Creaturi din altă lume sau care este povestea lui Ovidiu Toader, artisul brașovean care captează imediat atenția prin supranaturalul lucrărilor sale

Vizual, lucrările lui Ovidiu Toader par din altă lume, dar strălucitoarele creaturi imaginate de artistul brașovean încapsulează sub formă de baloane metalice (ce paradox frumos) aerul clipei de acum. Iar atunci când se vor deschide către cine știe ce alte civilizații, aerul din ele va aduce mesaje despre trecut, un trecut care nu este altceva decât prezentul nostru.

Ovidiu Toader (1991, Brașov) este unul dintre artiștii contemporani care captează imediat atenția prin supranaturalul lucrărilor sale. Creaturi metalice, operele lui nu sunt doar obiecte, ele devin personaje care marchează un teritoriu, având o estetică oarecum contradictorie.

Multe dintre lucrări seamnă cu niște baloane de diferite forme. Dar aceste baloane sunt făcute din inox. Metalul plutește. Mai departe, deși gândul fuge imediat spre alte lumi, aerul din interiroul acestor baloane este infuzat de prezent. Trecutul pe care alte lumi îl va inspira nu este nimic altceva decât aerul prezentului nostru.

Începutul relației sale cu arta, mai ales cu sculptura, nu a fost întâmplător și nici târziu, nu a fost o coincidență, ci îndeplinirea unei meniri.

„La câteva luni după încheierea liceului, mi-am dat seama cât de important este faptul că mi-am descoperit talentul de mic și că pot explora arta toată viața. De asemenea, consider că oricine are instinctul de a crea, dar poate că îl primim în cantități diferite. Probabil ca eu am primit la naștere o doză mai mare de creativitate și de aceea am devenit artist“, spune Ovidiu Toader.

Descoperirea propriului său talent a avut loc undeva în jurul vârstei de cinci ani. Conștientizarea acestui lucru a venit din validarea pe care a primit-o de la mama sa.

„Cumva, la vârsta de cinci ani, am făcut primul pas conștient (către artă – n.red.), atunci când mama, trudind prin casă, mi-a spus foarte natural: «Ce faci tu seamănă cu niște sculpturi», referindu-se la lucrările mele mărunte și abstracte, realizate din mici bucăți de lemne, din hârtie și din cartoane neglijate, de altfel, prin casă.“

Printr-un noroc, spune Ovidiu Toader, la vârsta de șase ani a fost descoperit de artistele Mariana Mattis-Theutch și Marcela Rădulescu. Ambele predau la acea vreme la Liceul de Arte Plastice Hans Mattis Teutsch din Brașov.

„Din acel moment, am fost sprijinit și îndrumat cu blândețe și răbdare de acești mentori brașoveni, la care s-au mai adăugat alți câțiva până la finalul liceului. La un moment dat, am primit un telefon de la școală. Profesorul Nicolae Truțiu, sculptor, îmi propunea să realizez câteva obiecte din ceramică pentru curtea unui domn înstărit din Brașov.“

Într-o săptămână, au ieșit din cuptor toate piesele, dar ceea ce avea să afle Ovidiu Toader abia la final este că acele lucrări au fost chiar examenul său de atestat.

„A fost un întreg complot. O farsă foarte bună, care m-a ajutat să am rezultate mari. O parte din obiecte au ajuns la casa părinților, iar restul au fost donate școlii.“

Alături de profesori, părinții mereu l-au susținut. Însă faptul că și-ar fi dorit ceva mai stabil pentru fiul lor (ca orice părinte din acea perioadă) l-a determinat pe Ovidiu să plece în București, pentru a urma Facultatea de Artă și Design.

„Mi-am ales mereu profesori cu care să rezonez ca prieten și om. Am avut mentori extraordinari la Brașov. Apoi, am cunoscut oameni interesanți și la București, dar mai mult m-am bucurat de ateliere, utilaje, colegi de breaslă cu care uneori discuțiile deveneau simbolul celor mai buni mentori.“

În rest, spune Ovidiu, a existat și multă încorsetare. „Ar merita schimbate câteva lucruri la facultate. În primul rând, arta trebuie să fie liberă. Nu poți veni cu reguli în studioul studenților. Trebuie să primească mesaje pe plus, altfel le sunt tăiate aripile.“

Partea practică a fost cea mai importantă experiență livrată de facultate, spune artistul, care se descrie ca fiind „un student cu multe copii de chei. Timp de cinci ani, am dormit mai mult în școală și în fabrici decât în cămin sau în chirie.“

Momentul acelor sculpturi realizate la vârsta de cinci ani avea să fie oarecum definitoriu pentru munca sa. Ovidiu Toader își ia inspirația de la obiectele care-l înconjoară, care pot deveni sursa pentru următoarea lucrare.

