Cristina Roșca, editor-șef După Afaceri Premium: Pentru ediția de august a revistei am mers pe cărări mai puțin bătătorite pentru a descoperi România cea virgină, cea sălbatică. Și am găsit-o! A trebuit doar să deschidem ochii, ceea ce vă dorim și vouă!
Au trecut, la momentul în care scriu textul acesta (final de iulie), patru luni și jumătate de când am plecat din țară ultima oară. E probabil cea mai lungă perioadă de „abstinență“ din ultimii zece ani cel puțin.
Au trecut, la momentul în care scriu textul acesta (final de iulie), patru luni și jumătate de când am plecat din țară ultima oară. E probabil cea mai lungă perioadă de „abstinență“ din ultimii zece ani cel puțin. Totuși, pentru a-mi alina din dor, de la finalul lunii mai am reușit ceva ce nu mai făcusem de ani buni, să vizitez România. Până în 2020 nu îi dădusem prea multe șanse, invocând infrastructura subdezvoltată. Nu, nu s-au dezvoltat șosele peste noapte. Tot durează mai mult să ajung la Cluj-Napoca cu mașina decât la Roma sau Paris cu avionul. Mai invocam și faptul că România e aici, deci o pot vizita oricând, preferabil la bătrânețe.
Și totuși, pandemia m-a forțat să-mi reprioritizez călătoriile. Vacanța în Myanmar s-a transformat brusc, fără să mă aștept, într-o escapadă în Transilvania. Iar Croația a fost înlocuită cu Dobrogea. Dar ce e interesant e că, deși clar mi-e dor să îmi iau lumea în cap, și de altfel abia aștept să o fac (sper eu curând), am aflat că până și eu subestimasem România, deși o promovasem sus și tare tuturor celor care aveau urechi să asculte.
Și tocmai pentru că aceste luni mi-au deschis ochii și am reușit să privesc dintr-un alt unghi destinații locale vechi și să descopăr unele noi, am zis că e păcat să nu împărtășim – eu și colegii mei – cu lumea largă descoperirile noastre.
Ce am aflat? Antreprenorii români și străini s-au îndrăgostit de plaiurile mioritice și au deschis aici butic-hoteluri, pensiuni, conace și chiar castele demne de aproape orice facilitate de cazare din Occident. (Prețurile sunt și ele aliniate.) Iar restaurantele – mai ales cele axate pe gastronomie locală – au apărut ca ciupercile după ploaie. Mai lipsesc să apară și stelele. Michelin, bineînțeles.
Iar dealurile domoale din Transilvania sunt și ele un concurent puternic pentru colinele din Toscana, la fel cum farmecul rural al munților Apuseni e greu de replicat în alte colțuri de Europă. Delta Dunării e o experiență ce trebuie trăită măcar o dată (de preferat însă de mai multe ori) într-o viață, iar mănăstirile din Bucovina reușesc să trezească ceva sentimente ascunse chiar și în sufletele ateilor convinși.
Nu îmi amintesc prima mea călătorie prin România. Aveam șase luni și am mers la mare, după cum îmi povestesc părinții mei. Au urmat apoi vacanțe prin clasicele stațiuni ale anilor ’90, Călimănești și Căciulata. Nu mai țin minte decât mănăstirea Cozia. Nici nu știu de ce mi-o amintesc fix pe ea.
Au venit mai târziu hotelurile din Olimp – Amfiteatru, Belvedere, Panoramic. Aici a contat clar arhitectura și amplasarea în buza mării. Iar după liceu am făcut prima mea vacanță în Delta Dunării și am dormit pe barcă.
Acum, după mulți ani, descopăr aceleași locuri și le văd cu alți ochi, unii mai experimentați, care au văzut multe colțuri de lume. Și mi se par mai frumoase ca oricând. E ca atunci când citești o carte în copilărie și o reiei peste ani. Mereu îi descoperi noi sensuri, noi înțelesuri.
Nu cred că o să mă satur vreodată să călătoresc – să văd și să revăd locuri. E cea mai bună formă de educație.
Și cum călătorului îi șade bine cu drumul, pentru ediția de august a După Afaceri Premium am mers pe cărări mai puțin bătătorite pentru a descoperi România cea virgină, cea sălbatică. Și am găsit-o! A trebuit doar să deschidem ochii, ceea ce vă dorim și vouă! Lectură plăcută!
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
