Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Copii pe invers, in vazul tuturor

Si o vacanta de neuitat prin Insulele Caraibe dar si o intalnire de afaceri se lasa mai mereu cu fotografii. In primul caz sa presupunem ca imaginile sunt realizate cu un aparat cu film iar in al doilea "pozele" sunt de fapt o serie intreaga de documente bine pazite intr-o servieta cu cifru



Si o vacanta de neuitat prin Insulele Caraibe dar si o intalnire de afaceri se lasa mai mereu cu fotografii. In primul caz sa presupunem ca imaginile sunt realizate cu un aparat cu film iar in al doilea “pozele” sunt de fapt o serie intreaga de documente bine pazite intr-o servieta cu cifru.



Ajunsi acasa sau la birou, tentatia de a face macar cate o copie celor mai importante fotografii sau acte e destul de mare, iar cateodata un copiator clasic nu e cea mai potrivita solutie. Mai durabile sunt copiile digitale stocate pe un CD si, firesc, ocupa mult mai putin spatiu decat un teanc mare de contracte ori albume foto.



Cei care au mai lucrat cu scanere, stiu ce inseamna sa nu potrivesti bine documentul caruia vrei sa-i faci o copie digitala. E cam ca la un copiator traditional. Daca nu asezi bine revista, textul iese din pagina sau pur si simplu pierzi doua-trei randuri. Automat trebuie sa mai faci o copie si tot asa.



La scanere, povestea e aceeasi pentru ca de obicei nu prea vezi ce scanezi. Totusi, noi am testat un model mai putin obisnuit, abia aparut pe piata.





Design din doua piese



Producatorul, compania americana Hewlett-Packard, incearca sa revolutioneze acest domeniu cu un design original si nemaiantalnit la aparatele carora le sta bine in mici birouri sau pe langa calculatoarele utilizatorilor casnici.



HP Scanjet 4600 este atat de simplu conceput incat te poti intreba cand il scoti din cutie de ce alte scanere care au aparut inainte pe piata nu arata la fel. Aparatul are doua componente principale: un suport si scanerul propriu-zis, de care sunt “prinse” cablul pentru priza si pentru conectarea la computer.



Dupa ce l-ai scos din cutie, il asamblezi din doua-trei miscari, instalezi softul pe care l-ai luat o data cu aparatul si scanezi. Vei vedea absolut tot ce copiezi pentru ca echipamentul este transparent iar fotografiile sau documentele se aseaza cu fata in sus, spre deosebire de majoritatea scanerelor unde trebuie plasate invers pe scanner. Daca vrei sa scanezi un poster, pe bucati, trebuie numai sa-l asezi pe o masa mai mare, sau chiar pe un perete si sa tii scannerul lipit de el. Nu mai e nevoie de nici un suport in acest caz. Imaginile asftel obtinute le poti uni apoi din soft.





Scaner pentru radiografii



HP a mai conceput un model, Scanjet 4670 care vine in pachet si cu un suport ce permite scanarea verticala. Spre deosebire de 4600, modelul 4670 are posibilitatea de a copia si radiografii sau alte materiale transparente.



Designul celor doua echipamente mai primeste o bila alba si pentru ca sticla peste care ruleaza dispozitivul fizic de copiere are sanse sa ramana fara amprente mai mult timp decat cea de la scanerele clasice.





Traducatori de pagini de carte



Daca vreti sa aveti versiunea text a unui articol dintr-un ziar sau sa copiati intr-un document Word un pasaj dintr-o carte, nu trebuie sa-l mai dactilografiati. HP Scanjet 4600 stie sa gaseasca singur pasajele de text dintr-un document scanat si sa le “exporte” in Word. Rateuri mai da cateodata la diacritice pe care nu le intelege si le inlocuieste cu alte semne.



Rezolutia la care poate scana echipamentul e suficient de buna ca si viteza, de altfel. Copierea unei fotografii cu dimensiuni 9 x 13 cm la rezolutia de 1200 dpi se realizeaza in doua minute. Rezolutia minima la care poate scana HP Scanjet 4600 este 75 dpi, iar cea maxima 9600 dpi. Un document de marime apropiata unei pagini A4 ocupa, la 75 dpi, 1,37 MB, iar la 9600 dpi – 22,43 GB. Asa ca, inainte sa va apucati de scanat, ganditi-va bine cat spatiu aveti pe hard-disc.



Pretul recomandat de HP Romania la modelul Scanjet 4600 este 169 de euro, fara TVA. iuliana.susanu@zf.ro 

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția