Corporatiile nu mai au bani de Picasso

A fost odata ca niciodata o epoca minunata, in care Kenneth Lay si Dennis Kozlowski erau inca membri respectati si foarte influenti ai comunitatii de afaceri, cand companiile si actionarii lor nu se dadeau in laturi de la nici o cheltuiala, fie ca era vorba despre sedii noi, beneficii pentru managerii de top sau petreceri care tineau chiar trei zile si trei nopti, organizate, bineinteles, pentru a sarabtori rezultatele exceptionale ale directorilor.

In acele minunate vremuri, marile corporatii erau, in acelasi timp, si unii dintre cei mai fideli clienti ai marilor case de licitatii si galerii de arta, deoarece se considera ca, o colectie “sanatoasa”de tablouri atarnate pe peretii sediului firmei respective sau chiar vreo doua-trei sculpturi celebre contribuiau la sporirea prestigiului si, implicit, la atragerea unui numar mai mare de clienti. De altfel, ce manager nu se simte mai inspirat sa orchestreze o fuziune sau o achizitie, daca are vreo doua tablouri de Picasso in birou?

Din pacate, epoca de aur a colectiilor corporatiste a trecut, deoarece, in aceste vremuri in care companiile “strang cureaua”, este considerat deplasat sa expui zeci de milioane de dolari pe culoarele cladirilor, in vreme ce seful cel mare este probabil ocupat cu un proces in care este acuzat de delapidare.

Dar, cum spatiul nu poate ramanea chiar gol si nici nu poate fi decorat cu postere sau vederi, a aparut o noua nisa, pe care companii precum Novo Arts s-au grabit sa o revendice.

Marlaina Deppe, fondatoarea firmei americane Novo Arts, spune ca a sesizat oportunitatea cand a auzit ca marile companii nu se mai inghesuie sa cumpere faimoase opere de arta, deoarece “e de prost gust sa tapetezi peretii cu tablouri care costa o avere, in vreme ce multi angajati sunt concediati”.

Asa a aparut Novo Arts, pe care Dieppe o caracterizeaza drept “o companie socialista de arta”, in sensul ca ofera imitatii elegante, la preturi mici, iar perioada de executie e foarte mica. Recent, compania a fost aleasa pentru a acoperi peretii sediului din New York ai companiei olandeze de media VNU (care ocupa sase etaje).

Novo Arts este preferata de corporatii si pentru ca “operele de arta” sunt realizate la milimetru, potrivindu-se exact cu dimensiunile sediilor respective, iar managerii pot comanda diverse peisaje, naturi moarte sau elemente cubiste, dupa gusturile lor.

Pe langa tablourile “influentate” de operele marilor artisti, de preferinta decedati, compania ofera directorilor insetati de originalitate si concepte proprii, precum un anumit model de gresie pictata. De altfel, Dieppe spune ca si tablourile considerate imitatii reprezinta de fapt “arta derivativa”, prin intermediul careia angajatii sai “utilizeaza vocabularul unui pictor faimos fara a copia un anumit tablou al acestuia”.

In orice caz, Dieppe nu-si numeste degeaba compania “socialista” – atmosfera nu este nici pe departe boema, ci concentrata si silitoare: angajatii (majoritatea studentti la universitatile de arta) sunt aplecati asupra meselor de lucru, zorindu-se sa-si desavarseasca diversele capodopere inainte de sosirea termenului limita. De pilda, compania a reusit sa livreze 50 “de bucati” in doar o luna, pentru New York Westin, un hotel din lantul Tishman Hotels, care a inaugurat un sediu de 300 de milioane de dolari.

Printre clientii Novo Arts se numara mai ales institutii financiare, dar si hoteluri, companii farmaceutice etc: Aiwa Corporation, Bank of California, Bear Stearns, Bristol Myers, Chase Manhattan Bank, Columbia Saving Bank, Deutsche Bank, GE Capital, Heineken Corporation, J.P. Morgan, Morgan Stanley Dean Witter, Schering-Plough, Sony Electronics, Swiss Re si Yale School of Management.

Cultură