Comunicare sau incontinenta verbala acuta?

Cam oriunde ajung zilele astea, aud acelasi refren – “Oamenii nu mai discuta, nu mai vorbesc. In epoca asta a computerelor si a Internetului, nimeni nu mai crede in comunicarea prin viu grai. Toti isi scriu mailuri in tacere”.

Nu stiu pe ce lume traiesc cei care se plang de lipsa interactiunii umane, insa eu numai de asa ceva am parte: la serviciu, pe strada, in autobuz, in taxi, la teatru. Romanii sunt tare vorbareti. Ba chiar sufera de incontinenta verbala, as zice. Nu stiu daca mi se intampla numai mie, dar multe personae relativ sau chiar complet straine au simtit, de-a lungul timpului, nevoia sa-mi povesteasca cu lux de amanunte lucruri cat se poate de personale.

Zilele trecute am strabatut cam jumatate de Bucuresti in taxi, ca sa asist la cununia civila a unei bune prietene. Fiind stresata si oarecum intristata de faptul ca inca una dintre noi, fetele, se inhama “de buna voie si nesilita de nimeni” la o perioada de fericire maritala, chiar nu aveam chef de vorba. Insa taximetristul, confundandu-ma probabil cu psihiatrul de serviciu, mi-a comunicat in timp record ca are o sotie nemaipomenita, care insa e risipitoare, vinde mobila din casa si chiuleste de cate ori poate de la indeplinirea indatoririlor conjugale. Biata nevasta are, se pare, o migrena cumplita care dureaza de vreo 20 de ani. Am mai aflat, impotriva vointei si a protestelor mele, ca fiul este student, ca are o prietena, ca nu bea cafea, nu fumeaza si nu mai are unde sa doarma pentru ca sotia cu migrena a vandut toata mobila din casa. In acest moment al conversatiei am incercat sa ma arunc din masina, insa, in ciuda eforturilor mele disperate, am esuat pentru ca se blocase usa.

In redactie, se vorbeste mult, ba chiar foarte mult si foarte foarte foarte tare. Daca ati vazut acele filme americane interbelice despre ziaristi, care urla toti prin birouri, unde sunt inconjurati de munti de hartii, de oceane de cafea si de alti oameni care urla din rasputeri – cam asa este si pe la noi. Eu una mi-as dori uneori ca ai mei colegi sa comunice prin email, dar atunci unde ar mai fi farmecul discutiilor inversunate in contradictoriu? Unde ar mai fi creativitatea care tasneste tocmai in acele momente de comunicare la un nivel de mii de decibeli?

Prin urmare, in aceste conditii de maxima interactiune verbala care ma storc de puteri, cu mare incantare ajung acasa, unde ma asteapta doar trilurile usor isterice ale purcelusului de Guineea si o persoana foarte tacuta, caci nu poate sa omoare diversi monstri pe computer si sa mai si deschida gura. Asa ca, in sfarsit, e randul meu sa vorbesc verzi si uscate.

P.S. N-as fi crezut ca povestile mele de vacanta pe meleagurile patriei vor starni reactii atat de multe si de prompte. Prin urmare, din dorinta patriotica de a contribui la popularizarea lucrurilor frumoase care exista si pe la noi, Dupa Afaceri va gazdui, bilunar, articole despre colturi de tara mai putin cunoscute. Cat despre covoarele din biserica, raman la parerea mea. Dar, pentru a face dreptate brasovenilor, recunosc cat se poate de public: cofetaria de langa Biserica Neagra este un obiectiv turistic in sine.
raluca.badea@zf.ro

Stil de viață