Conace de modă veche pentru boieri contemporani
Departe de orașele aglomerate, ascunse bine în natură, stau conace cu istorie, ce păstrează cu sfințenie vechi obiceiuri boierești. Aici ritmul vieții e altul, lent și îndestulat, ca pe vremuri...
Departe de orașele aglomerate, ascunse bine în natură, stau conace cu istorie, ce păstrează cu sfințenie vechi obiceiuri boierești. Aici ritmul vieții e altul, lent și îndestulat, ca pe vremuri…
Iașiul, mai precis satul Maxut, adăpostește un astfel de conac, cu o istorie tare zbuciumată, dar care acum s-a liniștit pentru a-și primi îngăduitor oaspeții.
“Conacul Polizu este o fostă reședință boie rească, construită de ultimul domn al Moldovei, Constantin Ghica-Deleni, între anii 1870-1878. Clădirea a funcționat ca reședință de vară pentru întâlnirile și vacanțele petrecute de familie în Moldova. În 1946 însă, cu instalarea regimului comunist, clădirea a fost confiscată și transformată de noua conducere în cazarmă rusească inițial și apoi a servit drept suport pentru diversele organizări administrative de la acea vreme: CAP, fermă pomicolă, IAS”, explică Silvia Ștefănucă, project manager al Conacului Polizu.
Supus unui astfel de tratament, conacul a suferit daune majore în contextul în care clădirea a fost folosită ca spațiu de depozitare de legume și fructe, depozitare de animale, iar unele camere și anexe au devenit depozit furajer.
“În anul 2005, după ani întregi de procese și lupte, moștenitoarea de drept a conacului, Irina Ioana Rișcuția a intrat în posesia sa. În urma asocierii cu omul de afaceri Constantin Ștefănucă, conacul a intrat într-un lung proces de renovare și recon diționare, proces care s-a finalizat în anul 2010”, povestește Silvia Ștefănucă.
Acum conacul are amenajate 7 camere duble, urmând ca la începutul anului viitor să mai fie date în folosință alte 5 (în anexa conacului, care în momentul de față se află într-un proces de recondiționare).
“Numele camerelor este inspirat de esențele lemnoase pe care le avem cu precădere în parcul dendrologic, iar mobilierul este realizat în mare parte din lemn de cireș și este produs în atelierele noastre”, a mai precizat project managerul Conacului Polizu. Sunt multe obiecte vechi în conac, majoritatea din perioada secolelor XVIII-XIX, însă niciunul dintre acestea nu face parte din fostele bunuri ale familiei.
“În momentul preluării conacului nu a mai fost găsit niciun obiect de mobilier, mare parte fiind furate sau folosite drept lemn pentru foc. Obiectele vechi pe care le avem au fost luate din târguri și anticariate din Sibiu și din restul țării sau aduse din afară, din Italia, Franța, Malaiezia.”
Ideea investitorilor a fost aceea de a reda atmosfera vremurilor apuse, când boierimea se implica intens în muncile câmpului, în ale livezii, dar nu uita nici de soiree-urile cu mese îmbel șugate și voie bună. Și mâncarea de aici are toate șansele să fie gustoasă și aromată ca pe vremuri.
“Pe lângă livezile de cireș, vișin și măr, viță-de-vie pentru struguri de masă, pe domeniul conacului avem și câteva sere în care plantăm fructe și legume pe care le folosim în gătirea preparatelor servite oaspeților. Spre deliciul lor avem și produse tradiționale precum sirop din muguri de brad, sirop de soc, sirop de cătină, dulceață de nuci, miere din flori de vișin și păpădie, zacuscă și suc de roșii.”
Dar acestea sunt doar niște mici gustări pentru că la conac se poate comanda prepeliță cu spanac tras în unt și morcovi sote, supă cremă de broccoli cu brânză de capră și nuci caramelizate, supă cremă de hribi, pui pe pat de sare cu mâncărică de ghebe dar și celebrele poale-n brâu moldovenești. Iar desfrâul culinar este stropit mai mereu cu sortimente de vin din cramele Cotnari și Gramma Wines, cel mai popular fiind vinul alb și ușurel.
