Coana Chirita prin avioane

Am citit, in urma cu ceva vreme, despre aventurile Coanei Chirita si imi amintesc ca am ras minute in sir la descrierea tabieturilor de calatorie ale stimabilei romance. Insa, cand a venit vremea sa-mi fac bagajele si sa ma inghesui intr-un avion alaturi de zeci de alti conationali, parca nu mai eram asa de amuzata.

Din cate am observat eu, pe aeroporturile din strainatate, imbarcarea decurge relativ usor, deoarece pasagerii sunt constienti ca nu castiga foarte mult timp daca navalesc cu totii, in acelasi timp, catre punctul de verificare a biletelor. Asa ca se formeaza o coada relaxata, fluida, oamenii se invita unii pe altii sa treaca inainte si totul este cat se poate de civilizat.

Din pacate, situatia este cu totul alta in cazul zborurilor cu destinatia Romania. Pe cand eram tanara si neexperimentata, obisnuiam sa stau linistita prin spatele cozii, fara sa ma agit si fara sa inteleg de ce 90% dintre pasageri se luptau cu disperare sa ajunga cat mai repede in avion. Coate bine plasate, injuraturi in barba, violenta stapanita cu greu – dintr-un reflex pe care il credeam de mult disparut, era cat pe ce sa-l intreb pe cel din fata mea daca se da salam de Sibiu.

Insa, dupa cum am aflat ulterior, toata aceasta invalmaseala are o cauza bine definita – cum romanul este o persoana foarte grijulie cu lucrurile proprii, manifesta o aversiune greu de invins fata de predarea bagajelor, astfel incat lupta pentru dreptul de a cara cu el in avion zeci de kilograme de valize, sacose, pungi etc. Prin urmare, la cinci minute dupa ce a inceput imbarcarea, deja nu mai exista nici un fel de spatiu pentru depozitarea bagajului de mana. Eu, de pilda, am fost nevoita sa apelez la bunavointa insotitoarelor de zbor, care mi-au plasat geanta la un loc cu trusa de prim ajutor. De fapt, daca ma gandesc mai bine, trusa respectiva a fost de mult aruncata pe avioanele cu destinatia Bucuresti, pentru a face loc bagajelor romanesti.

In alta ordine de idei, am ajuns la concluzia ca ar fi intelept sa depun o cerere pentru a mi se acorda cetatenia antiguana sau cum s-or numi locuitorii din Antigua. Am luat aceasta hotarare dupa ce, aflandu-ma la coada pentru imbarcare, ofiterul de control de pe un aeroport european a fost pur si simplu fascinat de pasaportul meu, pe care l-a lecturat cu atentie din scoarta in scoarta, timp de vreo cinci minute. In vreme ce mai multi catetani din Antigua, India, Iran si alte tari cu mult mai avansate decat Romania si-au fluturat doar pasapoartele, simbolic, fiind invitati ceremonios sa se indrepte catre aeronava.

Dar momentul meu preferat a fost la imbarcarea in Amsterdam catre o alta capitala europeana, cand functionarul de la controlul pasapoartelor m-a rugat de vreo doua ori sa-mi dau cuvantul de onoare ca am de gand sa ma intorc in Romania dupa terminarea evenimentului la care urma sa particip. Incapabila sa mint, am marturisit ca planuiam, de fapt, sa raman in acea tara si sa ma lansez intr-o stralucitoare cariera de spalatoare de vase la negru. A schitat un zambet dupa vreo cinci minute.
raluca.badea@zf.ro

Călătorii