Cine mai trece pragul micilor magazine de bijuterii

Sandu își amintește și acum spațiile goale din zona bisericii Amzei – “cu ziare în vitrine și numere de telefon pentru închiriere” – care l-au făcut să nu mai aibă clienți pentru bijuteriile sale și să nu mai poată suporta o chirie de aproape 100 de euro pe metru pătrat. Proiectul său a pornit în 2005 prin deschiderea primului proiect de bijuterii de autor sau, după cum îl numește el, un act de pionierat. Imediat după startul crizei, pragul i-l mai treceau doar clienții fideli, iar vânzările au scăzut peste noapte cu 70%. Soluția pentru bijutier a fost cea a comenzilor speciale venite din partea clienților cu venituri peste medie, scrie revista Business Magazin (www.bmag.ro).

În tot acest context, breasla bijutierilor nu a fost ajutată de evoluția cotațiilor la aur. Creșterea valorii materialului și deci a prețului final către consumator a blocat cererea. Inginerul Florin Zamfir de la casa de bijuterii Cip Zet susține că dacă vânzările ar fi scăzut la jumătate ar fi fost bine, dar numai anul acesta a mărit prețurile cu 40%, iar numărul solicitărilor a scăzut semnificativ. “Am simțit blocajul și o văd cu certitudine în toate statisticile breslelor organizate”, spune și David Sandu. După el, dacă prețurile continuă să crească, bijutierii vor fi excluși din joc, pe piață urmând a rămâne doar ceasornicarii și bijutierii de lux sau cei care tranzacționează aurul pe bursă.

Interesant este că, mai nou, argintul e denumit noul aur. Dacă doar în ultimul an aurul s-a apreciat cu mai bine de 50%, argintul și-a dublat valoarea. Totuși, la nivel cantitativ cererea rămâne favorabilă aurului, dar asta nu neapărat în favoarea bijutierilor. În condițiile creșterii cotațiilor, tot mai mulți clienți optează pentru argint și argentium, un argint special aliat cu germaniu care nu oxidează.

Chiar și în domeniul bijuteriilor de autor, Sandu a sesizat o orientare către produsele cu preț mai mic. De la un preț de 480-550 de euro plătit în medie pentru o bijuterie, a scăzut acum la 300-350 pentru obiectele de argint. În schimb, la aur s-a remarcat o creștere, dat fiind că e perceput tot mai mult ca investiție. “Solvabilitatea contează acum mai mult, indiferent de valoarea culturală a obiectului. Chiar dacă nu într-un mod explicit, clienții aleg 18 karate în loc de 14, pentru că ulterior cel dintâi se vinde mult mai ușor și la un preț mai bun”, explică bijutierul.

Karl Heinz, președintele Patronatului Bijutierilor din România, explică pentru BUSINESS Magazin că piața românească avea specificul de a vinde în cea mai mare parte aur, dar acum se observă o migrație tot mai mare către argint. La nivel de metale solicitate, dacă în 2007 trei sferturi din piață însemna aur, astăzi argintul deține mai bine de jumătate din vânzări. Deși prețul argintului a crescut de zece ori în ultimul deceniu, diferența de preț rămâne importantă între cele două metale (circa 900 de euro/kg în cazul argintului, față de 40.000 de euro/kg în cazul aurului).

“Există o tendință semnificativă din partea investitorilor mici de a cumpăra lingouri drept o ancoră în fața lipsei de încredere față de alte domenii”, observă Heinz. Estimările din 2008, care includ și piața subterană, situau nivelul tranzacțiilor la circa o tonă de aur de 14 carate pe lună, însă nivelul de astăzi este la mai puțin de jumătate.

Datele patronatului relevă că, din anul 2009, investitorii în aur au depășit în valoare nivelul consumatorilor de bijuterii, iar mutarea cererii a făcut ca producătorii de lingouri să onoreze comenzile după două luni, față de livrarea pe loc de dinainte. Foarte mulți dintre cei care aveau bijuterii au început să le vândă și au realizat că banii obținuți sunt mai mulți decât cei cheltuiți în momentul achiziției.

În aceste condiții, în picioare au căzut doar bijutierii de lux, care au resimțit criza mai puțin. “Putem vorbi de o rafinare a alegerii, de o perioadă mai îndelungată necesară deciziei, de o dorință a clientului de a cunoaște mai bine produsul”, spune Daniela Filip, director de marketing al Helvetansa.

Segmentul bijuteriilor de marcă, precum Chaumet, Piaget sau Dior, reacționează diferit și poate surprinzător în condițiile recesiunii. Dacă odată cu startul recesiunii clienții au ales cu predilecție bijuterii, ulterior această tendință s-a estompat, orientându-se și spre ceasuri. În cazul produselor de lux, revalorificarea rămâne în planul doi în momentul când clientul achiziționează o bijuterie de marcă. “Alături de diamante, aurul este o investiție, dar cred că în segmentul de lux bijuteriile nu sunt privite ca simple tranzacții, ci achiziția lor rămâne în registrul emoțional”, explică directorul Helvetansa.

Dacă bijutierii de autor sau cei clasici susțin că viitorul nu sună deloc bine, cei de lux speră într-o evoluție pozitivă a pieței, mai ales că urmează o perioadă benefică pentru vânzări.

Chiar în contextul economic destul de complicat datorat atât creșterii prețului aurului, cât și fluctuației importante a francului elvețian, peste care se suprapune și cota TVA de 24%, datele arată că segmentul mărcilor de bijuterii cu tradiție reacționează mai bine decât segmentul bijuteriilor no-name, mai spun oficialii pentru Helvetansa, acesta fiind “unul dintre puținele lucruri încurajatoare”.

Stil de viață