Coup de foudre a la Roumaine

Dupa atata vreme, reusesc si eu sa scriu un articol mai serios si plin de spirit civic, dar toate mailurile pe care le-am primit si toate conversatiile care au urmat cu cititorii s-au invartit in jurul aceleiasi intrebari de maxim interes in contextul povestii: a spart pepenele parbrizul sau nu?
Asa ca, fara alte incercari de a aborda subiecte serioase, voi reveni la o chestiune de alta natura, care e si ea de un interes arzator, dupa cum spuneam de altfel saptamana trecuta: modul extraordinar de imaginativ si plin de resurse in care multi dintre barbatii romani reusesc sa isi comunice admiratia pentru anumite reprezentante ale sexului frumos.
In primul rand, sunt metodele subtile, care functioneaza foarte bine in cazul in care tanara respectiva nu da dovada de niciun dram de interes: bombardamente cu zeci de emailuri sau SMS-uri, pana cand obiectul afectiunii fie oboseste si accepta o intalnire, fie se muta in alt oras sau chiar emigreaza. O alta tactica, din aceeasi categorie, consta intr-o varianta bucuresteana a serenadei: unui prieten, om de altfel extrem de serios si in general cu un pronuntat simt al ridicolului, ii picase cu tronc o fata despre care vom spune doar ca nu prea ii impartasea sentimentele. Disperat, omul se suie pe motocicleta, da o fuga pana la domiciliul fetei si, in toiul noptii, intr-un cartier extrem de linistit, incepe sa ii urle numele, gandindu-se probabil ca, daca florile, invitatiile la masa, mailurile si SMS-urile n-au ajutat, racnetele sigur o sa o convinga.
In al doilea rand, este abordarea directa. O prietena se intorcea intr-o seara cu metroul. Coboara in statia respectiva, incepe sa urce scarile si o bate cineva pe umar. Se intoarce si da de un domn scund, dar foarte hotarat, care ii declara dragoste eterna si mai ca n-o cere de nevasta. Pana sa faca el declaratia si pana sa o inteleaga ea, au trecut cateva minute bune. La un moment dat, plictisita de insistentele curtezanului, prietena mea priveste peste crestetul lui si vede ca metroul era tot in statie si ca pasagerii se holbau la ea cu niste expresii nu tocmai binevoitoare. Ca sa n-o mai lungesc, admiratorul era chiar conducatorul metroului, care nu auzise probabil niciodata de Japonia, tara in care caile ferate sau metroul isi cer scuze calatorilor la sfarsit de an pentru intarzieri cumulate de vreo 2 minute in 365 de zile. Probabil ca ar fi chiar interesant sa se termine povestea cu “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, dar nu a fost sa fie. Singurul efect a fost un stres crescut al pasagerei, care a inceput sa coboare din metrou mai pe furis.
Si s-ar mai putea povesti despre cel care a provocat un mic accident de circulatie ca sa-i atraga atentia unei soferite, despre cel care s-a lansat intr-o urmarire ca-n filme pentru ca vazuse intr-un taxi o fata care i-a placut, despre doctorul care nu mai voia sa-si externeze pacienta pentru ca nu suporta sa nu o mai vada in fiecare zi etc, dar nu vreau sa dau idei nimanui.

Stil de viață /DESPRE LUME SI VIATA