Pentru cei care doresc să fure secretele bucătăriei moldovenești, Conacul Polizu organi zează cursuri de gătit asezonate cu degustări de vinuri.
În plus, pentru ca experiența să fie completă “la începutul anului viitor va fi dat în folosință și centrul SPA (saună, jacuzzi, piscină) și vor fi lansate ateliere de tâmplărie”, încheie Silvia Ștefănucă.
În inima țării, la Covasna în Transilvania, se odihnește un alt conac, un domeniu mai bine zis, Zăbala. Toată proprietatea este cuibărită la poalele Carpaților, chiar lângă mii de hectare de sălbăticie nealterată de mâna omului. La fel ca și Conacul Polizu, și acest domeniu are o istorie zbuciumată.
“După 45 de ani de comunism, perioadă în care famila a fost alungată, iar proprietatea a fost con fiscată, o nouă generație s-a întors în Transilvania. Katalin Roy Chowdhury de Ulpur, născută contesă Mikes, a reușit să-și recupereze proprietatea de la statul român, iar soțul ei, Shuvendu Basu Roy Chowdhury de Ulpur, un aristrocrat bengalez, a sprijinit-o tot timpul în lupta aceasta de recuperare a celei mai vechi reședințe a familiei Mikes”, scrie chiar pe site-ul de prezentare al domeniului Zăbala.
Pe domeniu se află un castel construit în secolul al XVI-lea și un parc de 34 de hectare, realizat în forma sa finală de artistul francez Achille Duchene, unul dintre cei mai renumiți designeri de grădini de la începutul secolului XX.
“Sub comunism castelul și domeniul au servit ca școli sau sanatorii. Cu precădere, în ultimii 30 de ani clădirile și parcul au fost neglijate. Ca un prim pas pentru readucerea domeniului la viață au fost demarate lucrări de cercetare arheologică și au început căutările prin arhive”, explică Laszlo Kerestely, assistant manager în administrarea domeniilor Roy Chowdhury – Mikes.
Tot aici se mai află Castelul Nou, care va fi deschis în toamna anului viitor, cu 12 încăperi adiționale, spa-uri, camere de desen, dar și casa de oaspeți Machine House, un restaurant cu un meniu delicios, vechile grajduri, care vor fi deschise tot în 2013, și coliba de vânătoare. Acum, pe domeniu sunt disponibile doar șase camere de oaspeți, pentru care e necesară o rezervare din timp.
Și la Zăbala mesele boierești constituie una din atracțiile locului.
“Din meniu nu lipsesc bucate preparate după rețete secrete care aparțin unor vechi case nobile din Transilvania. Grădina bucătăriei produce cea mai mare parte a legumelor, fructelor și ierburilor organice care sunt folosite pentru aceste feluri de mâncare. Iar lactatele și carnea sunt și ele cum părate de la fermieri de încredere din Zăbala care la rândul lor își hrănesc animalele cu mâncare naturală”, explică reprezentanții domeniului.
Iar după ospăț, cine se mai poate închide la cingătoare e invitat la o plimbare în jurul lacului vulcanic Sfânta Ana pentru observarea urșilor și a altor animale aciuate prin zonă.
Oltenia are la rândul său comori bine ascunse, una dintre ele fiind Conacul lui Maldăr, o veche culă oltenească, integral restaurantă. Culele erau locuințele boierilor, construite în așa fel încât să fie suficient de puternice pentru a ocroti avutul și familia acestora împotriva invaziilor cetelor de jefuitori otomani.
“Clădirea conacului păstrează intacte toate detaliile de arhitectură ale culelor: zidurile groase, exteriorul văruit în alb maiestuos, turnul înalt și scările interioare, ieșirile “de taină” și mai ales cerdacul cu arcade, aflat pe toată fațada catului superior”, arată site-ul de prezentare al locului.
Conacul se află în Vâlcea, lângă Horezu, acolo unde cei mai buni meșteri fac ceramică trainică, la poalele Măgurei Slătioara din Măldărești.