„Încă de la început, lucrările mele vorbeau încet și subtil depre tot ce observam în jur. În mare parte, erau realizate din obiecte luate din natură, care vorbeau despre acțiunile celor din preajmă. Acum, deși pare că vizual ceea ce creez face parte dintr-o altă lume, dorința mea este ca lucrările să fie cât mai autentice, chiar și peste veacuri.“

Pare că instalațiile sale funcționează după propriile reguli. Sunt purtătoare de mesaje în viitor, având un ambalaj extrem de rezistent, care face ca și conținul lor să fie neperisabil. Metafora este extrem de reușită, pentru că împachetează în formă de balon metalic cât mai multe informații din prezentul nostru.

„Practic, încerc să construiesc o lume din viitor care vorbește despre trecut, trecutul fiind de fapt prezentul nostru, cu tot ceea ce conține el.“

Alegerea materialelor se face în funcție de aptitudinile de mesager pe care fiecare le conține. „Am studiat toate materialele care mi-au apărut în cale, cu gândul că fiecare poate transmite mesaje diferite în funcție de textură, densitate, culoare, și până la parcursul istoric al materialului, dar și al privitorului. Acesta a fost începutul studiului meu, care cumva duce mai departe activitatea din adolescență. La vârsta de 20 de ani, mi-am dorit să pornesc acest traseu, pentru ca până la 30 să aflu cât mai multe lucruri și să îmi creez un stil vizual propriu.“ Dar după cinci ani de studiu de material, Ovidiu și-a dat seama că nu este de ajuns. Așa că ia studiul de la capăt, cu mai multă maturitate de această dată.

„Lucrând din nou cu materiale reciclate, mi-am dat seama că pot realiza un ambalaj foarte solid, un ambalaj din inox, care poate îmbrățișa și proteja în timp orice idee pe care doresc să o prezint. Astfel, aerul din lucrările mele simbolizează ideea, rămânând în interiorul balonului metalic, iar inoxul este cel mai dur material care poate proteja cât mai mult întreaga poveste a lucrării.“

La vârsta de 30 de ani, Ovidiu Toader a arătat lumii prima sa expoziție din portofoliu, care vobea despre o lume din plante metalice, foarte rezistente. Iar anul acesta, a deschis a patra expoziție, care reușește să ducă povestea mai departe.

„Fiecare lucrare imaginată devine ceva foarte nou atunci când prinde forma finală. Acel moment intens este unic, iar pentru mine devine una dintre cele mai importante clipe. Acestea sunt darurile pe care le primesc din partea lucrărilor. De multe ori, păstrez pe masă sau în studio o piesă finală pentru încă niște luni.“

E vorba de timpul necesar pentru un schimb complet de mesaje, pentru că deși lucrează este gata, dialogul între artist și operă nu s-a terminat.

„Chiar dacă uneori ea este cumpărată, prefer să plece din atelier după ce își transmite toate mesajele către mine. Sunt lucruri foarte personale. De multe ori, o expoziție finalizată sau chiar și o lucrare îți poate spune lucruri, unele chiar despre ceea ce urmează.“

Iar uneori, lucrările între ele au secrete de împărtășit.

„Acum pregătesc patru subiecte de expoziții care comunică între ele și scriu despre ele. Fac schițe, iar la studio construiesc tot felul de teste tehnice și machete din ce în ce mai mari, ca să pot observa modelarea materialului în dialog cu subiectul și conceptul. Obișnuiesc să nu vorbesc prea mult despre ce urmează, nici măcar galeriei nu îi spun. Probabil este o perioadă din viață când fac asta, dar îmi este greu să împărtășesc până nu văd evoluția lucrărilor.“ Dialogul continuă aproape la infinit. Materialele folosite de Ovidiu Toader vin cu poveștile lor, încapsulează alte povești, emit mesaje către autor, chiar și după ce sunt finalizate lucrările, iar între ele au o altfel de comunicare. Apoi iese în lume, unde intră în alte interacțiuni, pe care fie le generează, fie le colectează pentru a le duce mai departe către cine știe câte alte lumi.

„Acum lucrăm la un proiect de amenajare a unei curți cu deschidere la drum. Îmi doresc să instalez cât mai multe lucrări în spații publice. Îmi place foarte mult să lucrez la acest gând, pentru că lucrările pot fi accesate de un public foarte divers.“

Universul lui Ovidiu Toader conține alte universuri și se integrează în altele. Poate și de aceea, dincolo de galerii sau muzee, creaturile sale tânjesc după spații cât mai deschise. Dialoguri infinite între lumi infinite. Astfel arta nu e limită, ci schimb de idei.

Cultură