Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață /Tendinte

Criza in alb

In Statele Unite, miresele isi cumpara deja rochia in rate, renunta la tortul de nunta cu 5 etaje sau se casatoresc la mall, pentru ca e mult mai ieftin. Iar multe dintre cele care inca si-au permis luxul unei nunti ca in poveste s-au trezit peste noapte ca magazinele de unde isi retinusera rochiile au dat faliment, cum e cazul magazinului La Bella Sposa din North Carolina.

Criza in alb
Criza in alb · Foto: După Afaceri

In Statele Unite, miresele isi cumpara deja rochia in rate, renunta la tortul de nunta cu 5 etaje sau se casatoresc la mall, pentru ca e mult mai ieftin. Iar multe dintre cele care inca si-au permis luxul unei nunti ca in poveste s-au trezit peste noapte ca magazinele de unde isi retinusera rochiile au dat faliment, cum e cazul magazinului La Bella Sposa din North Carolina.

Acelasi lucru s-a intamplat si cu cateva restaurante care si-au inchis usile dupa ce cuplurile ce rezervasera seara nuntii platisera deja in avans mii de dolari. In Rockwall, Texas, mirii au ramas chiar si fara locul in care urmau sa-si rosteasca juramintele, pentru ca cea mai populara capela din oras s-a inchis. Si in Romania se resimte criza, insa nu la fel de acut. Desi este posibil ca, pe termen lung, numarul clientilor cu venituri medii sa scada, agentiile organizatoare de astfel de evenimente raman optimiste. “Nu cred ca “piata nuntilor” va fi afectata grav de criza, cel putin in prima jumatate a acestui an. Cel mult va scadea numarul de invitati sau se vor reduce cheltuielile pentru pachetele de decoratiuni, pentru cei cu venituri medii. In cazul clientilor cu venituri mari nu se observa nicio schimbare”, spune Dan Banner, proprietarul agentiei organizatoare de nunti Banner. Dar pentru a se pune la adapost de zile negre, agentia Banner s-a pregatit deja cu o oferta de… nunti in rate. Si directorul companiei Bon Mariage, Alin Caraman, spune ca cei care au planuit deja nunti fastuoase nu-si vor schimba planurile cu nimic, mai ales ca se pune si problema presiunii sociale. “Totusi, anul acesta, mai putine cupluri – cu 30% – au platit in avans pentru locatii si servicii de nunta, pentru ca stau in expectativa sa vada ce o sa se intample cu recesiunea”. Lucretia Ivan, Junior Manager la compania PinkHouse Events, spune ca, odata cu recesiunea, compania de evenimente a avut de suferit mai mult pe sectorul de evenimente corporate, din cauza reducerii bugetelor companiilor. Dar nuntile vor ramane in continuare un domeniu destul de stabil: “Mirii vor face in continuare orice efort pentru ca acest eveniment sa iasa perfect, doar ca vor alege probabil o limuzina mai mica si vor reduce perioada de inchiriere, vor comanda aranjamente florale mai putin exotice, iar artificiile vor fi de calibru redus. O alta sursa de economisire va fi si numarul de invitati”, spune Ivan. Cererile pentru torturi fanteziste nu au devenit insa mai modeste, la magazinele Delicateria, torturile etajate din ciocolata sunt inca la mare cerere (80 lei pentru un kilogram, un tort de nunta are aproximativ 8 kg), desi sezonul de varf incepe de abia la sfarsitul lui mai. Este si cazul cofetariei Pasticceria Giuseppina unde comenzile pentru torturi de nunta (59 de ron/ kilogram) nu arata nicio schimbare fata de anul trecut, poate doar “clientii opteaza pentru modele de tort mai vesele, mai colorate”. In ceea ce priveste rochiile de mireasa, se pare ca nici acestea nu vor fi atinse de criza, trena nu va deveni mai scurta si nici nu se va face economie la dantela. “Miresele nu