Crinu Andanut: Pensiile private sunt ca Formula 1

Saptamana este unitatea de masura a timpului pentru Crinu Andanut. Si nu pentru ca jobul sau de zi cu zi, managementul diviziei de pensii a Allianz-Tiriac, nu ar fi destul de solicitant, ci pentru ca dupa cele cinci zile de munca in Bucuresti se intoarce in Sibiu, la familie. Apoi o ia de la capat, intr-o noua saptamana.
“Profesia ma obliga sa muncesc in Bucuresti, departe de familie. Dar in fiecare weekend, fara exceptie, ma intorc in Sibiu, la familie”, spune Andanut. Sibiul este inca orasul caruia ii spune “acasa”, desi munceste de ceva vreme in Capitala.
“Nu dispretuiesc Bucurestiul, cum poate fac altii veniti din provincie, nici pe departe. Capitala este plina de oportunitati, iar un om cu initiativa nu poate sa nu profite de ele”, afirma el.
Pasiunea numarul unu o constituie sporturile cu motor, indiferent de numarul de roti: 0, 2 sau 4. “In curtea casei de la Sibiu avem doua motociclete, doua ATV-uri si o salupa de viteza, asa ca spatiul e cam aglomerat”, spune el.
Desi spune ca nu a facut niciodata pasul de la pasiune la profesionism adevarat, are in palmares si ceva performante. “Am facut curse raliu cand eram mai tanar, evident, si am si ceva rezultate”. Nu prea ii place sa se laude, asa ca se lasa rugat sa divulge respectivele rezultate. A castigat si o cursa de campionat national la raliu, ceea ce nu e putin lucru, mai ales pentru cineva care spune ca face sportul doar din pasiune si nimic mai mult.
“Microbul” sporturilor cu motor l-a prins foarte devreme, inca din liceu. Prima motoreta a avut-o la 16 ani, facuta cadou de bunicul sau. “Liceul l-am facut pe acea motoreta”, isi aminteste el, “chiar si sfidand putin Militia de atunci”.
Dupa acest prim mijloc de locomotie a schimbat un lung sir de masini, incepand de la 18 ani, ramanand probabil atasat de fiecare dintre ele, ca orice pasionat. Nu doar raliul pe patru roti l-a atras, ci si competitiile pe doua roti – cele de motociclism Enduro, de la stilurile soft la cele extreme.
Motociclismul Enduro este sport de teren accidentat, motocicletele care participa in asemenea evenimente nefiind legale pe drumurile publice. Genurile variaza de la soft-Enduro, pe asfalt sau teren foarte lin, pana la har si extrem-Enduro, in teren puternic accidentat, cu traseu necunoscut si rezervate exclusiv profesionistilor.
“Practic si acum Enduro. Nu la fel de agresiv ca in tinerete, ca doar am alte responsabilitati acum, dar inca imi place”, declara deschis. Sporturile cu motor inseamna pentru el eliberare de stres si placerea adrenalinei. Chiar si putin pericol, care face pasiunea cu atat mai interesanta. In facultate a avut prima masina de raliu, cu care a participat si la competitii. Apropo, a terminat Facultatea de Mecanica in 1982, la Sibiu. Anul acesta a implinit 50 de ani. Dupa facultate, cand administratia politica de atunci a inceput economisirea resurselor, masina de raliu i-a fost confiscata de Militie, fara ca asta sa ii afecteze insa dragostea pentru sportul cu motor.
A trecut, astfel, la arbitraj. Are licenta de arbitru international de automobilism, desi recunoaste ca participarea efectiva, in spatele volanului, este mult mai relaxanta decat arbitrajul. “Senzatia de viteza si de pericol este aceeasi si cand calaresti o Dacie, si cand conduci un Mitsubishi. E aceeasi nevoie de adrenalina in ambele cazuri”, spune Andanut.
Cea mai grava intamplare pe care si-o aminteste a fost un accident destul de grav, petrecut in timp ce conducea o Dacie, inainte de Revolutie. “Am facut praf acea Dacie, dar am scapat cu bine”, isi aminteste. Dupa Revolutie a mai avut cateva incidente practicand Enduro, dar si unul cu un ATV.
