Cum a ajuns cineastul spaniol Pedro Almodovar, al cărui nume e sinonim cu creativitatea, cu culoarea și cu jocul, să lanseze o colecție de mobilier? GALERIE FOTO
Pentru Roche Bobois, aceasta nu este nici pe departe prima colaborare emblematică.
Numele cineastului spaniol Pedro Almodovar e sinonim cu creativitatea, cu culoarea și cu jocul. Exact aceiași termeni definesc și brandul francez de mobilier de lux Roche Bobois. Poate tocmai de aceea, cele două părți și-au unit forțele în această primăvară, pentru a lansa o colecție care nu poate fi altceva decât o încântare pentru privire, trup și suflet. Pentru Roche Bobois, aceasta nu este nici pe departe prima colaborare emblematică, pe lista numelor „cu renume“ găsindu-se și Sacha Lakic, Jean Paul Gaultier, Jean Nouvel, Kenzo Takada și mulți alții. Ce urmează?
„Noi, ca brand, nu ne luăm foarte mult în serios când vine vorba de design și culori. Ne place să ne jucăm. Designul și moda merg mână în mână în cazul nostru, iar asta de multă vreme“, povestește Jennifer Barre, international franchise director în cadrul Roche Bobois. Executivul lucrează pentru companie de 22 de ani.
A început la Paris, dar apoi a petrecut zece ani la Londra și New York. S-a întors însă, iar acum locuiește din nou la Paris. Totuși, din poziția actuală, călătorește mult, inclusiv la București, unde ne-am cunoscut.
De-a lungul carierei sale, Jennifer a fost martor al evoluției Roche Bobois, care a fost și este în continuare o afacere de familie.
„Multă vreme, noi am fost unul dintre puținele branduri curajoase care au mizat pe culori puternice și modele aparte. Urmărim trendurile, dar nu le copiem. Uneori suntem chiar avangardiști. Încercăm să fim mereu cu un pas înainte.“
Unul dintre produsele emblematice ale casei este Bubble Sofa (canapeaua Bubble), care e un icon de zece ani deja, explică ea. „Inițial, a fost o provocare să realizăm această piesă pentru că nu aveam un material potrivit, care să urmărească toate curbele.“ Trebuia să se întindă atât pe lung și pe lat, cât și ca volum. „Și, pentru că nu am găsit, l-am dezvoltat special.“
După acest material 3D, brandul a mers apoi către boucle, pentru ca acum să aibă în portofoliu varianta catifelei cu fir lung, care seamănă cu o blăniță.
Un alt obiect emblematic este barul Lift Sideboard. Ce face ca acest produs să fie special e tehnologia din spate, care permite barului să se ridice în mod automat. „Modelul nostru de business e acela în care noi deținem designul și, mai departe, căutăm producători care să poată realiza acel bun.“
O a treia piesă emblematică este scaunul Ava, realizat inițial din policarbonat, devenit numărul 1 la nivel mondial ca vânzări.
„Nu pot să închid lista fără să amintesc de canapeaua Mahjong, creată inițial în 1971. Anul acesta venim cu o reeditare a modelului inițial. Facem asta în mod frecvent, venim cu materiale noi, cu idei noi.“
Uneori, pentru aceste reinterpretări, brandul colaborează cu anumiți designeri sau artiști, cum e cazul lui Pedro Almodovar în 2025. Cu această ocazie, a fost lansată o coleție limitată și au fost reeditate canapeaua Lounge și cea Bubble, pentru a ilustra cât mai bine universul maestrului.
„Pentru mine, aceste piese de mobilier sunt mai mult decât simple obiecte. Ele emană o energie pozitivă, au viață. Culorile și modelele pe care le-am ales transmit o intensă bucurie de a trăi. Sunt convins că atunci când stau pe aceste canapele sau când merg pe aceste covoare, oamenilor le va fi insuflat un sentiment de optimism debordant“, a spus cineastul la lansarea colecției.
Mulți dintre angajații Roche Bobois au cunoștințe de design, dar casa lucrează și cu designeri de interior și cu artiști.
„Avem așadar și designerii noștri in-house – care creează piesele din colecția Roche Bobois Studio, dar avem și parteneriate, unele de cursă lungă. Colaborăm și cu artiști, cum ar fi Pedro Almodovar“, afirmă executivul brandului francez.
De-a lungul istoriei sale, brandul Roche Bobois a lucrat cu diferite materiale – de la metal la policarbonat și de la sticlă la ceramică și tapițerie. Producția e realizată în Franța, Italia și, într-o măsură mai mică, în Portugalia.
