Stil de viață /FILM
Cronici a la bolognese
Un parcurs surprinzator: Mark Waters turna in 2003 "Freaky Friday" (in care fiica Lindsay Lohan facea schimb de infatisare cu mama Jamie Lee Curtis), in 2005 "Mean Girls" (in care aceeasi Lindsay Lohan le venea de hac unor scorpii, colege de liceu), iar in 2007 "Just Like Heaven", unde muza alcoolica Lohan era inlocuita de mai populara Reese Witherspoon
Un parcurs surprinzator: Mark Waters turna in 2003 “Freaky Friday” (in care fiica Lindsay Lohan facea schimb de infatisare cu mama Jamie Lee Curtis), in 2005 “Mean Girls” (in care aceeasi Lindsay Lohan le venea de hac unor scorpii, colege de liceu), iar in 2007 “Just Like Heaven”, unde muza alcoolica Lohan era inlocuita de mai populara Reese Witherspoon.
Cu “Cronicile Spiderwick” Waters renunta la filmele pentru adolescenti si se adreseaza intregii familii cu niste aventuri fantastice in stare sa-i sperie intrucatva pe cei mici.
Asemanator la inceput cu “Podul catre Terabithia”, “Cronicile” parasesc repejor teritoriul dramei de familie pentru a pasi pe taramul fantasy-ului pursange. Punctul de acces? Un conac acoperit de iedera si un misterios ghid cu infatisare de ierbar (vedeti voi ce si cum).
Mai pe larg, in conacul Spiderwick ajunge familia Grace, adica foarte diferitii gemeni Jared si Simon (interpretati de acelasi Freddie Highmore, vocea speriosului Pantalaimon din “Busola de Aur”), sora pasionata de scrima Mallory (Sarah Bolger) si mama daramata de un divort dificil Helen (Mary-Louise Parker).
Ceea ce copiilor li se pare initial o “casa care miroase a vechi” se va dovedi inconjurata de locuitorii (in imensa majoritate ostili) unui colorat regat fantastic, pe care ar vrea sa-l controleze capcaunul Mulgarath (Nick Nolte). Acesta considera ca ghidul redactat de stramosul familiei Grace, Arthur Spiderwick (David Strathairn), contine informatii vitale pentru planurile lui de cucerire, prin urmare recurge la orice stratagema pentru a pune mana pe el. Familia disfunctionala (si in general enervanta galceava familiala, specialitatea numarul unu a lui Waters), este lasata balta la contactul cu armata de troli si goblini a lui Mulgarath.
Uniti impotriva capcaunului, Jared, Simon, Mallory si Helen trebuie sa treaca peste incredulitate si sa puna mana pe unelte care mai de care mai surprinzatoare pentru a-si salva pielea, caci Mark Waters pune in scena un razboi in toata regula.
Luarile de ostatici, infiltrarile, aliantele, inarmarile (cu sos de rosii si sare, ca de, nu suntem in Irak) si strategiile elaborate si pline de imaginatie fac tot farmecul acestui film care nu exceleaza la capitolul efecte speciale (creaturile parca mi-au adus aminte de micul si vioiul Yoda din seria veche a “Razboiului Stelelor”), dar compenseaza cu suspans si interpretari convingatoare.
Unele scene sunt chiar prea puternice pentru a-l lasa pe prescolarul proprietate personala sa se bucure de spectacol fara a sari din cand in cand din scaunul de cinema si n-ar fi de mirare ca adultii sa tresara si sa duca si ei mana la inima uneori.
Dar acest lucru nu inseamna decat ca acest film “pentru copii si nu prea” ar putea atrage si adolescentii si tinerii in sala de cinema.
Ecranizare comprimata a sase romane (scrise de Holly Black si Tony DiTerlizzi) in doar 97 de minute, “Cronicile Spiderwick” sufera putin la capitolul organizare (vezi si sarmanul ghid ale carui pagini sunt smulse in stanga si-n dreapta), dar stau excelent la capitolul entertainment.
De vazut in familie, dar cu mainile pregatite sa le aruncati (cu degetele rasfirate!) pe ochii copiilor mai slabi de inger.
Cronicile Spiderwick/The Spiderwick Chronicles
R: Mark Waters
D: Freddie Highmore, Sarah Bolger, Mary-Louise Parker,
David Strathairn
Din 21 martie
Stil de viață /FILM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția