Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie /Eveniment

Cum a schimbat Harry Potter lumea

21. 07. 2007. Ora 0 GMT. Librariile din toata lumea au fost luate cu asalt. S-au facut rezervari din timp, dar inca se sta la coada. Se lanseaza in toata lumea al saptelea volum semnat de J.K. Rowling - "Harry Potter and the Deathly Hallows"

21. 07. 2007. Ora 0 GMT. Librariile din toata lumea au fost luate cu asalt. S-au facut rezervari din timp, dar inca se sta la coada. Se lanseaza in toata lumea al saptelea volum semnat de J.K. Rowling – “Harry Potter and the Deathly Hallows”. Se spune ca este ultima carte a seriei. Sunt zvonuri legate si de deznodamant, caci se pare ca unul dintre personajele principale – sau chiar Harry Potter – va muri. E clar ca de zece ani lumea s-a schimbat. Nici literatura, nici afacerile sau chiar religia nu au putut ramane impietrite.

Afacerile
Lumea businessului si planurile minutioase de afaceri au mai primit o lovitura: o mama singura, somera, a ajuns in scurt timp sa castige dintr-o poveste peste 20,5 milioane de lire (30 milioane dolari) pe an. Intre timp, s-a ajuns sa se spuna ca a devenit chiar mai bogata decat Regina Marii Britanii. In iunie 1997 era publicata prima carte a seriei (debutul scriitoarei, de altfel), iar in iulie 1998 The Guardian scria deja ca autoarea J.K. Rowling e mai populara decat John Grisham. Ideea cartii i-a venit in tren, pe drumul dintre Manchester si Londra. Acum cartile se rezerva inainte de a aparea pe piata, facand din Harry Potter cea mai de succes franciza din literatura, iar din ultimul volum, probabil cartea care se va epuiza cel mai repede.
Tot datorita lui, au inceput sa conteze si brandurile virtuale/literare. Nimic nu se compara cu o matura Nimbus 2000! Dar vom vedea mai multe la parcul tematic care se va deschide in Orlando (Florida) pana in 2010…

Muzica
Se spune ca volumele Harry Potter au atras dupa sine lucruri aproape magice. Printre acestea se numara si muzica. Mai ales ca de curand s-a nascut un nou gen inspirat de vrajitoriile personajului. Se numeste simplu – wizard rock.
The Public Library din Norwalk (Ohio) a gazduit recent cateva concerte dedicate acestui gen muzical. “The Whomping Willows” si “Draco and the Malfoys”, doua trupe rock, au urcat pe scena in fata unei audiente de peste 100 de oameni.
“N-a mai existat niciodata o serie de carti care sa inspire un gen muzical”, marturiseau organizatorii evenimentului. Trupele wizard rock interpreteaza o gama variata de genuri, de la folk la hip-hop pana la metal. Ceea ce trupele “vrajitoresti” au in comun este faptul ca fiecare isi alege un personaj din povestile lui J.K. Rowling, iar versurile sunt scrise din perspectiva acestui personaj. Audienta a fost si ea foarte variata: de la bebelusi si adolescenti pana la adulti veniti din imprejurimi special pentru evenimentele dedicate lansarii ultimului volul Harry Potter.
Prima trupa wizard a fost “Harry and the Potters”. Cei de la “Draco and the Malfoys”, numiti dupa dusmanii personajului lui Rowling, se cunosc cu cei din trupa adversa, chiar daca interpreteaza melodii in genul “My Dad is Rich, Your Dad is Dead”. Rockerii vrajitori au deja albume pe piata, pregatesc un turneu si sunt promovati pe VH1 sau MTV.