„Producem exclusiv în Europa pentru că ne dorim să putem oferi o garanție a calității și un anumit meșteșug. Suntem cunoscuți pentru că inovăm în ceea ce privește mecanismele, materialele, produsele. Inovația e în ADN-ul brandului nostru. Ce contează însă e că avem și know-how-ul necesar în zona de producție.“
Roche Bobois nu e producător, dar are parteneri de lungă durată în domeniu. Lucrează cu mai multe fabrici, în funcție de ce nevoi are și de punctele forte ale acestora. „Lansăm două colecții pe an, mergem după modelul din fashion aici. Totuși, am încetinit ritmul lansărilor de noi produse și ne concentrăm atenția pe piesele emblematice, pe care le reinterpretăm, le îmbunătățim.“
Ele sunt și astăzi la fel de impresionante ca la început, dar sunt totodată atemporale, spune Jennifer Barre.
„Tocmai de aceea, lucrăm la noi materiale și versiuni. Roche Bobois e despre customizarea pieselor. Ne dorim ca oamenii să poată să aibă un cuvânt de spus când vine vorba de obiectele pe care le vor cumpăra. Creativitatea lor e importantă.“
Clienții sunt diferiți de la țară la țară. Există însă unele elemente comune – toți iubesc designul, e vorba de oameni care au călătorit mult, care au mintea deschisă către lumea largă. Totuși, ei sunt diferiți. Spre exemplu, în California, unde sunt mulți antreprenori în IT/tech și entertainment, clienții sunt mai tineri decât la New York.
„Unii au mai multe proprietăți și ne sunt clienți fideli. E adevărat, e nevoie ca cineva să ajungă la un anumit statut, la un anumit nivel din punct de vedere financiar pentru a-și permite produsele Roche Bobois, dar după ce descoperă brandul, oamenii revin.“
Compania a fost creată cu ideea de a aduce stilul de viață franțuzesc și know-how-ul din producția de mobilă din Franța și Italia în cât mai multe case.
„Am vrut să oferim un mix confort, calitate și design, dar nu ne-am dorit produse elitiste. Scopul a fost să mobilăm spații în care oamenii chiar trăiesc“, afirmă international franchise directorul Roche Bobois. Ea a studiat international business, iar repede după școală s-a angajat în companie. Inițial, a coordonat francizații din Orientul Mijlociu și Asia. Acum, ca internațional franchise director, se ocupă de relația cu partenerii, urmărește ca vocea brandului și brand book-ul să fie respectate. Totodată, se asigură că francizații promovează brandul la nivel local – „ei sunt brand ambassadorii Roche Bobois“ – și se ocupă de dezvoltare.
„Am o echipă de area managers care de două ori pe an vizitează toate magazinele noastre din lume. Eu am luxul de a-mi alege ce buticuri vizitez și când.“
Brandul e prezent pe piața din România – în franciză – de zece ani. „Când am venit aici, aveam deja parteneri în Austria, spre exemplu. În Europa Centrală și de Est însă piața locală a fost prima.“ Între timp, brandul a mai deschis un showroom la Budapesta și e interesat de Praga și Belgrad. „La Varșovia deja tatonăm piața.“
În total, sunt 260 de magazine în peste 45 de țări. Dintre ele, 145 sunt în franciză, unele chiar și în Franța.
„Totuși, pe această piață avem și parteneri care s-au pensionat, așa că magazinele au fost preluate de companie. Mai sunt și alte piețe unde avem și buticuri proprii, și în franciză. Ținta noastră nu e să fim noi proprietari peste tot, doar că uneori se întâmplă ca aceasta să fie cea mai bună soluție, cum e cazul pieței din SUA, o piață matură, pe care o cunoaștem bine.“
Ce e important e să existe o consistență și o coerență în politica comercială. Brandul nu aplică aceeași strategie peste tot, se adaptează.
„De altfel, am ales să ne dezvoltăm în franciză tocmai de-asta. Plus că e important să ai parteneri specializați, care cunosc și înțeleg fiecare piață în parte.“
Astăzi, Franța e cea mai importantă piață ca număr de magazine, dar SUA a crescut foarte mult în ultimii zece ani, așa că a ajuns numărul 1 ca vânzări. Plus că se tot extinde rețeaua de magazine din SUA.
„Totuși, showroomul din București este un exemplu bun de ceea ce ne dorim să trasmitem ca mesaj și filosofie de brand.“ Modularitate, customizare, flexibilitate, culoare și imprimeu – acestea sunt cuvintele-cheie.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția