Consecinta boom-ului imobiliar: copiii-ventuza

Paul si Edith Guetz isi dorisera sa-si aiba copilul mereu aproape, dar nu si-ar fi inchipuit ca “mereu” avea sa insemne 28 de ani. Si numaratoarea continua…

E povestea din “Tanguy”, un film destul de cinic despre convietuirea fortata parinti-copii, la varsta adulta. Daca in filmele frantuzesti vina cade pe copii, la noi e responsabila piata imobiliara din ultima vreme. Exista parinti care isi privesc calendarul si copilul cu aceeasi ingrijorare, vazand ca anii zboara, dar copiii nu. Si traiesc in continuare impreuna, pana la adanci batraneti, dand vina (pe buna dreptate) pe piata imobiliara care isi face de cap. Cu chirii intre 200 si 1500 de euro pe luna si preturi intre 25.000 (o garsoniera) si peste 50.000 de euro (un apartament de doua camere intr-o zona foarte periferica), viitorul nu se intrevede prea bun. Mai ales ca preturile continua sa creasca intr-o luna cat pe alte piete in doi ani.

Totusi, mai sunt si cazuri fericite, in care parintii, satui de convietuire, iau fraiele in maini si fie le cumpara copiilor o casa, fie parasesc ei cuibul. Viorel Scurtu, consilier imobiliar al agentiei Locic, spune ca sunt foarte putini tineri care isi permit sa cumpere cu banii jos (o categorie ce reprezinta 0,5% dintre clientii intre 20 si 30 de ani). Parintii sunt cei care fac credit la banci pentru a le lua copiilor lor un apartament.

“Cererile pe piata imobiliara, mai ales de la clientii cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani sunt in continua scadere, asta datorita faptului ca bancile au modificat regulile de acordare a creditelor si impun conditii mai stricte”, spune Scurtu. Libertatea e scumpa si putini si-o permit.

Vrea, dar nu-si permite

Corina C. are 28 de ani si nesansa sa lucreze la stat. “Teoretic, sigur ca as vrea sa ma mut, dar practic nu pot sa imi inchiriez nici macar o garsoniera la salariul pe care il am (5 milioane lei vechi), care e mizerabil. Gasisem o oferta cat de cat avantajoasa. Am mers sa vizionez apartamentul. Era dezastruos, nemobilat, fara utilitati si pe deasupra imi cereau chiria in avans pe 6 luni. Asta facea cam 900 de euro dintr-un foc.” Asa ca estimeaza ca va mai trece ceva vreme pana sa elibereze camera din casa copilariei.

Liliana Vasile de la agentia imobiliara Regatta spune ca in cele mai ieftine zone o garsoniera se inchiriaza cu 150-250 E/luna, iar un apartament de 2 camere cu 200-300 E/luna. Cu cat locuinta se afla mai aproape de metrou, de vreun mall si este mai bine amenajata, cu atat cresc preturile mai mult. De la Unirea la 1 Mai se gasesc garsoniere la 300-400 E/luna, iar apartamentele de 2 camere la 500-700 E/luna. In cele mai scumpe zone, Primaverii-Kiseleff-Aviatorilor, apartamente de 2 camere pot fi inchirate cu 700-1500 E/luna.

Solutia ar fi sa ramai in continuare cu parintii. Majoritatea prietenilor Corinei sunt in aceeasi situatie, daca nu chiar mai proasta, pentru ca unii au si familii. Psihologul Raisa Constantinescu spune ca aceasta convietuire “fortata” cu parintii presupune un consum nervos din partea ambelor parti. Independenta (maturitatea afectiva) impune o relatie putin mai distanta cu parintii. Dar o relatie distanta cu familia nu inseamna “racire” neaparat, ci doar urmarirea scopurilor proprii, dupa ce s-a atins pragul maturitatii – copiii isi vad de treburile lor si isi ajuta parintii doar in situatiile cu adevarat importante, spune Constantinescu.

Daniel Popa, un prieten de-al Corinei aflat in aceeasi situatie, a incercat sa faca un credit impreuna cu parintii, la un venit de 400 de euro. I s-a cerut un avans de 4000 de euro, plus o rata lunara de 140 de euro. “Mi s-a oferit fabuloasa suma de 16.000 de euro, care nu-mi ajunge nici pentru o amarata de garsoniera!”.