Turism
Incercand sa ii determine pe parizieni sa viziteze Londra, agentia franceza de turism Eurostar s-a folosit de o imagine a lui “Hairy Potter” (nou personaj care il imita pe Harry) pentru a-si promova oferta legata de lansarea noului volum semnat de J.K. Rowling. Printul, care infatiseaza un baietel ce seamana foarte mult cu Harry (doar ca e practic acoperit de o claie de par), adreseaza o invitatie turistilor: “Il est temps de revoir Londres” (E timpul sa revezi Londra), pretul unei calatorii pornind in luna iunie de la 80 de euro.
De altfel, agentiile de turism nici n-ar trebui sa se “deranjeze” prea mult pentru a atrage turisti in Londra in aceasta perioada. Asta pentru ca J.K. Rowling s-a asigurat ca la lansare vor fi cel putin 1700 de participanti veniti din toate colturile lumii. Pe site-ul scriitoarei britanice a functionat un formular de inscriere cateva luni inainte de 21 iunie pentru cei care doreau sa fie alaturi de ea la semnarea primelor exemplare din “Harry Potter and the Deathly Hallows”. Cei selectionati pana la 18 iunie aveau sa primeasca un exemplar gratuit al ultimului volum.

Literatura
Acum editorii studiaza de doua ori mai atent cartile pentru copii. Dupa ce a fost respins de mai multi editori englezi, manuscrisul Harry Potter a fost acceptat intr-un final, cu o mentiune speciala pentru autoare: “Nu va asteptati sa va imbogatiti din literatura”. Contractul era de doar 4.000 de dolari (in 1996). O editura americana, in schimb, a cumparat drepturile cu 105.000 dolari. Acum, ultima carte a seriei, The Deathly Hallows, a fost tiparita in 12 milioane de exemplare (primul tiraj).
J.K. Rowling a dovedit ca literatura pentru copii poate fi interesanta si pentru adulti. In plus, vocabularul s-a imbogatit cu multe cuvinte precum “vajhat”. J.K. Rowling are acum numerosi epigoni, iar standurile de profil din librarii au fost nevoite sa se extinda. “Septimus Heap” de Angie Sage, “Mica vrajitoare Tiffany suferind”, de Terry Pratchett, “Cronicile Lumii de Margine”, de Paul Stewart & Chris Riddell, “Tunnels” de Roderick Gordon si Brian Williams sau “Children of the Red King” de Jenny Nimmo sunt toate titlurile unor serii care cuprind mai multe romane fantasy (aparute si la noi, la editura Corint).
Chiar si celelalte genuri s-au adaptat. Au aparut “Daca Harry Potter ar conduce General Electric (sfaturi de leadership)”, de Tom Morris, “Psihologia lui Harry Potter”, de Neil Mulholland sau “Cautandu-l pe Dumnezeu in Harry Potter”, de John Granger.
Si librariile raporteaza sume impresionante.
In Marea Britanie ultimul volum al seriei Harry Potter s-a vandut in prima zi de la lansarea pe piata intr-un numar de 2.652.656 de exemplare. “Harry Potter and the Deathly Hallows” s-a vandut cu mult mai bine decat penultima carte semnata de Rowling – cu aproape 700 de mii de exemplare mai mult intr-o singura zi.
Recordul la vanzari il detin americanii. In Statele Unite volumul sapte al seriei s-a vandut in 8,3 millioane de exemplare din prima zi.

Copiii
..au reinceput sa citeasca. Chiar si cei mai lenesi, mari, mici sau dislexici, multi isi roaga parintii sa le ia cate un exemplar, ca sa nu se certe cu fratii. Mai mult, a aparut o noua generatie de cititori-scriitori, pentru ca fanii au inceput sa scrie propriile versiuni ale povestii. “Fanfiction” e un gen care infloreste pe site-urile specializate, unde se pot gasi mii de povesti alternative (41.000 pe harrypotterfanfiction.com, peste 200.000 pe fanfic.net, fara a le mai contabiliza si pe cele de pe fictionalley.org si mugglenet.com).
Imaginatia copiilor (si nu numai) e serios pusa la incercare: intr-una dintre povesti, Hermione lucreaza la revista Witch’s Weekly, in timp ce Ron e in advertising si are multe prietene “incuiate” (fara puteri magice). Uneori stilul fanilor il intrece pe al autoarei – asa cum se spune despre versiunea lui “Logical Raven” pentru ultimul volum. In lumea fanfiction sunt reguli proprii si greseli impardonabile, cum ar fi “character rape” (a pune personajele sa faca ceva complet atipic pentru ele) sau greseala de tip “Mary Sue” (a introduce in poveste un alter ego al fanului autoare/autor care scrie povestea). Proza creata de fani nu e ceva nou, dar ritualul cititului ei este cu siguranta. Odata intrat pe un astfel de site, trebuie sa alegi genul povestii pe care vrei sa o citesti, cu ce alte personaje literare se va intalni Harry, tipul de relatii in care vor intra personajele, era in care se petrece actiunea.
Fiecare poveste de pe lista rezultata apare apoi cu un rezumat si o descriere a continutului dupa model cinematografic (“violenta moderata”, de exemplu).

