Cum poți transforma micromozaicul în bijuterii de lux, adevărate opere de artă? „Ai nevoie de 20-25 de ore de muncă pentru o piesă foarte mică, dar poți ajunge la 400-600 de ore". GALERIE FOTO
Compania italiană Sicis este o afacere de familie cu o istorie de peste 35 de ani.
Compania italiană Sicis, o afacere de familie cu o istorie de peste 35 de ani, este recunoscută pentru că a readus mozaicul în prim-plan, transformând o artă antică într-o creație actuală și modernă. Totuși, grupul ce își are sediul în Ravenna, capitala istorică a mozaicului, a făcut mai mult decât doar atât. A adus acest tip de creație și în lumea bijuteriilor. Ce a rezultat sunt piese cu pietre prețioase ori semiprețioase și micromozaic, adevărate opere de artă la purtător.
„Ai nevoie de 20-25 de ore de muncă pentru o piesă foarte mică, dar poți ajunge la 400-600 de ore. E un proces migălos și complex, în care trebuie să găsești combinația potrivită de culori“, spune Gioia Placuzzi, directorul creativ al casei și reprezentanta celei de-a doua generații a familiei care a fondat grupul Sicis.
Ce face ca totul să fie cu atât mai special la aceste bijuterii e că fiecare piesă este unică, tocmai datorită acestui proces artizanal. E practic imposibil să obții mereu aceeași culoare. Și asta în condițiile în care la creațiile care implică micromozaic toată lucrarea e realizată de un singur om. Spre comparație, la mozaic pot fi mai mulți.
„Avem în grup 85 de artiști specializați în mozaic, însă doar o parte dintre ei fac și micromozaic. Totuși, suntem norocoși pentru că am avut de unde alege.“
Chiar dacă vin din zona de mozaic și au experiență, durează 1,5-2 ani până când acești artiști pot să lucreze la o bijuterie. Iar asta pentru că micromozaicul cuprinde piese chiar și mai mici de un milimetru, astfel că întregul proces este unul extrem de laborios.
În mod normal, acesta este obținut după ce sticla se topește la o temperatură ridicată, apoi se modelează pentru a avea o tijă de grosimea și forma dorite. Mai departe, ea se sfărâmă în bucățele mici, care ulterior sunt fixate manual de maeștrii specializați, care astfel, cu multă migală, obțin modelul dorit. Dincolo de gama extrem de vastă de culori, acest micromozaic se remarcă și datorită efectului tridimensional pe care îl are.
Dar munca din spate e uriașă.
„Suntem un bijutier artizanal, așa că avem producție limitată. Mulți dintre artiștii cu care lucrăm sunt alături de noi încă de la începutul businessului (cel de mozaic – n. red.), de circa 35 de ani.“ Sunt și unii tineri, însă Gioia Placuzzi afirmă că e complicat să găsească oameni noi. Totuși, fiind în Ravenna, patria mozaicului, unde există și o școală de profil, are noroc. „De altfel, și eu am crescut în fabrica din Ravenna, acolo unde mi-am petrecut timpul alături de familie. Dar, în același timp, am călătorit în jurul lumii alături de tatăl meu, el fiind cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest business.“
Afirmă că și astăzi călătoriile sunt parte din ADN-ul ei. Acum că are un fiu, încearcă totuși să găsească un echilibru între timpul petrecut acasă și cel în care e plecată.
„În continuare călătoresc mult, cam 50% din timp, dar încerc să echilibrez plecările cu zilele petrecute la birou. Zilele mele sunt diferite așadar.“ Dacă e la birou, cel mai probabil e în ședinte, fie pentru că discută despre noua campanie, fie pentru că se uită pe ce se întâmplă în producție, analizează vânzările sau lucrează la ambalaje. Acum, spre exemplu, lucrează alături de designerii casei la noua colecție pe care o va prezenta la Geneva (la Haute Jewels) în 2025. „Trebuie să am grijă de toate aspectele ce țin de business. Mă implic în zona de strategie, dar și în ceea ce înseamnă evenimente sau participarea la târguri. Tata e modelul meu.“ Și el se ocupă de tot în divizia lui de business. Așadar, dintotdeauna a știut că așa va face și ea. Trebuie să știi tot și să discuți cu fiecare echipă în parte pentru ca ei să înțeleagă ce vrei.
