Cum poate fi arhitectura o formă de memorie? „Restaurările patrimoniului cultural conservă trecutul, dar contribuie activ la îmbunătățirea prezentului societății."

Într-o lume în care viteza dezvoltării urbane pare să șteargă urmele trecutului pentru a face loc unor clădiri noi și strălucitoare, unele chiar fără o amprentă a locului în care ele se află, există și arhitecți care aleg să lucreze cu memoria, cu straturile istoriei. Pentru Anca Damaschin, fondatoarea studioului Innori Design, un studio de arhitectură, restaurarea vechilor clădiri nu este doar o specializare sau o nișă, ci o formă de responsabilitate culturală, un mod de a duce mai departe o moștenire, pe care suntem responsabili să o trecem testul timpului. Există o responsabilitate de a construi viitorul fără a anula însă trecutul, ci chiar a-l celebra.

„Arhitectura m-a ales și pe mine, dându-mi șansa de a contribui la crearea unor spații care nu doar că îmbunătățesc viața celor din jur, ci povestesc și o istorie. Această legătură profundă cu domeniul m-a inspirat să ilustrez nu doar clădiri, ci și povestea umanității și a locurilor în care trăim“, spune Anca Damaschin, arhitectă și proprietara studioului de arhitectură Innori Design.

Și poate chiar acesta este unul dintre scopurile arhitecturii, acela de a ține vie memoria a ceea ce a fost odată, de a spune în continuare povești ale unor vremuri de mult apuse. Clădirile rămân martori tăcuți ai trecerii timpului, iar cele care rezistă reușesc să ducă „povara“ istoriei. Iar tocmai această „povară“ atrage și trezește curiozitatea.

„Prin revitalizarea acestor clădiri, ne reamintim nu doar de realizările anterioare, ci și de provocările și evoluțiile prin care am trecut, consolidând astfel conștiința comună a istoriei“, subliniază ea.

În unele cazuri, culturile sunt identificate și prin creațiile arhitecturale, dar ele însele se identifică prin patrimoniul cultural, care servește ca un liant nu doar între membrii comunităților, ci și între generațiile trecute, prezente și viitoare.

România însă a împrumutat mult din curentele europene. Chiar și așa, cultura locală și-a lăsat amprenta și tocmai de aceea clădirile care au trecut testul timpului ar trebui să dăinuie secole de acum înainte.

Tocmai această înțelegere a valorii patrimoniului arhitectural și a nevoii de a-l proteja a convins-o pe Anca Damaschin că, dintre toate nișele arhitecturii, restaurările i s-ar potrivi cel mai bine.

Parcursul său a ghidat-o încă de mică către această profesie. Din copilărie, Anca Damaschin a fost atrasă de desenul artistic, dar și de istoria lumii, iar la această carieră au contribuit și științele exacte. Totuși, adevărata magie s-a petrecut în timpul studiilor universitare, când toate cunoștințele acumulate au ghidat-o către o singură direcție – arhitectura.

„A fost ca și cum un fir invizibil m-a condus spre acest domeniu, unde creativitatea, tehnologia și istoria se întâlnesc. Fiecare lecție, fiecare proiect și fiecare discuție cu colegii mi-au întărit convingerea că arhitectura nu este doar o profesie, ci o veritabilă artă prin care pot da viață visurilor și ideilor mele“, povestește ea.

A urmat studiile universitare la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, însă anii de licență nu au fost suficienți pentru a-i satisface nevoia de cunoaștere în ale arhitecturii. Ulterior, ea a urmat o serie de cursuri postiuniversitare în domeniul conservării și restaurării în Bratislava, București și Cluj-Napoca, dar are și un master în urbanism la Mincu. „Această specializare m-a ajutat să îmbin aspectele arhitecturale cu planificarea urbană, oferindu-mi o viziune holistică asupra modului în care orașele se dezvoltă și se transformă. Toate aceste studii m-au pregătit să fac față provocărilor din domeniu și să contribui la crearea unor soluții inovatoare și sustenabile“, mărturisește ea.

Pentru a se putea concentra pe această nișă a arhitecturii – restaurările – Anca Damaschin a pornit propriul studio de arhitectură, Innori Design, deschis în 2017, după câțiva ani de experiență acumulată de ea, ani care au ajutat-o să navigheze prin dificultățile, dar și oportunitățile domeniului.

