Colecționarii de jucării

Designerul Dan Coma colecționează de câțiva ani buni păpuși de porțelan. S-a îndrăgostit inițial de expresia lor, iar apoi a aflat că în spatele ochilor albaștri se află armate de artizani. Ochii de sticlă (de obicei albaștri pentru că sunt mai expresivi), vestimentația care ilustra moda vremii până în cel mai mic detaliu (de la pantofi până la jupe, nasturi și mănuși din secolul 19) sunt toate produsul a zeci de ore de muncă depuse într-o meserie care azi nu mai există.

Astfel casa sa a devenit încet un adevărat muzeu al păpușilor care stau cuminți, în cărucioare sau dau din mâini punând în funcțiune mecanisme complicate realizate pe vremea când nici măcar nu exista electricitate.

Unele dintre ele au peste 100 de ani vechime și sunt rare, nu se mai găsesc decât puține în lume, iar acestea ajung să coste la licitații zeci de mii de euro. Valoarea lor e dată în principal de cei care le-au făcut. Cei mai importanți artizani erau în urmă cu peste un secol Jumeau, în Franța, o semnătură deosebit de importantă pentru colecționari, și manufactura germană a lui Armand Marseille.

Apoi, ele sunt cu atât mai valoroase cu cât au trecut testul timpului, al războaielor, cutremurelor și cel mai periculos, al jocurilor de copii.

Dan Coma spune că va lăsa păpușile ca moștenire familiei sau le va dona unor muzee de profil. Până una-alta cine îi face o vizită poate să petreacă ore bune studiind croiala hainelor sofisticate și trăsăturile fine ale operelor de porțelan.

O astfel de păpușă era însă pe vremea comunismului un vis din altă viață. Înainte de ’89 copii se jucau cu păpușile coșar, cu camioane, avioane și alte creații Made in Romania pe care cei nostalgici le mai pot găsi astăzi la expoziții, pe site-ul muzeuljucariilor.ro sau acasă la Cristi Dumitru, inginer, producător de mobilă și unul dintre cei mai pasionați colecționari de jucării din București.

Colecția sa cuprinde în mare parte jucării de pe vremea comunismului, dar și câteva piese vechi de 100 de ani, adunate de prin țările în care a umblat, cu mecanisme complicate cărora nu le-a dat de cap nici acum.

Prin cele peste 10.000 de jucării adunate se găsesc de la ascuțitori în formă de animale la urși din paie, rățuște de baie, până la machete de mașini și globuri pământești de pe vremea când împărțirea teritorială a pământului era cu totul alta. Iar printre piesele de care e cel mai mândru se află un joc strategic de apărare antiaeriană.

Jocul denumit Adler a fost inventat de un ofițer din aviația germană cu scopul de a dezvolta cunoștințele despre executarea și apărarea unui atac aerian.

“Jocul acesta n-are pretenția de a fi mai mult decât un joc. Dar sensul său mai adânc este ideea mereu trează a apărării patriei”, scrie pe cartea de instrucțiuni îngălbenită de vreme.

Jucăriile sale s-au plimbat la tot soiul de expoziții prin țară, iar Dumitru plănuiește să deschidă un muzeu dedicat numai lor, așa cum există în multe orașe din afară.

Costin Popescu, fondator CAP Advertising, are la rândul său o pasiune pentru jucării, mai exact pentru câini de lemn pe care-I adună din toată lumea. A început în urmă cu zece ani și are până acum 38 de căței, fiecare cu propria poveste detaliată pe site-ul cainidelemn.ro.

“La un moment dat mi-am dorit foarte mult să -mi completez colecția cu un câine din Copenhaga, am dat multe ture prin magazine și pe la un târg până l-am gasit pe Gustav, pe taraba plină de nimicuri a unui chinez bătrân. Cea mai scumpă piesă din colecție este Loial care provine dintr-un mic magazin de antichități din Kyoto, a costat în jur de 150 de euro și este sculptat impecabil din lemn de cireș japonez”, spune publicitarul.

Pe lângă patrupezi, Costin Popescu mai colecționează și ambalaje vechi (cutii de tablă, sticlă sau carton), plăci publicitare, litere de tot felul (“mă interesează ceea ce spune cuvântul, materialul din care sunt construite literele, tipul literei, potențialul «decorativ», detaliileî), dar și mobilier, jocuri și jucării vechi (soldați și animale din plumb, mașini de tablă și altele).

“Aș spune că le strâng pentru a le salva. Oamenii le aruncă la gunoi sau le vând din diverse motive, uneori din lipsă de educație și din lipsă de respect pentru trecut și pentru felul în care se făceau lucrurile. De exemplu un coleg

de-al meu a găsit recent la colțul străzii, părăsit, un cal balansoar foarte frumos”, spune Popescu.