Crame de familie
În lumea vinului, produsele scoase din pivnițele familiilor cu sânge nobil sunt extrem de căutate, iar numele unui prinț sau baron ce apare pe sticlă, reprezintă o garanție și un status symbol pentru colecționari.
În lumea vinului, produsele scoase din pivnițele familiilor cu sânge nobil sunt extrem de căutate, iar numele unui prinț sau baron ce apare pe sticlă, reprezintă o garanție și un status symbol pentru colecționari.
Au venit în vizită în România, dar s-au îndrăgostit la prima vedere de podgorii, de locurile fermecătoare prin care au trecut, dar și de oamenii care i-au primit cu căldură. Baroana Ileana Kripp-Costinescu și soțul său Jakob țin să ducă mai departe tradiția vinurilor prințului Știrbey, începută în urmă cu 300 de ani, și au decis să renoveze un domeniu din Drăgășani și să aducă la viață un brand de vin uitat. Acum pot fi considerați de-ai locului, de aceea nu este nimic neobișnuit pentru ei să se plimbe prin vie, să discute cu toți cei care lucrează în podgorie și să participe uneori direct la culesul strugurilor.
Cei doi locuiesc în Tirolul de Nord (în partea austriacă), însă baroana Kripp-Costinescu și soțul său vin timp de zece zile în fiecare lună la domeniul de la Drăgășani, acolo unde ia naștere vinul Prince Știrbey. Aici au învățat să aprecieze tradițiile transmise de la strămoșii Ileanei, au dus mai departe legăturile dintre generații păstrând în echipă oameni din aceleași familii care în trecut au lucrat pentru prințul Știrbey, și au reinventat soiuri de vin care au trecut testul timpului.
Când vin la cramă în perioada culesului, își încep ziua cu o plimbare în vie, stau de vorbă cu echipa, gustă strugurii
direct din butuc, iar uneori baroana participă și la cules. Fac vizite în cramă, gustă și analizează cu oenologul Oliver Bauer musturile proaspete sau pe cele care sunt deja în fermentație, iar după masa de prânz de pe tereasa casei obișnuiesc să primească grupuri de vizitatori, curioși să descopere farmecul locului și să deguste vinuri. Câteva ore din zi se afundă în acte pentru „birocrația inevitabilă“ și își încheie seara cu analiza previziunilor meteorologice și cu cina în foișor, bineînțeles alături de o sticlă de vin din vinoteca proprie.
„Pentru noi o excursie de familie pe jos la munte are o valoare mai mare decât o plimbare într-o mașină de lux“, spune Jakob Kripp.
Venit pentru prima dată în România în 1999, Jakob Kripp, care și-a petrecut copilăria în Italia, spune că s-a îndrăgostit de aceste locuri, iar după analize tehnice a
descoperit potențialul domeniului: soiuri autohtone valoroase, condiții „aproape“ ideale și o piață a vinului cu un segment premium în creștere rapidă.
În 2001 s-a apucat de treabă și împreună cu baroana Ileana Kripp-Costinescu au început să lucreze la renașterea vechiului domeniul al familiei princiare Știrbey.
„În ultimii zece ani am încercat să readucem acest brand la un nivel înalt“, spune el. În momentul restiturii clădirea era deplorabilă, de aceea au fost obligați să renoveze crama din temelie, însă viile au fost bine îngrijite de angajații de la stat, ceea ce le-a permis să păstreze butucii vechi de 25-30 de ani.
Odată finalizată renovarea a venit momentul în care s-a încercat recuperarea unor obiecte ale familiei Știrbey pentru a le aduce în locul de unde au plecat: domeniul de la Drăgășani. Însă urmele sistemului comunist s-au făcut simțite, astfel că nu a mai rămas nimic care să amintească de familie, „ca să nu mai vorbim de vinuri.“
„Cercetând prin anticariate și colecționari am mai găsit câteva obiecte din perioada 1900-1940. De exemplu etichete de vin din perioada 1900-1910, o sticlă de vin din 1938 și mai multe reclame“.
De la primele încercări de a produce vin în această zonă, dorința a fost de a realiza produse din soiuri autohtone, iar în prima parte a secolului XX prințul Barbu Știrbey a intuit nevoia de a-și pune numele pe sticle, reușind să le poziționeze pe segmentul premium la nivel european. „O dovadă era listarea vinurilor Știrbey în Orient Expres în anii 1920.“
Fascinația descendenților prințului Știrbey pentru podgoriile românești este împărtășită și de marchizul Piero Antinori care a găsit în Dealu Mare un loc potrivit pentru
a-și extinde afacerea. Din 2003, o dată pe an, marchizul este în țară unde a fost convins de Giancorrado Ulrich (cel care în prezent îi conduce afacerile din România) că a găsit elemente asemănătoare regiunii Toscana, una dintre cele mai cunoscute regiuni viticole din Europa și din lume. Toscana este și locul în care familia Antinori produce vin de peste 600 de ani.