vor renunta la rochia visata, ci mai degraba vor face compromisuri in alte parti”, spune designerul Corina Vladescu (Circuit Bored), care a realizat, pentru targul de nunti de designer (care a avut loc in Bucuresti la sfarsitul lunii ianuarie), modele de rochii de mireasa cu gluga de trandafiri si straturi de matase. Dar si rochii mai clasice, in stilul bohemian chic cu broderie de fluture si pene (3.800 lei). De aceeasi parere este si Adriana Andronescu, proprietara magazinului de rochii de mireasa Rosa Clara. “Femeile sunt dispuse sa faca unele compromisuri privind alte aspecte legate de nunta, poate verighete din aur alb de 14 k in loc de 18 k, poate luna de miere se muta o saptamana in Paris, in loc de doua saptamani in Maldive, insa rochia de mireasa va fi cea pe care si-o doresc.” Cererea pentru rochii de mireasa nu a scazut nici in cazul designerilor, desi o rochie de designer local poate sa ajunga la 2.000 de euro. Odata cu recesiunea, creatorii vorbesc si despre o revenire la traditie in modelele rochiilor pentru nunta. “Oamenii au fost bombardati cu tot felul de informatii si vor reveni la lucrurile esentiale. Nu se pune problema sa iesim din modern si sa revenim la un etnic fundamental, ci doar sa ne inspiram din trecut si traditie”, spune Dana Niculescu, de la casa de moda Lena Criveanu. Designerul Lena Criveanu a folosit ca motiv pentru colectia sa de rochii de mireasa si trandafirul moldovenesc tesut pe covoarele taranesti. O rochie semnata de Lena Criveanu costa in jur de 1.700 euro, iar capele costa in jur de 1.000-1.500 lei. Si daca miresele se vor intoarce la rochii vintage “inseamna ca vor reveni si la palarii si accesorii”, spune designerul de palarii Kristina Dragomir. Creatoarea a primit deja cereri pentru palarii minione in forma de cuib de pasare sau prajitura, mai ales ca “segmentul caruia ne adresam noi nu o sa fie afectat de criza”. O palarie semnata de Kristina Dragomir costa aproximativ 350 lei. Wilhemina Arz a realizat, la randul sau, rochii de mireasa inspirate dintr-un trecut medieval cu detalii ce duc cu gandul la umerii armurilor de cavaler, realizati insa din brocart fin cu fire metalice, in contrast cu lana alba subtire a rochiei (rochiile designerului costa peste 800 de euro). Si invitatiile de nunta vor reveni la simplu si personalizat. “Recent un cuplu care ne-a vizitat a optat pentru invitatii simple, realizate chiar de ei si care aratau ca un calendar pe care doar au marcat data nuntii”, spune Banner. Cel mai idilic si ieftin scenariu de nunta in recesiune ii apartine totusi designerului de interior Agatha Blanck: “Mi-ar placea sa vad o petrecere de nunta pe pajiste, la care mirii sosesc pe biciclete si unde tot meniul se regaseste in cosulete de picnic. Iar rochiile mireselor sa fie realizate din materiale organice.” In ideea de organic designerul George Neagu a realizat pentru targul de nunti rochii simple doar din bumbac, dar si varianta din matase, tulle si voal ce costa doar 800 de lei. “Rochiile de mireasa au o anumita taietura si in cazul colectiilor mele nu este vorba daca iti permiti sa cumperi, ci daca ai curajul sa porti rochia”, spune designerul. Insa pana la petrecerile de nunta in natura, “piata nuntilor nu pare sa fie inca afectata, dat fiind faptul ca majoritatea restaurantelor au rezervarile acoperite pentru intreg sezonul. Insa furnizorii de servicii vor fi nevoiti sa ofere, pe termen lung, solutii pentru diminuarea costurilor, pliate pe bugete mai mici ale clientilor”, incheie Lucretia Ivan.
Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția