Condamnat la viata

In sfarsit iubitorii de film european din Romania au ocazia sa vada “In largul marii” (“Mar adentro”), ultimul film al lui Alejandro Amenabar, cel care a uimit lumea intreaga cu “Deschide ochii” (“Abre los ojos”), refacut dupa tipicurile americane de Cameron Crowe sub numele de “Vanilla Sky”, si cu “fantomatica” atmosfera din “Ceilalti” (“The Others”).

Ce anume face din “In largul marii” un film bun, ales de Academia de Film din Spania sa ii reprezinte tara la premiile Oscar din 2005 (apropo, a castigat Oscarul pentru cel mai bun film strain)? In primul rand povestea, apoi actorii, regizorul, muzica, adica aproape tot ce-ti poate atrage atentia in mod pozitiv la un film.

“In largul marii” (ma incapatanez sa numesc astfel filmul pentru ca traducerea in romana a titlului – “Marea dinlauntru”- este frustranta, distruge metafora si rolul marii in destinele personajelor) este inspirat din realitate – e un film despre spaniolul Ram-n Sampedro (Javier Bardem), un barbat paralizat care a incercat timp de 30 de ani sa convinga lumea politica si societatea din Spania ca are dreptul la o moarte demna, prin eutanasie.

Un subiect greu, pe care Amenabar il dezbate fara parti-pris-uri, concetrandu-se mai mult asupra personalitatii lui Sampedro decat asupra dezbaterilor despre eutanasie.

Atractia extraordinara pe care o exercita povestea lui Ram-n Sampedro provine dintr-o contradictie: isi doreste atat de mult sa moara si cu toate acestea stie sa traiasca atat de frumos. Povestea lui Ram-n este trista, dar Alejandro Amenabar se lasa purtat de carisma si personalitatea luminoasa ale acestuia, astfel incat rezultatul este un film despre moarte si viata in egala masura. Timp de 30 de ani (sau de doua ore, daca vreti) Ram-n Sampedro se lupta pentru dreptul la moarte, dar in acelasi timp ii invata pe cei din jurul lui cum sa traiasca.

“Moartea este un laitmotiv in filmele mele”, spunea Amenabar intr-un interviu, “dar spre deosebire de , care prezinta o viziune a familiei vazuta dinspre cealalta lume, dinspre moarte, este o viziune asupra mortii din punctul de vedere al vietii, al cotidianului, al naturalului, deci mult mai luminoasa.”

Mai mult decat moarte si viata, in filmul lui Amenabar este si foarte multa dragoste. Rosa si Julia (Lola Due-as si Belen Rueda), principalele personaje feminine din jurul lui Ram-n, se afla langa el nu din mila, ci din dragoste. Ram-n le pune la cea mai grea incercare: “Cine ma iubeste cu adevarat imi va respecta hotararea si ma va ajuta sa mor”.

Unul dintre marile obiective ale lui Amenabar a fost sa respecte cat mai indeaproape realitatea. Accidentul lui Ram-n Sampedro s-a petrecut in 1968, iar pe 12 ianuarie 1998 acesta s-a stins din viata, din propria dorinta, constient de actele sale, in ciuda hotararilor judecatorilor spanioli.

Cateva zile mai tarziu, medicii legisti i-au gasit urme de cianura in stomac, iar mass-media a explodat. Unsprezece prieteni au zambit atunci, zicand “si eu l-am ajutat pe Ram-n sa moara”. Nici unul dintre acestia nu a fost gasit vinovat de complicitate la crima. Unul din putinele lucruri care m-au dezamagit la “In largul marii” este tocmai faptul ca regizorul nu a prezentat mai indeaproape planul ingenios al lui Ram-n de a muri.

Ramona Maneiro, femeia pe care Amenabar o transforma in personajul Rosa, a declarat la un moment dat presei: “Intotdeauna l-am visat pe Ram-n in pat, in scaunul cu rotile, purtat in brate… Cu toate acestea, in noaptea dupa moartea sa l-am visat mergand… Nu vi se pare ciudat?” stefan.dobroiu@zf.ro

Stil de viață