Corul nazdravanilor
Ati ras vreodata in hohote cand un profesor de scoala generala se prabusea de pe scaunul mesterit cu grija de un coleg poznas? Sau va amintiti de vremurile cand parea foarte firesc ca 5 cu 3 sa dea 53? Daca da, "Corul" ("Les Choristes", regizat de first-timer-ul Christophe Barratier) sigur va va trezi amintiri foarte placute
Ati ras vreodata in hohote cand un profesor de scoala generala se prabusea de pe scaunul mesterit cu grija de un coleg poznas? Sau va amintiti de vremurile cand parea foarte firesc ca 5 cu 3 sa dea 53? Daca da, “Corul” (“Les Choristes”, regizat de first-timer-ul Christophe Barratier) sigur va va trezi amintiri foarte placute.
Cu peste sase milioane de bilete vandute, “Corul” este cel mai de succes film francez din 2004 si a fost ales sa reprezinte Franta la categoria “Cel mai bun film strain” de la Oscarurile de anul acesta. Nu a castigat (nici nu avea cum, in fata spaniolului Amena??bar, cu al sau “Mar adentro”), dar ce mai conteaza? Este un film cald, emotionant, care-l va face si pe cel mai cinic dintre spectatori sa iasa din cinematograf cu un zambet atarnat de coltul gurii.
Povestea filmului e foarte simpla: in Franta de dupa cel de-al doilea razboi mondial, un muzician fara succes, ClÃ?ment Mathieu (GÃ?rard Jugnot), se angajeaza supraveghetor la o scoala de corectie. Primul contact e dezastruos: directorul Rachin (FranÃ?ois BerlÃ?and) este crud si abuziv, iar copiii aduc mai degraba cu o hidra cu o suta de capete distrugatoare. Dupa primul soc, spiritul blajin si cumsecade al lui ClÃ?ment preia controlul, una dintre metodele sale de a imbunatati relatia cu copiii fiind aceea de a forma un cor, astfel incat monstrul cu multiple capete se ordoneaza urgent pe categorii: sopran, bariton, bas.
Departe de a fi primul film despre relatiile care se infiripa intre profesor si invatacei (vezi “Sunetul muzicii”, “Cercul poetilor disparuti” si chiar mai diferitul “Sister Act”), “Corul” este plin de farmec si nostalgie poate si datorita faptului ca regizorul Christophe Barratier, muzician la origine, a cantat in copilarie intr-un cor de baieti.
“Am avut in vedere doua lucruri: personajul muzicianului ratat care face totul pentru a schimba viata celor din jur si emotia produsa de glasurile copiilor”, a spus Barratier intr-un interviu. Intr-adevar, unul din marile atuuri ale filmului este muzica, in parte compusa chiar de Barratier si interpretata de corul “Les petits chanteurs de Saint Marc”.
Un alt atu: distributia. In primul rand, GÃ?rard Jugnot, pe care vi-l amintiti poate din rolul tatalui disperat de emanciparea brusca a fiicei sale din “Cea mai buna speranta feminina” (“Meilleur espoir feminin”), apoi Francois BerlÃ?and, foarte convingator in rolul directorului Rachin, a carui replica favorita adresata lui ClÃ?ment este “Metodele dumitale nu-mi plac absolut deloc!”, si, nu in ultimul rand, copiii.
Dintre acestia, revelatia filmului este Jean-Baptiste Maunier (Pierre Morhanges), care a fost ales nu pentru “inima lui de diavol”, ci pentru glasul de inger. Maunier face parte din corul “Les petits chanteurs de Saint Marc” si si-a interpretat singur partile solo.
In incheiere, ca sa va dati seama de succesul “Corului”, va mai spun doar ca actorul GÃ?rard Jugnot, care si-a ipotecat apartamentul din Paris pentru a finanta filmul, a primit o parte din incasari suficient de mare pentru a deveni cel mai bine platit actor francez al anului 2004, lasandu-i departe in urma pe “monstrii sacri” GÃ?rard Depardieu si Jean Reno.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