Daniel Vasilescu, unul dintre cei doi antre prenori care au avut grijă să-i redea acestui loc frumusețea de altădată, spune că acest conac este monument istoric, iar informațiile publicate în presă arată că “moșia” este datată undeva la începutul secolului al XX-lea. Cert este că monumentul a fost la un moment dat confiscat de comuniști și că a funcționat și ca sanatoriu. Azi, proprietarii încearcă să creeze o altfel de istorie în jurul conacului.
“Fiecare culă are legenda sa”, spune Vasilescu. Cea de la Măldărești este cam așa. Tudor Maldăr era unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazu, iar legenda spune că, fiind prins de tătari, a cucerit inima frumoasei fiice a hanului tătar și astfel și-a recăpătat libertatea. Cei doi îndrăgostiți s-au refugiat apoi într-o culă din Măldărești “cunoscută astăzi drept Cula Greceanu. Chiar dacă nu este locul original în care s-au petrecut aceste întâm plări, conacul Maldăr a luat numele căpitanului” pentru a onora povestea viteazului și a nemu ritoarei sale iubiri.
În total, conacul are 15 camere, 13 duble și două single, iar fiecare cameră poartă numele unor personaje de legendă: Domnița Ruxandra, Domni șorul Radu sau Fata de la Cozia.
“În conac am cultivat cu precădere stilul brâncovenesc, dar există și camere decorate cu mobilier Biedermayer, Alt Deutsh sau chiar în eclecticul stil Empire. Majoritatea elementelor de decor au fost adunate de-a lungul mai multor ani din magazine și ateliere de antichități din toată țara”, explică Vasilescu.
Iar pentru că dragostea trece prin stomac, conacul propune și o experiență culinară pe mă sură, printre variantele propuse de Maldăr fiind vânatul cu mirodenii, rața cu dulceață de ceapă, stafide și ardei copt sau curcan cu sos de trufe (că tot e sezonul lor), stropite din belșug cu vinuri din podgorii oltenești cum ar fi Sâmburești, Corcova, Crama Oprișor sau Vânju Mare. Pentru cei care vor să învețe la rândul lor cum se fac toate aceste bucate, Conacul lui Maldăr organizează și ateliere de gastronomie. Aici poți face și o plimbare lungă prin pădurea “ruginită” de toamnă sau îți poți petrece după-amiezile leneșe la o ceașcă de ceai în foișorul din lemn sculptat, din curtea conacului.
Revenind în Transilvania, la vreo 25 de kilometri de Sibiu stă o altă mândrețe de conac, Apafi, din satul Mălâncrav. Și istoria lui este pierdută cumva în negura timpului, dar se poate spune cu un oarecare grad de certitudine că datează de prin secolul al XV-lea. Arheologii au arătat că au fost mai multe etape în construcția acestui loc. La fel ca “semenii” său, traiul conacului Apafi nu a fost deloc ușor, abia în 2007 fiind deschis din nou pentru oaspeți.
La origini conacul a aparținut familiei ungare Apafi, iar acum este dat în grija unei familii din zonă. Domeniul propriu-zis este deținut de Funda ția Mihai Eminescu Trust (MET), o orga nizație non-profit, care activează din 1998 pentru conservarea peisajului cultural din satele săsești cu biserici fortificate din Transilvania.
“Conacul are 11 camere din care 5 dormitoare (4 duble și 1 single). Mobilierul folosit aici este o combinație armonioasă de piese tradițional săsești pictate, mobilier simplu țărănesc produs de tâmplarii noștri și câteva antichități deosebite”, explică Andrea Rost, coordonator în cadrul fundației MET.
Odată ajunși aici, deconectarea de nebunia urbană e garantată pentru că la conac nu este semnal la mobil. Minutele consumate vorbind la telefon sunt însă generos folosite în drumeții ghidate sau răsfoitul cărților bune din bibliotecă. Mâncarea vine și aici din sat și este “sănătoasă” și “curată”, după cum spune chiar Andrea Rost.
Așa că și în ziua de azi boierii contemporani au destule locuri în care pot experimenta bucuriile în care se lăfăiau bogații de altădată. Iar pentru o călătorie în timp nu e nevoie decât de o rezervare făcută în prealabil.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