A iesit cu bine din toate. Oricum, astfel de incidente sunt bune, spune el, in masura in care iti amintesc cat de periculos este sportul si ca el nu poate fi tratat ca o joaca. “Iti masoara limitele, e bine sa iti stii propriile limite”.
Una din competitiile sale preferate este RoManiacs, eveniment mixt de Enduro si motocros (spre deosebire de Enduro, motocrosul se desfasoara pe traseu delimitat si cunoscut dinainte de participanti), organizat in zona Sibiului, la care participa si cativa campioni de talie mondiala.
In fine, salupa de viteza, un model cu 125 de cai-putere, o foloseste cu familia in Delta Dunarii, dar si pentru schi nautic pe Olt, vara.
A insuflat pasiunea sa pentru sportul cu motor si familiei. Fiica lui cea mica si sotia il urmeaza de multe ori in plimbarile motorizate. Nu ii este frica – “Atata vreme cat sunt cu mine si invata, este ok”.
Spune ca nu s-ar simti atat de bine practicand aceste sporturi daca familia nu i-ar fi alaturi. “Sunt destul de mult plecat de langa familie, ce ar fi insemnat sa am si pasiuni separate de ei?,” se intreaba retoric.
Care este cel mai important lucru in viata pentru Andanut? “As spune ca familia, dar acesta este deja un cliseu. Mai degraba echilibrul in toate. Echilibrul si succesul”, spune, dupa o scurta perioada de gandire. “Cine nu imbina munca de birou cu o pasiune in afara acestuia nu are sanse sa dea randament. De aceea e nevoie de echilibru”, afirma el.
Cat despre munca de birou, primul sau job a fost departe de cel din prezent, nu doar geografic. Dupa absolvirea Mecanicii la Sibiu, a devenit inginer stagiar, la Intreprinderea de Scule Rasnov, unde a ramas doar aproximativ 6 luni. A schimbat apoi mai multe joburi, mai mult sau mai putin atractive.
Dupa 1990 a decis sa schimbe domeniul si a dat concurs pentru intrarea in Autoritatea Nationala de Privatizare, transformata apoi in celebrul FPS. “Am vrut sa intru in domeniul economiei”, isi aminteste el. Intre timp, a facut un doctorat in investitii directe, la Brasov. “Doctoratul a fost provocarea suprema in ultimii ani, atat cat a durat pana am luat diploma. Nu mi-a lasat timp pentru aproape nimic altceva.”
A lucrat si in Statele Unite, pentru mai multe perioade, in total circa trei ani. “Nu m-a atras niciodata mitul emigrarii. Am fost unul dintre romanii cu doua joburi, care a muncit si afara si s-a intors cu idei aici, in Romania”, spune Andanut.
A lucrat si la stat, si in sectorul privat, uneori in acelasi timp. A condus o fundatie romano-germana, dar a fost membru si in Consiliul Judetean Sibiu. “Munca in administratie este foarte diferita de cea din business, din pacate, desi multi oameni de la stat pot veni fara probleme sa lucreze in firme private”, crede el.
La Allianz a ajuns din intamplare. Sotia sa, director de sucursala in Sibiu, i-a spus de o oportunitate de manager regional. Desi nu mai lucrase in asigurari, a obtinut postul de management al regiunii de vest. Apoi s-a mutat cu jobul la Bucuresti, pentru a dezvolta segmentul de pensii al companiei.
“Daca as fi comod, acesta ar fi jobul perfect, adica numai munca de birou, mai mult cu hartiile decat cu oamenii. Imi lipseste lucrul cu multi oameni”, recunoaste el. Deocamdata, are in subordine nu mai mult de 20 de angajati.
Cat va mai continua in acest job? “Pana ma plictisesc, pana voi simti din nou nevoia sa incep ceva de la zero”, spune el deschis. De altfel, recunoaste ca a acceptat postul actual tocmai pentru provocarea de a construi de la zero o divizie noua, un nou segment de business, pe care il aseamana sporturilor favorite.
“Pensiile private sunt ca Formula1”, spune el – “in competitie rezista doar cei puternici, cei care pot face fata”, a comentat el.