorita lui Van Gogh, sau poate m-a captat pointilismul. Inca un sfat pentru cine vrea sa mearga la d’Orsay: incepeti direct cu nivelul 5, pentru ca acolo e toata spuma impresionismului si tablourile splendide o sa va consume toata energia.

Parizian pe drept cuvant nu mi s-a parut nici Turnul Eiffel, nici uriasul Luvru, ci o casuta atat de putin cunoscuta incat e trecuta pe lista muzeelor gratuite. E vorba de muzeul Honore de Balzac, o casa intima aflata in semiintuneric unde sunt expuse toate schitele si manuscrisele Comediei Umane. Casuta are o gradina edenica si comunica prin subteran cu muzeul vinului, aflat cu o alee mai jos, inspre cheiul Senei. Ei, da, am ajuns si la subiecte mai licoroase: merita cu prisosinta sa intri in muzeul vinului, chiar daca esti sau nu insetat. Vei afla cum se prepara vinurile, cognacul, cu ce instrumente se lucra in antichitate si vizita se lasa in mod obligatoriu cu o degustare. Eu am incercat un vin rosu si am tras si o sperietura zdravana, fara sa aiba insa legatura cu bautura ingurgitata cu placere mai devreme: in preumblarea prin pivnita dai cu ochii de o statuie de ceara cu un felinar in mana, care nu e altceva decat intruchiparea lui Balzac de pe vremuri, incercand sa se refugiezee din calea creditorilor care il urmareau prin Paris.

Kilograme mai putine sau imponderabilitate?

Pentru iubitorii stiintei nici buchinistii de pe tarmul Senei si nici aurul orbitor etalat in castelul de la Versailles nu o sa egaleze La Vilette, un complex dedicat in intregime cunoasterii stintifice. Aici am vazut prima data in viata mostre de ADN si am trait o experienta grozava intr-un simulator de zbor. Ba chiar am obtinut si un certificat de “38 de secunde in imponderabilitate”, dupa ce am trecut pe la sectiunea de astronomie, ceea ce e o senzatie mult mai placuta decat atunci cand cantarul iti arata cu cateva kilograme mai putin. Oricum, pentru fetele care chiar nu scapa de obsesia greutatii, puteti afla foarte usor cat cantariti pe Luna sau pe Pluto. E incurajator de putin!

Totusi, nimic nu se compara cu vizionarea filmelor 3D. Distractia maxima e si cu ochelarii speciali si fara. Cu ochelari pentru ca ai impresia ca navetele spatiale te vor lovi direct in frunte, si fara ochelari pentru ca vei avea privelistea comica a copiilor din sala, care, creduli si cu ochelarii pe varful nasului, alearga si dau din maini sperand sa prinda vreun personaj.

Gradinile din Paris trebuie vizitate vara, fiindca si Jardins de Luxembourg si Tuilleries erau incarcate de zapada cand le-am trecut eu pragul. Spre ghinionul meu, tot atunci mi s-a stricat aparatul de fotografiat si am crezut ca toata excursia mea va fi sortita esecului.

Patria esarfelor

Nu a fost insa asa deloc. O intamplare amuzanta si care va parea foarte incitanta amatoarelor de shopping s-a petrecut chiar intr-una din zilele dedicate cumparaturilor.

Dupa ce am cumparat niste piese irezistibile de lenjerie am mers incantata catre o celebra firma de produse cosmetice, pentru care primisem un cupon special de reduceri. Ajunsa acolo, vanzatoarea mi-a zambit amabil, m-a rasplatit cu cadouri si oferte peste oferte si, surpriza… un cupon de reduceri pentru magazinul de lenjerie! Oricat de mare mi-ar fi fost entuziasmul, m-am abtinut eroic si am decis sa scap rapid din cercul vicios. Aviz amatorilor insa, ca idee de afacere sau de simbioza intre companii, pentru ca orice femeie ar ceda foarte usor tentatiei de a cumpara de la ambele firme.

Apropo de sexul slab, cu riscul sa continue valul de dezaprobari si pareri contrare, eu tot o sa sustin de acum incolo ca pariziencele sunt cele mai frumoase femei pe care le-am vazut vreodata. Ten impecabil, tinuta si, bineinteles, foarte mult stil. Plus ca au niste accesorii absolut extraordinare: genti cu paiete colorate, esarfe (parca e un fel de lozinca, si la ei: nici un gat fara esarfa) si niciodata pantofi de culoare neagra. Am vazut incaltari de toate culorile si modelele, iar oferta e mult mai generoasa decat pe la noi, fara ca preturile sa fie prohibitive. Prin urmare, am toate motivele sa spun “Vive la France!”

andreea.paun@zf.ro

Stil de viață