Cristina Roșca, editor-șef După Afaceri Premium: Nu suntem niciodată prea bătrâni să citim sau să ascultăm povești. Cărțile de dezvoltare personală sau profesională nu m-au atras niciodată, dar după fiecare poveste sunt mai bogată

Nu suntem niciodată prea bătrâni să citim sau să ascultăm povești. E unul dintre crezurile mele. Poate și de-asta, la cei 33 de ani ai mei, eu citesc preponderent beletristică. Nu știu dacă aș avea ce învăța din cărțile de dezvoltare personală sau profesională – poate că da, dar nu m-au atras niciodată. Însă, simt că după fiecare poveste – de dragoste, de viață, de istorie sau de orice altă natură – sunt mai bogată, cel puțin spiritual.

Și totodată cred că nu poți să scrii bine ca jurnalist dacă nu citești mult. Dar asta e o altă poveste.

Ce voiam să zic e că la Ziarul Financiar, noi jurnaliștii scriem știri, interviuri, analize, chiar și reportaje pe alocuri. Unele sunt seci, altele mai savuroase, cu o tentă de istorie. Adevăratele povești însă eu personal le-am scris pentru După Afaceri Premium. Aici am reușit să descos oamenii, să decojesc „ambalajul“ de antreprenor sau executiv și să descopăr același personaj, dar într-o altă ipostază.

Și ce mi se pare mai fascinant – și totodată motivul pentru care cred că jurnalismul e cea mai faină meserie din lume (vă rog să îmi dați voie să fiu subiectivă) – e că nu doar că spun lumii povești, dar le și ascult direct la prima mână.

Număr de număr, în După Afaceri Premium, atât eu, cât și colegii mei aflăm lucruri noi, descoperim pasiunile unor oameni cu care în mod normal vorbeam de cifre (de afaceri, profit sau număr de salariați) ori poveștile unor artiști, antreprenori sau executivi cu care altfel poate nu ne-am fi întâlnit.

În numărul acesta spre exemplu eu am descoperit un brand românesc nou – Lunet (producător de ochelari) – și am aflat că România a produs în perioada interbelică Ford V8, o mașină care – în umila mea părere de șofer nonpracticant – și-ar putea găsi loc și astăzi pe șoselele din toată lumea, cel puțin din punct de vedere estetic. Și asta din poveștile creionate de colegii mei.

Tot pentru această ediție am cunoscut-o pe Oana Aristide, economist de profesie, care alături de mama și de sora sa a cumpărat, renovat și deschis în plină pandemie un hotel de lux pe insula Syros din Grecia. Amplasat într-o clădire istorică, Hotelul Aristide este o poveste unde arta, designul de interior și natura își dau întâlnire. Și tot acum am discutat cu Roxana Savin despre ce înseamnă să te reinventezi complet, să lași în urmă avocatura și cariera construită timp de mulți ani în mai multe țări, pentru a deveni artist. Ea povestește (și eu scriu) despre cum a fi soție de expat – soțul său e unul dintre cei mai puternici executivi români de peste graniță – poate reprezenta o provocare, dar și șansa de a-ți găsi o nouă direcție de dezvoltare. Și acestea sunt doar câteva exemple.

Nu cred că a existat vreo ediție a revistei, în cei nouă ani de când semnez aici, în care să nu fi învățat ceva, în care să nu fi cunoscut un om de la care să-mi trag inspirația. Și sper că nu sunt doar eu în situația asta.

Așa că vă urez lectură plăcută și la cât mai multe povești citite!

P.S. Dacă tot am vorbit de povești, în 2021 l-am descoperit pe autorul irlandez Colum McCann, datorită romanului său Apeirogon pe care-l recomand cu tărie. Apeirogon e un poligon cu un număr de laturi infinit numărabil, iar scriitura lui McCann e specială.

Stil de viață