Nici nu vrea, nici nu poate

Andra T., 25 ani, studenta la a doua facultate, ar putea fi trecuta la categoria “Tanguy”. Nu lucreaza si nici nu si-a pus problema sa se mute, pentru ca vrea mai intai sa-si termine a doua facultate: “Mi se pare mai comod asa, stau doar cu mama si nu ne deranjam una pe alta”.

Mama e de acord: “Pana nu isi face o situatie, nu ar avea rost sa plece de acasa”. Cand intrebam daca “situatie” inseamna un job sau maritisul, ambele zambesc si raspund in cor: “Ce vine primul!”.

Psihologul spune ca, pentru castigarea unei anumite independente a ambelor tabere, este nevoie de un efort pe care uneori si parintii si copiii refuza sa si-l asume, constient sau nu. “Copiilor le este comod sa locuiasca cu parintii, unde nu platesc chirie si au masa asigurata, in loc sa isi caute mai multe locuri de munca, iar parintilor le convine situatia pentru ca se pot baza pe un anumit suport material din partea copiilor si pe ajutorul lor”, spune Raisa Constantinescu.

Vrea, dar nu il lasa

Cristi M. are 27 de ani, a absolvit o facultate cu profil economic si in prezent lucreaza in domeniul marketing & PR. Cu toate ca salariul ar putea acoperi, cu cateva economii, cheltuielile lunare pe care le presupune intretinerea unei case, Cristi locuieste in continuare cu parintii. De ce nu evadeaza daca isi permite? Pentru ca in cazul lui situatia depaseste aspectul financiar.

“Bineinteles ca mi-ar fi placut sa-mi vad de drumul meu, un lucru normal de altfel, dar momentan nu am alta solutie”, spune Cristi. Mama lui este insa de alta parere – “Nu cred ca stie ce inseamna sa locuiasca singur si cel mai bine pentru el, cel putin pana se pune pe picioare din punct de vedere financiar, este sa locuiasca aici, cu noi.”

Pentru ea a fost foarte important ca fiul sau sa-si traiasca anii studentiei si sa lase grijile pentru perioada in care va avea o familie a lui. Desi a absolvit de mult facultatea, Cristi nu ezita sa ceara si acum bani de buzunar parintilor, iar pe acestia nu ii deranjeaza catusi de putin.

“Dependenta parintilor fata de copii se explica prin faptul ca acestora le este teama sa ramana fara obiectul iubirii si al controlului”, spune Raisa Constantinescu.

Un caz mai special, dar nu foarte iesit din comun printre bucurestenii exasperati de evolutia ametitoare a preturilor imobiliare, este cel in care parintii mai fac un sacrificiu.

Mai precis, decid sa-si paraseasca locuinta din capitala, lasand-o copiilor, iar ei isi cumpara o casa la tara. Este si cazul lui Gabriel Sultan, care este acum mandrul si relaxatul proprietar al unui apartament in Bucuresti, dupa ce parintii s-au gandit ca nu au destui bani sa ii cumpere casa, dar nici nu concepeau sa il oblige la o armonioasa convietuire in comun. “Fiind de parere ca e bine aproape, dar nu prea aproape, parintii mei au parasit cuibul in locul meu si acum traiesc ””viata la tara””, spune Sultan. Recunoaste ca salariul pe care il primeste de la o agentie de publicitate i-ar fi permis macar un avans, dar nu i-ar fi convenit sa plateasca rate “pana la pensie”.

Un alt fericit este Bogdan P., ai carui parinti prevazatori au contribuit substantial la achizitionarea unei garsoniere inainte de explozia preturilor si care se poate bucura astfel de o anumita independenta. Cu toate acestea, nu are o fire atat de independenta incat sa refuze invitatiile la masa, aproape zilnice, din partea parintilor. In orice caz, isi poate privi cu superioritate prietenii care mai pot spera doar intr-o mostenire.

Parintii nu prea indraznesc sa se planga de propriii copii. Unii au gasit insa o solutie ingenioasa pentru a castiga un pic de intimitate. Nu au ajuns ca personajele din Tanguy care isi saboteaza copiii in propria casa, ci se retrag pur si simplu la hotel pentru o noapte romantica. Ana Medan, manager, confirma ca la hotelul la care lucreaza “au venit si cupluri mai in varsta care si-au dorit o noapte in intimitate, fara sa fie treziti de copii”.

Stil de viață