Puține familii din lume au rădăcini mai vechi ca Antinori în business, iar marchziul face parte din a 26-a generație a casei Antinori.
Clima și calitatea solului românesc au fost cele care au cântărit greu în decizia de a veni la Dealu Mare. Iar vinurile italiene pe care le cunoaște atât de bine sunt completate acum cu noi game ce încep să iasă din crama românească.
Dacă inițial nu știa foarte multe despre viticultura românească, marchizul a cerut un studiu de piață, iar decisivă a fost întâlnirea cu Fiorenzo Rista, vinificatorul cramei, care participase la realizarea primelor vinuri premium locale Prince Mircea și Prince Matei. A urmat apoi participarea lui Antinori la lansarea principalelor vinuri din portofoliu, iar următoarea vizită va fi la inaugurarea oficială a noii crame de anul viitor. „Nu a fost un efort din partea mea să-l conving pe Marchizul Piero Antinori să investească în România. Ne-am întâlnit la mijloc“, spune Giancorrado Ulrich. Recunoaște că i-au plăcut țara, oamenii, a apreciat vinurile și și-a dat seama că România are un potențial fantastic să fie unul dintre marii producători de vinuri de calitate din lume.
Despre compania Marchesi Antinori, Ulrich explică faptul că filozofia acesteia este caracterizată prin îmbinarea tradiției cu inovația, astfel că producătorul este prezent în zone precum Toscana și Umbria, însă mai are proprietăți în Piemont, Franciacorta (din Lombardia), Apulia (Italia), dar și în SUA, Chile, Ungaria și România.
Marchizul s-a oprit la Dealu Mare după ce a vizitat mai multe regiuni, asta în condițiile în care nu și-a dorit să producă vin cu orice preț în România. Acum are o cramă la Vadu Săpat, pe care a cumpărat-o și a renovat-o. „Industria de vinuri are un potențial fantastic, piața locală fiind una dintre cele mai mari din lume. În mod particular, pentru un producător premium, piața românească oferă importante oportunități de creștere“, spune Giancorrado Ulrich.
Marchesi Antinori face parte din Primum Familiae Vini, asociația internațională de familii care produc unele dintre cele mai fine vinuri din lume și care se trag din Franța, Germania, Italia, Portugalia și Spania. Primum Familiae Vini a fost creată în 1992, iar admiterea se face numai pe bază de invitație. Are maximum 12 membri al căror scop este să apere și să promoveze tradițiile și valorile famiilor ce produc vin de sute de generații.
Alături de Antinori, din asociație mai fac parte Chateau Mouton Rothschild, brand deținut de baroana Philippine de Rothschild și copiii săi, cu o istorie de 160 de ani, Symington Family, veche de 361 de ani, sau Hugel & Fils, care produce vin de 374 de ani.
Trei (Perrin, Joseph Drohin și Symington) dintre cele 11 branduri de vin produse de aceste familii sunt aduse în România de către Le Manoir, firmă deținută de Cristi Preotu. Vega Sicilia spre exemplu este un brand ce are în spate o tradiție de aproape 150 de ani, iar cel mai tânăr brand este Famille Perrin, care are „doar“ 104 ani. „Se încearcă să se exploateze faptul că sunt vinuri de familie, că sunt create cu mai multă grijă și atenție la detalii“, spune Preotu.
Un alt nobil care are posibilitatea să investeasă în România este Contele Stephan von Neipperg, care are proprietăți în Bulgaria și care în următorii ani poate opta să intre în acționariatul WineRo, companie ce deține brandul Alira. Contele se trage dintr-o familie a cărei istorie începe pe vremea Imperiului Roman și care deține proprietăți în Bordeaux, precum La Mondotte, Château Canon La Gaffelière, Clos de l’Oratoire, Château d’Aiguilhe, dar și altele. El s-a asociat cu Karl-Heinz Hauptmann, fost managing director al Merril-Lynch Londra, pentru a aduce pe piața bulgărească brandul Enira. Rămâne de văzut dacă podgoriile românești îl vor fermeca la fel de mult încât să vină să investească în zonele viticole de la noi.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția