Cu romanii la Budapesta

“English? Deutsch? French? Espa-ol?” – ma intreaba un vanzator de obiecte artizanale. “English” – raspund. “Where are you from?” – ma intreaba din nou. “Romania” – raspund si eu. “A, atunci putem vorbi si in romana, ca sa nu te mai obosesti” – ma pomenesc ca spune.

Scurta discutie se poarta in Budapesta, pe dealul Gellert, langa monumentul comunist al Eliberarii. Cel care ma interpeleaza este un tanar blond, in pantaloni scurti si cu papuci de plaja. Spune ca a venit la Budapesta in urma cu cinci ani, el fiind de loc din Brasov. Are acte in regula si vinde la taraba unui maghiar obiecte artizanale unguresti turistilor veniti din toata lumea.

“Sunt multi romani ca mine”. Spune ca multi romani confectioneaza chiar obiecte vandute ca fiind traditionale unguresti. Lucru care se adevereste. La o alta taraba, pe un alt deal (Dealul Castelului), intr-un targ de asemenea cu suveniruri si obiecte traditionale, un barbat pe la 40 de ani ii povesteste in romana unei femei cam de aceeasi varsta cum cainele unui prieten a stiut ca stapanul avea sa moara, chiar inainte ca evenimentul sa se petreaca… si ei au in grija cate o taraba.

Nici la metrou si nici la restaurant n-am scapat de fatalismul romanesc. “Ia mana de-acolo” – mi s-a spus rastit cand le aratam prietenilor mei o statie pe harta lipita deasupra usilor metroului. Doamna in varsta ne auzise vorbind romaneste si si-a zis ca ar fi bine sa ne raspunda la fel…

Mai putin rastit, un chelner poliglot imi vorbeste de asemenea in grai mioritic si-mi spune “Multam fain” cand achit nota.

La Budapesta, romanii sunt ca la ei acasa. Au lasat capsunele din Spania sau constructiile din Italia si Israel si s-au stabilit mai aproape de casa, dar intr-un loc cosmopolit, care aduce mult mai mult cu marile capitale europene decat Bucurestii.

Budapesta este, intr-adevar, un loc cosmopolit, boem, care poate fi numit mai repede Mica Viena decat Bucurestiul Micul Paris. Fie si numai pentru faptul ca are mai multe indicatoare pe strazi. Ca sa nu mai punem la socoteala ca viata culturala a urbei este accesibila oricui, adica si acelora care, intamplator sau nu, nu au un ban (pardon, forint) in buzunar.

Dovada: multe muzee permit accesul liber vizitatorilor la colectiile permanente, urmand a se plati o taxa de pana in doua mii de forinti (adica aproximativ opt euro sau 300.000 lei) pentru accesul la expozitiile temporare. Bineinteles, copiii, elevii, studentii, pensionarii au reducere. Asa se explica de ce, de exemplu, Muzeul de Etnografie era arhi-plin la inaugurarea expozitiei “Samani si jaguari in America Latina”; plin de oameni platitori de bilete, nu veniti cu invitatii.

Acelasi lucru este valabil si la Galeria Nationala Ungara, unde lucrari celebre ale unor pictori renumiti nu cer nici un ban pentru a fi vazute. in plus, expozitia Munkacsy Mihaly atrage atat de multi iubitori de arta, incat incasarile institutiei trebuie sa acopere cu brio cheltuielile muzeului.

Vara calduroasa scoate oamenii din casa si-i invita la petrecere.

Spectacolele stradale in Budapesta nu seamana prin nimic cu cele din Bucuresti. Este, in primul rand, mult mai curat pe strazi sau pe celebrele poduri. In al doilea rand, nu se aud manele. In al treilea rand, muzicantii nu sunt galagiosi, desi se aud foarte bine si de la distanta. In al patrulea rand, se canta jazz, muzica traditionala maghiara, germana, chiar si irlandeza si tiganeasca. In al cincilea rand, muzicile nu se inghesuie una peste alta, nu-ti agreseaza urechea si nici nu se amesteca cu mirosul tare de mici, ci cu miresmele traditionalului gulas.

Randurile ar putea continua, insa ma opresc, pentru ca receptionera de la hotel ma intreaba: “Where are you from?”. Ma pregatesc pentru o discutie in romaneste.

Cultură