Cracovia, orasul dragonului. Sau al turistilor?
Cracovia, orasul dragonului. Sau al turistilor?
“Stiti, Cracovia a fost odata capitala Poloniei”, este primul lucru pe care il aud dupa sosire, chiar de la soferul de taxi care ma duce spre centrul orasului. O spune cu aceeasi mandrie cu care ar fi spus-o chiar primarul. si continua: “Varsovia e un oras comercial, poluat si aglomerat. Adevarata viata e aici, la Cracovia”.
Stiam ca intre locuitorii celor doua mari orase poloneze exista o rivalitate de tip capitala-provincie, insa Cracovia m-a convins repede ca are argumente puternice in aceasta “disputa”.
Orasul din sudul Poloniei respira o atmosfera istorica si in acelasi timp relaxata. Nu e nevoie de nici un sofer de taxi care sa-ti spuna asta. Cladirile din centrul vechi, in contrast cu zecile de terase raspandite in toata Piata Centrala, saltimbancii care jongleaza o minge sau se prefac in statui vii pentru un zambet si un ban din partea ta, masinutele ca in parcul de distractii unde esti invitat sa urci pentru un tur al orasului, toate contribuie la aerul de vacanta pe care Cracovia il capata in lunile de vara.
Daca aveti o dupa-amiaza libera si vi se pare o idee buna sa calatoriti… inapoi in timp, nu ratati Castelul Wawel, unde au trait regii Poloniei pe vremea cand capitala se afla la Cracovia. Aleile din jurul castelului si curtea interioara le-am gasit pline de turisti straini galagiosi, care pareau mult mai preocupati de aparatele foto decat de povestile ghizilor despre vechile ziduri ale curtii regale. Asa ca am facut si eu cateva poze (cu statuia dragonului -simbol al orasului), ca sa fiu in ton cu ei, si am plecat mai departe.
La cativa kilometri de oras se afla un obiectiv turistic de care locuitorii sunt foarte mandri. Desi la inceput nu mi s-a parut o idee buna, gandindu-ma la o locatie cu profil asemanator din Romania, vizita la mina de sare Wieliczka a facut toti banii. Apropo, biletul costa 8 dolari, si in zilele mai aglomerate pe aici trec pana la 7.000 de turisti! in jur sunt construite 10 hoteluri, iar magazinele, restaurantele si celelalte facilitati din zona transforma acest obiectiv turistic intr-o adevarata masina de facut bani.
Turul minei de sare incepe la 60 de metri sub pamant, pe care, pentru a intra in atmosfera, turistii ii coboara “la picior”, pe scari. Sunt “doar” vreo 300 si ceva de trepte din lemn, adica vreo 60 de etaje pe care, daca mai ai si ghinionul sa fii mai inalt de 1,70 m., le cobori si cocosat. Dupa vreun sfert de ora de coborat incepusem sa ma intreb daca nu cumva numai in asta consta vizitarea minei. Noroc ca m-am inselat. Odata ajunsi in galeriile de sare, am avut o prima surpriza placuta, care m-a facut si sa realizez dimensiunile investitiilor facute aici. Salile pe care urma sa le vizitam de-a lungul a 2 ore si ceva (si care nu reprezentau decat aproximativ 2% din totalul minei de sare) erau incalzite artificial, cu aer conditionat. invatat cu temperatura semi-polara din mina de sare vizitata in Romania, cele 15-20 de grade din salile de la Wieliczka mi-au parut de-a dreptul canicula. E drept insa ca partea turistica a minei poloneze se afla mai aproape de suprafata pamantului, adancimea maxima la care am ajuns fiind de 125 de metri. Unde ne astepta o alta surpriza. Nu prea ne-a venit sa credem cand ghidul ne-a spus ca avem ocazia sa sunam pe cineva de la 125 de metri adancime, dar chiar asa era. Aveam semnal pe telefonul mobil, datorita investitiei facute aici de unul dintre operatorii de telefonie mobila din Polonia.
Un alt lucru demn de amintit despre mina de sare ar mai fi salonul cel mare, cu podeaua sculptata artistic, candelabrele imense din cristale de sare si capela unde in fiecare luna se oficiaza cateva casatorii (salonul se inchiriaza pentru 800 de euro pe ora). De asemenea, grota imensa, intunecata, aproape inundata de un lac de apa sarata, unde intrai bajbaind si intrebandu-te de ce nu ti-au dat macar o lumanare ca sa vezi pe unde calci, pentru ca in minutele urmatoare sa asisti, mut de uimire, la un spectacol de sunet si lumina impresionant. Pe muzica clasica a cui altcuiva, decat a polonezului Chopin.
Odata reveniti la suprafata pamantului, dupa atata plimbare printre blocurile de sare, am simtit nevoia sa gasesc un loc unde sa pot folosi sarea intr-un mod mai constructiv. si am avut de unde alege, pentru ca in piata centrala si in imprejurimi sunt sute de restaurante, cu cele mai diverse tipuri de bucatarii. Mai sarate sau mai nesarate, dupa gustul fiecaruia, dar daca veniti direct din mina de sare, ca mine, ceva imi spune ca nu va veti inghesui la saramura de peste.
Oricum, in Cracovia aveti de unde alege. Atmosfera in restaurantele din centru este ospitaliera, fara sa exagerez. si nu vreau sa spun ca veti fi intampinati cu paine si sare (ah, iarasi sare?!), ci ca toti ospatarii sunt deosebit de amabili, zambesc frumos, si, cel mai important pentru siguranta stomacului dumneavoastra, vorbesc engleza foarte bine. Deci nu va trebui sa comandati la intamplare, pentru ca ospatarul va va explica pe indelete “cu ce se mananca” fiecare fel, sau cum sunt vinurile si deserturile. Daca va place totusi aventura, puteti sa experimentati felurile de mancare traditional poloneze, ale caror denumiri oricum sunt imposibil de pronuntat, singura metoda valabila de comunicare cu ospatarul pe tema asta ramanand aratatul cu degetul pe meniu. insa nu va faceti probleme, exotismul se opreste la denumire, pentru ca bucataria poloneza se bazeaza destul de mult pe carne, cartofi, oua si alte ingrediente nu foarte neobisnuite pentru obiceiurile romanesti.
Am plecat din Cracovia nu inainte de a remarca patriotismul local pentru Wisla. Nu am inteles foarte bine daca era vorba de raul care strabate orasul, sau de echipa de fotbal cu acelasi nume, dar e posibil sa fi fost amandoua. Eu cel putin, cu gandul la “curatenia” Dambovitei din Bucuresti, precum si la situatia fotbalului romanesc, le-am apreciat pe amandoua.
mihai.musatoiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
