Cranii de zahar, dans aztec si picnic in cimitir

Spre deosebire de Halloween, Ziua Mortilor se vrea o sarbatoare vesela si deloc infricosatoare. Pentru neinitiati insa un craniu de zahar nu este tocmai mancarea preferata, mai ales daca e servita pe un altar.
Moartea a fost mereu fascinanta. Unii s-au temut de ea, altii au celebrat-o. Nimeni nu a tratat-o insa cu indiferenta. In Mexic, localnicii cred ca viata este un vis, iar moartea apare atunci cand ne trezim. Pentru ei, este renasterea. De cateva milenii bune, mexicanii sarbatoresc moartea si isi onoreaza rudele decedate. Nu este o sarbatoare trista sau sumbra. De Ziua Mortilor se mananca, se bea, se danseaza si, mai ales, se rade.
Mexicul este foarte des intalnit pe listele agentiilor de turism. Acestea sustin ca este destinatia exotica ideala, fie ca este vara, toamna sau chiar iarna. Dincolo de plajele cu nisipuri fine, palmierii mandri si cluburile latino se afla insa cultura mexicana. Iar in zona rurala, aceasta este cu adevarat fascinanta.
Cel mai bun exemplu este Ziua Mortilor, care are loc intr-un orasel aflat la doar cativa kilometri de Ciudad de Mexico, San Andres Mixquic. Aici, evenimentele se tin lant incepand cu 31 octombrie. Expozitia anuala (26 oct.-15 ian.) a festivalului are loc la Muzeul de Antropologie ASU si strange pentru vizitatori cele mai inventive ornamente pentru altar.
Un atelier de mestesugari in ale scheletelor si mastilor din lemn se deschide pentru “invatacei” (www.dayofthedeadmercado.com.)
Celebraciones de la Gente este o manifestatie cu dansuri aztece, mariachi, balet folcloric, sezatori de spus povesti si citit in palma (www.musnaz.org).
Si lista continua, de la atelierele de facut cranii de zahar, pana la cursuri pentru ornat altarele si seminarii de dans aztec.
Dar, ca orice festival care se respecta, si Ziua Mortilor incepe, in primul rand, cu mancare. In afara de traditionalele dulciuri, la aceasta sarbatoare este foarte populara tequila. Dar nu oricum, ci bauta la picnicul din cimitir, organizat in cinstea decedatilor. Apoi, sunt pregatite felurile preferate ale mortilor.
Dar nu oricare, ci acelea cu cele mai multe ingrediente si, implicit, cel mai greu de preparat (moles, tamales). Traditionala este si “painea mortilor” care nu are o reteta clara. Exista peste 200 de versiuni de paine in toate zonele Mexicului, in functie de cultura gastronomica si alimentele sfinte. Si forma painii este importanta. Brutariile anunta cu mai bine de o luna inainte ce modele au in oferta. Exista anumite localitati mexicane in care painea nu este un aliment de baza in alimentatie. Localnicii acestor zone sunt cei care pretuiesc cel mai mult “painea mortilor” si merg oricat de departe ar fi nevoie pentru a o avea pe masa in zilele festivalului. Deliciul copiilor sunt bomboanele de dovleac si ciocolata, foarte des intalnita la acest eveniment, atat in mancare, cat si in bautura.

Moarte dulce in Mexic
Cu mai bine de 500 de ani in urma, cand conchistadorii spanioli au ajuns in ceea ce astazi numim Mexic, au fost intampinati de cativa localnici care practicau un ritual ce parea ca sarbatoreste moartea. Era un ritual pe care indigenii il practicau de 3.000 de ani si pe care spaniolii au incercat din rasputeri sa-l elimine.
Astazi, acesta poarta numele de Ziua Mortilor (Dia de los Muertos) si este sarbatorit in tot Mexicul si in cateva zone din Statele Unite. Desi a fost intotdeauna legat de religia catolica, ritualul inca isi mentine radacinile aztece (folosirea craniilor, de exemplu). Daca in trecut craniile erau adevarate, in zilele noastre sunt folosite niste masti din lemn numite calacas. Oamenii le poarta si danseaza in onoarea rudelor decedate sau le pun pe altare ca simple podoabe. Tot pentru ornament sunt si mastile din zahar pe care se scrie numele persoanei comemorate si care sunt consumate in timpul ritualului de catre un prieten sau membru al familiei.
De-a lungul timpului, populatia azteca a pastrat craniile ca pe niste trofee cu care sa se mandreasca la festival. Pentru localnici acestea simbolizeaza moartea si renasterea. Acestia cred ca rudele moarte vin sa-i viziteze in timpul ritualului. Spre deosebire de spanioli, care cred ca moartea este sfarsitul vietii, aztecii o vad ca pe o continuare a vietii si, in loc sa se teama de ea, ei o onoreaza si o sarbatoresc in fiecare an.
“Viata este un vis si abia cand murim suntem cu adevarat treji”, sustin acestia.
Spaniolii nu au putut nici macar sa accepte “Ziua Mortilor” si asta pentru ca sunt convinsi ca este un sacrilegiu, iar localnicii sunt barbari si pagani. In incercarea lor de a-i converti pe indigeni la catolicism, spaniolii au interzis festivalul, dar acesta, paradoxal, a refuzat sa moara. Spaniolii au incercat atunci sa-l transforme intr-un eveniment mai crestinesc si l-au mutat de Ziua Sfintilor (1 si 2 noiembrie).
Inainte de a fi sarbatorit in noiembrie insa, ritualul era programat in a noua saptamana a anului, conform Calendarului Solar Aztec. Ziua Mortilor cadea in august, iar indigenii sarbatoreau toata luna, cu festivitati in onoarea zeitei Mictecacihuatl, cunoscuta si ca “Doamna Mortilor” (despre care se stie ca a murit si apoi a renascut).
In zonele rurale, mexicanii sarbatoresc Dia de los Muertos mergand la cimitir, unde decoreaza mormintele celor apropiati cu bomboane si flori, jucarii pentru copiii morti si sticle de tequila pentru adultii decedati. Fac picnicuri in cimitir, prepara si savureaza felurile preferate de mancare, rad si asculta muzica.
Unii mai si danseaza, tot in onoarea celor trecuti in nefiinta. Altii isi construiesc acasa niste altare pe care le impodobesc cu dulciuri (printre care nelipsitele cranii de zahar), flori, fotografii si lumanari – “le preparam mancarurile favorite si le punem muzica preferata”, povesteste un localnic.
In primele zile ale lui noiembrie, fiecare mexican (in special cei de la sate) se pregateste de sarbatoare. Comerciantii sunt ocupati sa-si amenajeze tarabele, iar Parroquia San Andres Apostal organizeaza seminarii si isi aranjeaza curtea interioara pentru vizitatori.
Si casele sunt curatate si impodobite pentru turistii care cauta gazde cat mai rustice.
Mai ales ca localnicii isi tin usile caselor deschise in primele doua zile ale festivalului, special pentru a fi vizitate ca niste minimuzee.

Gastronomie /TURISM