Puține birouri de arhitectură își concentrează atenția exclusiv pe o anumită nișă, de multe ori această strategie de business nici nu e eficientă din punct de vedere financiar. Astfel, majoritatea studiourilor au un portofoliu variat. Acesta a fost și unul dintre motivele care au impulsionat-o pe Anca Damaschin să pornească pe propriul drum.

„Lucrând în acest domeniu, am realizat că, dacă îți dorești să te concentrezi pe restaurări, este esențial să ai forța de a rezista tentațiilor pieței care promovează proiecte mai rentabile, dar mai puțin relevante din punct de vedere cultural. În prezent, prin biroul Innori Design, peste 85% din proiectele pe care le gestionez se axează pe restaurarea și conservarea monumentelor istorice, precum și pe urbanismul istoric, care implică revitalizarea țesuturilor urbane“, spune ea.

Dorința de a se concentra pe o nișă în arhitectură vine, în primul rând, din faptul că această specializare o împlinește profesional, recunoaște ea, având nu doar o amprentă asupra unei clădiri, ci și o contribuție la protejarea patrimoniului cultural local. O astfel de clădire nu îndeplinește doar funcții estetice, ci face parte din identitatea unor comunități și poate fi un liant social. Tocmai această funcție socială pe care o au astfel de clădiri ar trebui să invite la o responsabilitate și mai mare.

„Fiecare intervenție asupra unui monument istoric m-a convins că am găsit nișa care mi se potrivește, oferindu-mi ocazia de a îmbina creativitatea cu responsabilitatea socială, de a proteja și revitaliza identitatea comunităților prin arhitectură. Această specializare nu doar că îmi împlinește aspirațiile profesionale, dar îmi oferă și satisfacția de a avea un impact pozitiv durabil asupra societății.“

Farul de sud de la Sulina, Casa de Târgoveț din București, Ministerul Economiei, biserica de piatră din Nistorești Constanța și situl arheologic de la Pietroasele Buzău sunt doar câteva dintre lucrările la care a contribuit Anca Damaschin.

Cu toate că proiectele de restaurare pot avea o nuanță mai romanțată datorită istoriei purtate de clădiri, o astfel de lucrare vine cu provocări pe măsură, mai ales cele tehnice care țin de identificarea și utilizarea materialelor tradiționale compatibile cu structura originală, precum și de adaptarea tehnicilor moderne pentru a respecta autenticitatea. Pe scurt, e un exercițiu de îmbinare a noului cu vechiul.

De altfel, în sine documentarea unei clădiri poate fi o provocare. „Startul unui proiect de restaurare începe întotdeauna cu fundamentarea modului de intervenție, ceea ce implică o serie de studii specifice. Acestea includ studii istorice și documentare în arhive, analize biologice și fizico-chimice, studii de parament, expertize tehnice ale structurii, probe de materiale și analize ale componentelor artistice. Toate aceste etape sunt esențiale pentru a înțelege cât mai bine cum este făcută acea construcție, care elemente sunt cu adevărat valoroase și cum se poate interveni fără a le distruge“, explică ea.

Pe mai departe, Anca Damaschin își dorește în continuare să se concentreze pe restaurări, dar vrea să integreze și tehnologia modernă fără a afecta însă autenticitatea clădirilor.

Până la urmă, restaurările nu sunt simple investiții imobiliare, ci au un impact profund asupra societății. Astfel de intervenții nu doar salvează clădiri sau monumente, ci duc mai departe istoria comunităților, având și o funcție economică cât se poate de actuală. Patrimoniul atrage vizitatori și turiști, care pot contribui la dezvoltarea comunităților.

„Restaurările patrimoniului cultural nu doar că conservă trecutul, ci contribuie activ la îmbunătățirea prezentului societății, oferind un cadru propice pentru dezvoltare, reflecție și celebrarea identității colective. Aceste intervenții devin, în esență, punți între trecut și viitor, reafirmând importanța patrimoniului cultural în continuarea unei narațiuni comune“, conchide ea.

Anca Damaschin, arhitectă și proprietara studioului de arhitectură Innori Design: Fiecare intervenție asupra unui monument istoric m-a convins că am găsit nișa care mi se potrivește, oferindu-mi ocazia de a îmbina creativitatea cu responsabilitatea socială, de a proteja și revitaliza identitatea comunităților prin arhitectură.

Cultură