„Ne dorim să rămânem o afacere de familie. Ne gândim să listăm businessul la bursă, mă refer la întreg grupul, însă asta în următorii ani.“
Gioia Placuzzi a studiat business și management la Milano, la Universitatea Bocconi. Apoi, a plecat la Londra, unde a locuit timp de zece ani.
„Eu am deschis primul nostru magazin din oraș. Astăzi, avem prezență în câteva zeci de buticuri, dintre care patru sunt monobranduri, cele din Milano, Londra, Paris și Hong Kong.“
Magazinul din Londra este în continuare deschis în aceeași clădire, e vorba de un imobil cu mai multe etaje, iar fiecare nivel găzduiește o altă divizie a businessului de familie. „La un etaj avem bijuteriile, la altul zona de mobilier, spre exemplu.“
În timpul deceniului pe care l-a petrecut la Londra, Gioia a studiat gemologie pentru că a fost convinsă că îi va oferi un avantaj în business.
„Tata, spre exemplu, nu are studii în domeniu. A fost dificil, dar m-a făcut să iubesc și mai mult lumea asta.“ Crede că a fost alegerea perfectă pentru ea. După ce a absolvit și studiile economice, dar și pe cele de gemologie, acum poate să facă și un business plan, dar poate și să aleagă cele mai potrivite pietre pentru bijuteriile Sicis.
„Durează între șase și opt luni să pregătim o colecție nouă. Fiecare e diferită și de fiecare dată pornim de la ceva anume – o piatră, o poveste sau altceva.“
Noua colecție, Giardino (în traducere Grădină), stă mărturie pentru fascinația casei față de frumusețea naturii. Iar micromozaicul este cea mai bună modalitate, cel mai bun instrument, pentru a ilustra această măreție, crede directorul de creație al Sicis Jewels. Această tehnică, micromozaicul, ce datează din secolul al XVIII-lea, folosește în mod tradițional sticla. „Noi, uneori, luăm pietre prețioase, le sfărâmăm și le transformăm în micromozaic. E o lume care îți oferă posibilități infinite.“
Înainte de a porni pe acest drum, au fost necesari zece ani de cercetări și studii, iar astăzi misiunea Sicis Jewels este aceea de a readuce în prezent, sub forma unor bijuterii actuale, o artă ce datează de câteva sute de ani.
„Dincolo de creațiile noastre, suntem deschiși și la colaborări. Avem o astfel de colaborare pe an, cum a fost și cea cu Bvlgari. În portofoliul propriu, avem high jewelry, dar și piese cu pietre semiprețioase și pietre prețioase, plus micromozaic.“ Acum, fiecare dintre creațiile casei „poartă“ ambele elemente – geme și micromozaic.
Clienții brandului sunt persoane educate, care au cunoștințe despre cultură și istorie. La fel sunt și cei din România, brandul
fiind prezent local în cadrul Orologeria GALT. „Am mers cu o parte dintre ei la noi la fabrica din Ravenna pentru a le da ocazia să ne cunoască îndeaproape povestea“, spune Gioia. Fiecare dintre acești clienți înțelege munca și pasiunea din spatele fiecărei bijuterii. „Înțeleg artizanatul. Businessul nostru implică multă muncă manuală.“
Ea crede că bijuteria este un simbol al iubirii, dar este totodată și un statement. Poți să fii elegant purtând un singur inel, la fel cum o pereche de cercei e suficientă pentru a-ți dezvălui personalitatea. Dar, mai mult decât atât, bijuteria e o poveste. Fiecare piesă are ceva de spus, fiecare îți amintește de ceva sau de cineva.
„Eu am bijuterii pe care le port mereu, dar și unele pe care le schimb constant.“
E de părere că e destinul ei să facă ce face astăzi.
„Îmi aduc aminte că eram mică atunci când tata mi-a dat primele bucățele de sticlă (cele care stau la baza mozaicului – n. red.).“ Businessul acesta e parte din familia sa. „Consider că e o adevărată poveste de dragoste pentru că nu e ceva ce am primit cadou de la părinți, ci ceva ce a trebuit să învăț și să învăț să prețuiesc“, conchide ea.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția