Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Coprocultură la Colette

Coprolite este modelul vedetă de anul acesta al brandului Artya, care a făcut vâlvă la Baselworld, în martie, cu „ceasul Jurasic“.

Coprocultură la Colette
Coprocultură la Colette · Foto: După Afaceri

Adică ceasul “cu cadranul de rahat” – îmi cer scuze pentru acest limbaj, dar așa își descriu cei de la Artya modelul Coprolite, unul dintre cele mai frumoase ceasuri pe care le-am văzut anul acesta la Baselworld și al cărui cadran a fost realizat din excremente fosilizate de dinozaur. Și care este disponibil acum, împreună cu alte modele Artya, la cel mai cool magazin din Paris, concept store-ul Colette, care îl descrie drept “ceasul Jurasic”, dar își invită publicul să caute cuvântul coprolit în dicționar, pentru a nu șoca pe nimeni.

După rugina de pe Titanic și praful de pe Lună, materiale pe care le-a folosit cu mare entuziasm în perioada în care se afla la Romain Jerome, Yvan Arpa și-a lansat prima colecție de la Artya cu o lovitură de imagine și de marketing și mai și: primul și singurul cadran de ceas realizat din coprolit – adică deșeurile fosilizate despre care vorbeam mai sus.

Piesa unică are o carcasă realizată de Manuel Zanetti în atelierul din Ticino după ore de adevărată sculptură în bronz, pentru a obține contrastele de volum și de nuanțe.

Coprolite indică orele, minutele și secundele, are un mecanism automatic și o rezervă de funcționare de 42 de ore. Și, pentru un ultim șoc, cureaua nu e nici din aligator, nici din crocodil, nici din cauciuc – e din piele de broască râioasă.

www.despreceasuri.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția