Ciorba de extraterestri

Cand se anunta prin 2003 ca in sfarsit se realizeaza hibridul dintre Aliens si Predator, n-am fost unul dintre entuziasti. Cele doua francize, poate cele mai de succes ale tuturor timpurilor, erau prea bine inradacinate in memorie, iar din asimilarea lor nu parea posibil sa iasa ceva de valoare. Cele cateva idei bune (mediul cel nou al piramidei inghetate, un lider feminin – si de culoare, revenirea lui Lance Henrikssen) nu au salvat, cu toate acestea, “Alien vs. Predator” (sau AVP, daca sunteti lenesi) de la mediocritate si nici spectatorul de la plictis, chiar daca intrerupt de cateva tresariri.
Si iata ca apare si “Aliens vs. Predator: Requiem”, in regia “fratilor Strause” (dupa cum s-a autointitulat pe generic duo-ul Colin si Greg Strause, dupa exemplul Wachowski, mai nou sabotati de schimbarea de sex a lui Larry, devenit anul trecut Lana).
Introducerea este extrem de simpla: o nava a predatorilor se prabuseste langa un orasel american, alienii prizonieri pe nava evadeaza, iar predatorii pornesc in urmarirea lor, fara a-si da prea mare osteneala sa-i protejeze pe oameni, cel mai putin pregatiti pentru o asemenea infricosatoare confruntare.
Pacatele lui “AVP 2” sunt multe, dar filmul merita in conditiile in care paruielile dintre cele doua specii extraterestre sunt frecvente si spectaculoase, iar oamenii mor in numar mare si in diverse moduri (fratii Strause au epuizat cam toate posibilitatile: in aer, sub apa, in camara, pe patul de spital, in canalizare, in padure etc.). Cele mai amuzante sunt efectele auditive: ai impresia ca filmarile au avut loc pe o corabie, atat de dese sunt trosnetele si scrasnetele lugubre, prevestitoare de furisari silentioase la capatul carora atarna moartea.
Despre personajele umane nici nu merita vorbit: sunt atat de multe si atat de schematice, incat pierderea lor e neglijabila, asa ca si fratii Strause au decis sa lucreze cantitativ: daca in Predator 1 si 2 sufereai la fiecare lovitura incasata de un Arnold Schwarzenegger sau Danny Glover, in “AVP 2” nu suferi mai deloc la moartea celor cateva zeci de personaje.
Filmul sta prost si la capitolul scenografie. Daca in seria Alien impresionantele decoruri biomecanice ale elvetianului H.R. Giger faceau toti banii, scenografii fratilor Strause au ales solutii hilare. Un lucru bun este insa planeta de bastina a predatorilor, in context suspect de aratoasa, dar prin nimic impresionanta in comparatie cu alte filme SF.
Tensiunea si forta extraordinara ale seriilor originale sunt mult diluate in noul film, iar explicatia ar putea fi pe de o parte largirea nepermis de mare a “campului de joc” (de la o nava/piramida la un orasel american tipic, cu pomisori si spatii deschise) si, pe de alta parte, lipsa unui mobil credibil al noii confruntari dintre alieni si predatori.
Ca sa ne dea pe spate, realizatorii introduc hibridul celor doua specii, predalienul, dar n-ai nicio sansa sa-ti dai seama de ce parte se afla el, iar in clarobscurul canalelor in care-si face veacul nici nu-l deosebesti de predatori.

Aliens vs. Predator 2/Aliens vs. Predator: Requiem
R: Colin Strause, Greg Strause
D: Steven Pasquale, Reiko Aylesworth, John Ortiz, Johnny Lewis, Ariel Gade
Din 11 ianuarie

Stil de viață /FILM