Religia
Si Biserica (o parte a ei) s-a adaptat. In timp ce unii sustin ca o carte despre universul magiei (fie ea si alba) nu poate decat sa dauneze, The Catholic News Service a pus cartea pe lista recomandarilor pentru copii. Mai mult, la o scoala de duminica a bisericii baptiste Vanguard din Colorado Springs, profesorii s-au imbracat in vrajitori, locul a fost decorat cu perdele negre si lampadare, iar copiii au invatat ca nu pot scapa de Voldemort (forta malefica) decat urmand invataturile Domnului si ca numai El poate face minuni. Alti preoti au comparat chiar saltul de pe platforma 934 (modul in care ajung elevii la scoala de magie) cu un salt al credintei, iar altii au identificat imagini biblice in cartile lui JK Rowling: camera secretelor ar fi o alegorie crestina, pentru ca Harry se lupta cu un sarpe si il invinge, iar Phoenix-ul e un deja stiut simbol al lui Isus.
Si evreii au incalcat regulile Sabatului, de dragul lui Harry. Cel mai mare lant de librarii din Israel, Steimatzky, a decis sa organizeze lansarea ultimului volum odata cu restul lumii, desi ora pica in plin Sabat (noaptea de vineri spre sambata). Lansarea a avut loc in ciuda amenintarilor evreilor ortodocsi si a ministrului industriei si comertului, care a declarat ca va amenda librariile deschise sambata.

Politica
S-au cheltuit milioane de lire sterline (10 numai in Marea Britanie si SUA) pentru a proteja si altceva decat documente secrete oficiale. S-a impus chiar si un embargo pe cartile tiparite saptamana trecuta (pe pachete scria “books under embargo”).
Mai mult, publicarea unei recenzii in New York Times inainte de aparitia cartii a capatat dimensiuni politice in ochii unui ziarist american, care a comparat gestul cu Boston Tea Party, protestul american din 1773 impotriva englezilor. Atunci americanii au aruncat in ocean tone de ceai venit din Anglia, aceasta fiind, se pare, scanteia care a declansat revolutia.

La noi reteaua librariilor Carturesti a vandut peste 1.000 de exemplare ale volumului “Harry Potter and the Deathly Hallows” in weekendul trecut.
“Din cele 1.700 de volume disponibile in librariile noastre din Bucuresti, Timisoara si Iasi, aproximativ 600 de exemplare s-au vandut doar in noaptea lansarii”, a declarat Cristian Neagoe, PR si Event Manager al librariilor Carturesti.
Pentru organizarea evenimentului din noaptea de 20 spre 21 iulie aceeasi librarie a cheltuit aproximativ 15 mii de euro. In aceste costuri s-au inclus acrobatii, numere de magie live si costumatii ? la Hogwarts.
Si in cinci dintre librariile Diverta s-a organizat lansarea cartii, iar de sambata pana luni la pranz se vandusera 410 volume.

Divizia pentru juniori a editurii Corint anunta in preajma lansarii ultimului volum Harry Potter o “oferta magica”: mai multe carti lansate sau in curs de aparitie promovate sub denumirea “Urmasii lui Harry Potter”, pentru ca fanii vrajitorului sa nu intre in “sevraj”.
Printre titlurile anuntate se numara seriile “Septimus Heap” de Angie Sage sau seria “Mica vrajitoare Tiffany suferind” de Terry Pratchett, “Cronicile Lumii de Margine” de Paul Stewart & Chris Riddell sau “Children of the Red King” de Jenny Nimmo.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția