Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Cronica unui club fictiv

Cronica unui club fictiv

Nu exista club bun sau prost. Recunosc ca aceasta impartire in tabere este pur si simplu in functie de starile mele de spirit din serile pe care care le petrec in diverse localuri. Un alt criteriu de departajare a cluburilor consta in alegerea companiei.


Exista persoane in viata fiecaruia care te fac sa te simti extraordinar, si uneori chiar uiti de neglijenta personalului (chiar daca te afli intr-un local de cinci stele, vorba aceea: “Se mai intampla si la casele mari”), de scrumiera plina de mucuri de tigari urat mirositoare care geme sa fie schimbata cu alta curata, de cocteilul pe care l-ai comandat acum jumatate de ceas si care a “uitat” sa treaca pe la masa ta.


Drept pentru care, m-am gandit sa pun imaginatia in functiune si sa scot la iveala un local perfect, de a carei “bucatarie” te poti ocupa chiar tu.


Daca nu este vreme de colindat in cautarea unui local care sa satisfaca dorintele cele mai exigente, poti improviza un club chiar la birou (dupa orele de program).


Ai avea nevoie de un MP3 Player si de produsele din protocol (ceva vesela, licori, cafea). Vei fi astfel  barman, picol si chiar DJ si totul va fi chiar pe gustul tau.


Este obligatoriu ca toate cocteilurile sa aiba denumiri mai deosebite, pe care nu le intalnesti in nici un bar din Romania. Pentru acest lucru va pot ajuta cu cateva sugestii: Pasaport de Oltean (Passport To Hell), Orgasm, Cu Mandra Prin Porumbi (Sex On The Beach), Rusul din inalbitor (White Russsian), Falci (Blue Shark), Pe un picior de plai (Seven Seas).


Daca incaperea este izolata fonic, cu atat mai bine pentru tine, nu risti sa trezesti si paznicul de la parter.


Prezenta stroboscopurilor nu este necesara!!! Dansul va fi, totusi, cam ingradit, asa ca localul se poate muta in sala de conferinte. Mesele servesc drept ring de dans si chiar este o oportunitate deosebita de a te afla deasupra asociatilor tai, la propriu.


Atentie, insa, la ora la care se termina toata distractia sa nu vina femeia de serviciu sa ceara matura folosita pentru o seara cand pe post de microfon la karaoke, cand chitara lui Slash.


Invitatiile la acest eveniment clubist se vor da obligatoriu pe sub mana, sa nu riscati sa va treziti in toiul distractiei cu nesuferitul/a de la departamentul x sau chiar cu firma concurenta.


Ca elemente decorative sunt suficiente cateva baloane cu halogen-exclus cu sigla companiei, pentru a uita cu desavarsire ca inca mai sunteti la birou.


Acesta pare a fi clubul perfect si poti descoperi si o alta utilitate, chiar placuta, a spatiului de lucru care rapeste atata timp dintr-o viata si asa scurta.


Dispare chinul cautarii unui loc de parcare din miezul Capitalei, dispare personalul incompetent si impertinent…. Macar pentru o ora-doua.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția